Zilele trecute, ministrul apărării, Serghei Şoigu, i-a prezentat președintelui Putin un raport referitor la ”eliberarea” orașului ucrainean Avdiivka. „Șeful statului l-a felicitat pentru această victorie importantă”, iar apoi a trimis o telegramă comandantului Grupului de forțe "Centru", generalul Mordvicev: "Pentru activitatea militară remarcabilă, îmi exprim recunoștința față de toate trupele aflate sub conducerea dvs. care au participat la luptele pentru Avdiivka".

Telegrama a fost citită în fața frontului, la raportul de dimineață, tuturor batalioanelor (divizioanelor și similare) din Armata rusă: o victorie cu adevărat măreață, presa o compară cu Stalingrad! Să precizăm că această localitate, Avdiivka, e cam cât Hușii, iar Armata rusă se luptă de zece ani să o ”elibereze”.

Cele trei Rusii

Ca și cititorii mei, sunt sătul de ”scenarii” – boala veche și grea a publicisticii românești postdecembriste. De aceea mă străduiesc să îmi elaborez analizele în baza unor date și informații pe cât posibil de încredere. În ce privește Rusia, datele fiabile sunt greu de obținut: zicerile de la Televiziunea de Stat sau comunicatele oficiale sunt propagandă, nu informație. Același lucru se poate spune despre sursele oficiale ucrainene. Rămân puține izvoare credibile: statisticile Băncii Centrale a Rusiei, cele ale autorităților chineze, datele organizațiilor internaționale și unele surse occidentale cu acces.

Și se întâmplă ca, vizitând Rusia, un observator mai versat să sesizeze aspecte de interes. Recent mi-au atras atenția relatările lui Cosmin Avram, un blogger de succes care efectuează o călătorie prin țara domnului Putin. Spicuiesc din constatările sale:

„Cei mai bogați 20% dintre ruși au contribuit cu aproximativ 47% din totalul veniturilor monetare ale populației în 2021. Acest lucru sugerează o mare disparitate în distribuția veniturilor, unde un procent relativ mic din populație deține o proporție semnificativă din veniturile totale ale țării.”

„La Moscova și Sankt Petersburg președintele Vladimir Putin nu e deloc popular și e votat de mai puțin de jumătate din populație, dar tocmai în cele două metropole se trăiește cel mai bine. Moscova și Sankt Petersburg sunt singurele orașe mari din Rusia unde nivelul de trai se apropie sau e chiar la fel de ridicat ca în unele orașe din Vestul Europei.”

„În zonele îndepărtate ale țării, acolo unde nici măcar nu locuiesc ruși, foarte mulți cetățeni trăiesc din salariul minim pe economie, mai puțin de 200 de euro.”

Constatările acestea sunt verificate: se referă la fenomene pe care le cunosc și din alte surse. Mai întâi, e caracterul parazitar al metropolei imperiale, care drenează 60% din veniturile țării în folosul unei oligarhii cu aspect neo-feudal, pentru interesele căreia se luptă Armata rusă cu capitalismul occidental, în Ucraina. Apoi este fenomenul autonomizării clasei de mijloc: în marile orașe, oamenii câștigă ceva mai bine, dar muncesc din greu pentru a ieși de sub zodia sărăciei – și încep să se întrebe cum se face că oligarhia putinistă ia partea leului din avuția Rusiei, huzurind pe la Monaco și prin Dubai. În sfârșit, e ruptura dintre marile orașe și provincia, adesea etnic mixtă, care este tratată precum ”o colonie internă” – cum spunea Stalin, într-un moment de sinceritate.

Cele trei promisiuni

Există, deci, trei Rusii foarte diferite: cea a oligarhilor cu conturile din străinătate blocate; cea a clasei de mijloc, care abia reușește să plătească dobânzile la bănci; și cea a provincialilor, care adesea nici nu sunt ruși și care se tem de o nouă mobilizare. Niciuna dintre aceste categorii nu are motive să fie foarte mulțumită de Regimul Putin, dar revendicările lor sunt divergente. Oligarhii au averile – peste 300 de miliarde $! – blocate în bănci străine, iar în ultima vreme în Occident se discută despre confiscarea acestor active, căutându-se un cadru juridic adecvat. Clasa de mijloc, adică cei 47 de milioane de ruși care câștigau cât de cât decent și și-au permis să facă credite la bănci, e strivită de dobânzi și de inflație: 21 de milioane dintre ei au încetat să-și plătească datoriile, totalul creditelor neperformante depășind 31 de miliarde $. În ce-i privește pe provinciali, Regimul s-a străduit să le dea impresia că sacrificiile lor nu sunt degeaba: familiile celor mobilizați au avut acces la credite subvenționate, care reprezintă în prezent 70% din noile credite acordate de bănci. În realitate, cam 2/3 dintre noii debitori provinciali au deja dificultăți în a-și achita ratele, chiar subvenționate. Deloc întâmplător, cel mai mare număr de restanțieri se înregistrează chiar în regiunile unde un procent însemnat din populația activă a fost recrutat: Bașkortostan, Krasnodar Krai, Krasnoyarsk Krai, Sverdlovsk. Și la asta se adaugă zvonurile persistente că, în aprilie, va urma un nou val de recrutări: 400.000.

