Celebrul restaurant „La Boschetărie“ din Herăstrău se va redeschide anul viitor. Local de lux cu un nou nume

Celebrul restaurant „La Boschetărie“ din Herăstrău se va redeschide anul viitor. Local de lux cu un nou numeRestaurant din Herăstrău. Sursa foto: Arhiva EVZ

Localul este unul care a devenit faimos, de-a lungul anilor, datorită preparatelor tradiționale, considerate a fi cele mai bune din București. A avut mai mulți proprietari și i-au trecut pragul multe vedete. Anul viitor, își va deschide din nou porțile, dar va avea un alt nume și va fi un restaurant exclusivist.

Celebrul restaurant din Herăstrău, cunoscut ca „La Boschetărie“, are noi proprietari și va fi redeschis anul viitor. Numele va fi însă schimbat, deoarece localul este unul de lux. De-a lungul timpului, restaurantul a avut mai mulți patroni. Acum, el a fost cumpărat de controversarul om de afaceri Nuredin Beinur și de nepotul lui Gici Becali, Vasi Geambazi.

Restaurant celebru

Restaurantul este unul celebru, iar de-a lungul timpului numele grele, precum Mitică Dragomir, Daniel Niculae, Vasile Maftei, Iasmin Latovlevici, Lukasz Szukala, Ionel Dănciulescu, Florin Salam, Delia Matache sau Dan Capatos, i-au trecut pragul.

Localul a funcționat în timpul pandemiei ca un restaurant cu circuit închis. În trecut, era renumit pentru mâncarea tradițională românească, considerată a fi cea mai bună din București. Numele de „La Boschetărie“ a venit de la Dan Capatos, care a glumit de multe ori în emisiunea sa și a anunțat că merge des la acest restaurant.

Local de lux cu un nou nume

Nuredin Beinur este un controversat om de afaceri din Constanța numit și „Spaima Litoralului“. De-a lungul timpul el a fost implicat în mai multe scandaluri, ultimul dintre ele derulându-se într-un local din București, în luna martie. El a declarat că și-a lăsat afacerile pe mâna nepoților și a fiicei sale. Spune însă că numele restaurantului va fi schimbat și că acesta se va transforma într-un local exclusivist, de lux.

„Eu m-am retras din afaceri. Nepoții și fiica mea se ocupă acum de ele. Eu doar îi consiliez. La Boschetărie sunt asociați Vasi Geambazi și nepotul meu, Nuredin Altay, care sunt împreună patroni și la clubul de fotbal Unirea Constanța. Vor să facă ceva exotic, cu multă verdeață, pe stil nou. Sigur nu se va mai chema Boschetărie. Va fi ceva de lux. Cel mai probabil, din primăvară se va deschide. Pe timp de iarnă, e posibil să se mai organizeze niște evenimente la interior”, a dezvăluit Beinur.

Vasi Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, a confirmat și el informația. „Da, am preluat noi contractul, e adevărat. În primul rând, vom schimba denumirea. Păi, cum să fie localul numit Boschetărie? Nu știu cine a venit cu ideea asta de marketing. Poate o vom numi Barosa…de la barosani. Glumesc acum. Vedem, în primăvară ne gândim să deschidem”, a spus Vasi Geambazi, potrivit cancan.ro.