Cele „patru greşeli" ale lui Vladimir Putin în privința Ucrainei: „Este un fel de închidere a lui Putin în război"
- Maria Miron
- 13 mai 2022, 16:18
În faţa comemorărilor prezidate de Vladimir Putin, luni 9 mai, şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a estimat că cei de la Kremlin au comis mai multe greşeli strategice de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Şeful diplomaţiei franceze a subliniat „eroarea de apreciere globală" a preşedintelui rus, privind situaţia din Ucraina,
Acesta estimează că Vladimir Putin a comis „patru greşeli strategice", subestimând rezistenţa ucraineană, răspunsul european, solidaritatea în cadrul Alianţei atlantice şi „supraestimându-şi" armata.
Aceste elemente „duc la un război care va fi lung, dificil", a declarat Jean-Yves Le Drian. „Asta poate însemna un război pe mai mulţi ani", a explicat ministrul francez la BFMTV.
Vladimir Putin, aflat într-o stare denegare, spune Jean-Yves Le Drian
Într-un discurs rostit pentru a sărbatori aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste, preşedintele rus a afirmat luni că armata sa luptă în Ucraina pentru a apăra „patria" faţă de o „ameninţare inacceptabilă".
„Este un fel de închidere a lui Putin în război", a estimat Jean-Yves Le Drian. Preşedintele rus „este într-o negare. E în plină justificare total revizionistă a motivelor de război. El are un discurs de negare şi răsturnare a răspunderilor", a insistat el, conform CNEWS.
Războiul din Ucraina continuă
Mai mult, „nu e nimic nou" după discursul preşedintelui rus de la defilarea militară din Piaţa Roşie de la Moscova, a estimat ministrul afacerilor externe.
„Agresiunea rusă continuă, războiul continuă, obiectivele războiului sunt aceleaşi, fie că e vorba de neutralitatea Ucrainei, demilitarizarea sa, denazificarea, recuperarea de teritorii... Nu s-a schimbat", a declarat diplomatul francez. (RADOR)
Volodimir Zelenski a lăudat Camera Reprezentanţilor SUA pentru aprobarea unui pachet de asistenţă de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, afirmând că ajutorul va contribui rapid la apărarea Ucrainei. În ultimul mesaj video adresat naţiunii sale, Zelenski a declarat că fondurile vor fi utilizate cât mai repede posibil şi fără birocraţie pentru a consolida apărarea Ucrainei, aflată în a 78-a zi de război cu Rusia.
Ucraina își cere teritoriile înapoi
Zelenski a avertizat că țara sa rămâne fără răbdare în discuțiile cu Rusia, având în vedere tot mai multe dovezi ale atrocităților comise de forțele ruse în Ucraina. Războiul se va încheia când Ucraina va revendica tot ce a luat Rusia de la ea, a susținut Zelenski.
„Războiul se va încheia pentru poporul ucrainean doar când vom primi înapoi ceea ce este al nostru”, a spus el, într-o adresă online cu studenții din universitățile de top din Franța, reprezentanți ai mediului academic și mass-media.