În contextul alegerilor prezidențiale din 15 – 17 martie, domnul Putin este conștient că numai 53% din populația Rusiei mai susține actuala politică a Regimului, ”Totul pentru front, totul pentru victorie!” Dar, profitând de revendicările divergente ale nemulțumiților, Kremlinul se străduiește să împiedice formarea unui front contestatar unit.

Evident, modalitatea cea mai rapidă de a da oligarhiei acces la conturile înghețate, de a ușura povara clasei de mijloc și de a calma temerile provincialilor ar fi retragerea din aventura militară din Ucraina. Dar de-abia atunci ar începe problemele: Regimul ar trebui să explice cum s-a ajuns la irosirea a sute de mii de vieți pentru un rezultat derizoriu. Pentru a amâna ceasul explicațiilor, Kremlinul a optat să mențină, să accentueze diviziunile existente între contestatari, oferind fiecărei categorii nemulțumite soluții diferite.

În acest moment, miza pentru Kremlin este menținerea unui nivel de participare la alegeri care să dea o oarecare legitimitate Regimului. Oamenii știu că rezultatul votului e dinainte decis, dar mai știu și că procentul de participare va expune public gradul de adeziune al rușilor la politicile Regimului – și, spre deosebire de vremurile sovietice, nu mai pot fi mânați la vot de Partid, de sindicatele aservite, sub amenințarea concedierii.

Pentru a evita un vot de blam prin neparticipare la alegerile prezidențiale, domnul Putin a elaborat trei mesaje electorale foarte diferite, transmise zilele acestea celor trei mari segmente în care se împarte populația țării sale.

Occidentul nu va îndrăzni!

La nivelul oligarhiei, mesajul este: Occidentul nu va îndrăzni nici să ia înapoi teritoriile cotropite și nici să vă confiște averile! Fiindcă Rusia a pus pe masă o nouă armă: racheta anti-satelit, care poate orbi mijloacele de avertizare timpurie ale americanilor, oferind Kremlinului opțiunea unei prime lovituri devastatoare. Așa cum declara mai deunăzi vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev: „Încercarea de a aduce Rusia la granițele din 1991 va provoca războiul global cu Occidentul, folosind toate resursele strategice ale arsenalului nostru. Împotriva Kievului, Berlinului, Londrei, Washingtonului. Împotriva tuturor celorlalte locuri istorice frumoase care sunt de multă vreme ținte ale triadei noastre nucleare.” Iar dacă Statele Unite ar fi ispitite să răspundă, Rusia are, chiar în SUA, posibilitatea să blocheze răspunsul. Cum se exprima recent la Televiziunea de Stat realizatorul Roman Golovanov, ”Trumpușa al nostru, Trumpușa al nostru zice că America se duce dracului! Tocmai a zis asta în interviul de la Fox News!”

Dar Kremlinul știe bine că arma anti-satelit e inutilizabilă. Pentru a scoate din funcțiune sistemul de alertă timpurie al Statelor Unite ar fi nevoie de duzini de lansări – iar această tentativă de ”orbire” s-ar solda cu siguranță cu un schimb de lovituri nucleare. Și chiar dacă ”Trumpușa al nostru” ar refuza să răspundă, ar lăsa Statele Unite la cheremul arsenalului nuclear rusesc, efectele utilizării armei anti-satelit ar fi devastatoare pentru toți:  ar duce la Sindromul Kessler. Orbita Pământului ar fi atât de aglomerată cu resturi, încât vreme de decenii, sau poate chiar sute de ani, spațiul cosmic ne-ar fi interzis. 

Lipsa de credibilitate a susținerii Kremlinului, că Occidentul nu va îndrăzni să adopte sancțiuni suplimentare, a fost expusă de reacția burselor rusești la asasinarea lui Navalnîi.   

Spionii își vor primi pedeapsa!

Pentru a da un exemplu clasei de mijloc, Kremlinul a ordonat asasinarea lui Navalnîi: n-am ezitat să-l lichidăm pe el, principalul agent al anglo-americanilor, nu vom ezita nici în ceea ce privește pe oricare dintre protestatari! Fiindcă Occidentul se retrage, vă abandonează! În acest sens, Serghei Karaganov, decanul Facultății de Economie Mondială și Afaceri Internaționale de la Școala Superioară de Economie din Moscova, declara la Televiziunea de Stat: „A început retragerea generală a Occidentului, mai ales de când președintele SUA a declarat public: băieți, găsiți o scuză și ieșiți odată din situația asta! Vă vom sprijini, plecați acum cu steagul sus, ca să nu fiți nevoiți să fugiți ca din Afganistan sau Vietnam! În sfârșit Statele Unite au început să se retragă, se retrag, iar retragerea aceasta va continua încă vreme îndelungată, destabilizând părți din Eurasia. Rusia ar trebui să urce pe o treaptă nouă, să escaladăm situația, pentru ca Occidentul să-și accelereze retragerea.” La o zi după aceste declarații amplu difuzate la TV, Navalnîi a fost asasinat.

Ca o dovadă a faptului că escaladarea funcționează, că Occidentul, confruntat cu asasinarea ”agenților săi” se retrage ”ca din Vietnam, ca din Afghanistan”, pe rețelele de socializare ruse se difuzează amplu un articol din Washington Post despre ”Trumpușa al nostru” care „nu a condamnat public moartea șocantă a disidentului, deși evocă adesea ce va face ca președinte, cum va înfrunta Rusia, pe Putin, cum va rezolva războiul din Ucraina ... Spre deosebire de mulți alți lideri americani și din lumea întreagă, Trump nu și-a exprimat regretul nici pentru întemnițarea lui Navalnîi și nici pentru omorârea sa.” Iar dânsul a confirmat chiar luni aprecierile triumfaliste ale Televiziunii de Stat ruse, postând pe rețelele sociale: „Suntem o națiune în declin, o națiune care cade!”

Pentru ca eventualii contestatari să priceapă bine ce-i așteaptă, abandonați fiind de Occident, pe rețelele de socializare ruse, înainte de asasinarea deținutului,  a început să fie distribuită masiv o presupusă filmare cu ”ofițerul MI6 James William Thomas Ford” căruia Navalnîi îi cere ”zece sau douăzeci de milioane de dolari pe an pentru a pregăti o Revoluție Colorată în Rusia”. Kremlinul speră că astfel clasa de mijloc va fi speriată de perspectiva unei revoluții și nu-și va pune o întrebare simplă: De ce Navalnîi a fost condamnat pentru ”extremism”, dacă erau probe de spionaj-trădare?

Și de această dată, mesajul Kremlinului este greșit calibrat: pornește de la premisa falsă că nemulțumirile clasei de mijloc s-ar datora ”lucrăturilor CIA”. Când de fapt altele sunt cauzele care determină nemulțumirea celor care duc greul finanțării războiului.

Am învins, nu mai mobilizăm!

La nivelul maselor provinciale, Regimul face o amplă publicitate ”măreței victorii” de la Avdiivka, pentru a convinge populația că nu mai e nevoie de nicio nouă mobilizare, că nivelul pierderilor umane se va reduce de-acum încolo. În speranța că provincialii nu vor căuta pe Wiki, nu vor afla că Avdiivka era un orășel cu 30.000 de locuitori, propagandiștii Regimului supralicitează situația, Televiziunea de Stat lansează teza că aceasta ar fi  „cea mai mare victorie simbolică a Rusiei”, frontul NATO din Ucraina s-a prăbușit și urmează cât de curând o nouă ocupație a Berlinului și lichidarea Germaniei ca Stat. Tot domnul Karaganov ne explică: „Dacă Germania continuă pe calea celui de-al cincilea, al șaselea sau al șaptelea Reich, să nu uite că a epuizat răbdarea omenirii, pornind două războaie mondiale într-un singur secol. Nu putem îngădui renașterea acestui super-revanșism. Este datoria noastră morală, politică și geo-strategică: în câteva zile nu va mai rămâne mare lucru din Germania, vom rezolva definitiv problema germană. Băieții noștri își dau viața, ne întăresc pozițiile, sunt eroi, dar își dau viața. Ar trebui să escaladăm nuclear situația!” 

În realitate, Armata rusă a ocupat Avdiivka, dar nu a reușit străpungerea liniilor defensive ucrainene: oricum nu are nici dotarea și nici efectivele pentru a exploata în adâncime o eventuală străpungere. Iar familiile rămase acasă, care primesc vești proaspete de pe front, știu bine aceasta, știu că problema unei noi mobilizări rămâne de actualitate!

Reversul medaliei

Cele trei promisiuni electorale ale domnului Putin nu sunt numai lipsite de credibilitate în mediile-țintă, ci și de-a dreptul contraproductive pentru Kremlin.

Poate ”Occidentul nu va îndrăzni”, dar ce va spune oare China privind inițiativa Rusiei de a face impracticabilă orbita terestră, pentru un secol-două, de dragul orășelului Avdiivka?

Politica ”spionii își vor primi pedeapsa” este prost țintită, nu-și va atinge scopul, drept care e de așteptat ca după uciderea lui Navalnîi, Regimul Putin să insiste, dând alte ”exemple”: urmează  Vladimir Kara Murza, alt opozant aruncat în temnițele siberiene pentru ”trădare” – care, apropo, a dispărut de ceva vreme. Efectul pervers al acestei politici este că susținătorii Rusiei apar, în fața publicului, ca și complici la omoruri. Primul s-a distanțat președintele Serbiei, Vucic, care și-a exprimat îngrijorarea că „relațiile cu Rusia ar putea fi afectate de decesul lui Navalnîi în închisoare”. Iar pentru a nu i se pune întrebări incomode privind relația sa cu ucigașii lui Navalnîi, Viktor Orbán a refuzat tranșant să se întâlnească cu delegația bipartizană de senatori americani, care a vizitat recent Budapesta! Ce se va întâmpla dacă și președinții Statelor BICS se vor distanța? Kremlinul va rezista contând doar pe regimul nord-coreean? Chiar și propagandista Margarita Simonyan a fost nevoită să recunoască, luni, la Televiziunea de Stat rusă: „E cât se poate de limpede că asta nu ne aduce beneficii. Dar pentru ei (occidentalii), a survenit la momentul potrivit pentru a contracara interviul cu Tucker Carlson. Acum au simpatia întregii lumi.”

Evoluția politicilor Regimului Putin pune într-o situație neplăcută chiar și pe ”Trumpușka al nostru”. Într-un interviu pe canalul TV ABC, despre asasinarea lui Navalnîi, Nikki Haley declara mai deunăzi: „Trebuie să reamintim americanilor: Putin nu e prietenul nostru! Când îl auziți pe Donald Trump spunând, ca în Carolina de Sud acum o săptămână, că îl va încuraja pe Putin să-i invadeze pe aliații noștri dacă aceștia nu se străduiesc suficient, e cazul să vă treacă fiorii reci prin oase, fiindcă astfel i-a dat mână liberă lui Putin!” Liz Cheney, personalitate a politicii americane, a fost chiar mai aspră în emisiunea sa de la CNN, ”Starea Uniunii”: „Cred că trebuie să-l luăm foarte în serios pe Donald Trump și să ne întrebăm dacă nu cumva avem o Aripă Putin în cadrul Partidului Republican.”

Iar domnul Putin greșește crezând că promisiunea unei noi jefuiri a Europei până la Berlin va calma temerile provincialilor care, până acum, au plătit greul prețului de sânge al aventurii din Ucraina. Dacă încetează războiul, cât vor mai dura subvențiile pentru creditele bancare contractate? Oare sutele de mii de invalizi întorși de pe front vor avea venituri suficiente, vor găsi de muncă, pentru a putea susține ratele la bancă, sau vor fi o povară suplimentară pentru familiile lor? Tot atâtea întrebări cărora discursurile triumfaliste ale elitelor putiniste, despre escaladarea agresiunii, nu le oferă răspuns.

Cu mâinile murdare

Acum o lună, vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi, a făcut la Televiziunea de Stat o analiză interesantă a situației. Vorbea de Ucraina – dar spusele sale se potrivesc și situației actuale din Rusia: „Bineînțeles, multe lucruri se decid pe câmpul de luptă. Dar multe depind de starea de spirit a oamenilor. Iar acesta e un risc mare, fiindcă dacă acțiunile militare continuă, vor ajunge într-o situație fără cale de întoarcere. Ce-ar putea spune? Că și-au pierdut curajul? După ce au sacrificat atâtea vieți? Nu, nu vor putea spune asta!”

La nivelul de vârf al elitelor ruse există, deci, o viziune adecvată a situației în care se pune Regimul Putin, prin răspunsurile inadecvate pe care le oferă, în context electoral, problemelor reale cu care se confruntă populația. ”Multe lucruri depind de starea de spirit a oamenilor”, iar această stare de spirit se va vădi, cât de curând, prin procentul de participare la alegerile din 15 – 17 martie. Evident Regimul Putin va măslui rata de participare, așa cum va măslui și rezultatele. Dar datele reale vor fi cunoscute, iar elitele Regimului Putin ar putea ajunge la concluzia că dânsul este ”expirat” și, dacă-l mențin ca figură de provă, riscă coalizarea tuturor celor trei categorii de nemulțimiți.

Domnul Putin se teme într-atât de această posibilitate, încât nu a ezitat să-și mânjească mâinile cu sângele lui Sașa Navalnîi, nutrind convingerea oarecum naivă că asta „desigur, nu poate provoca niciun prejudiciu șefului statului rus” – cum ne asigura mai deunăzi domnul Peskov. Nu zău?!

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI