Evenimentul Zilei > EVZ Special > Cele mai aprigi ierni care au cuprins România
Cele mai aprigi ierni care au cuprins România

Cele mai aprigi ierni care au cuprins România

De-a lungul anilor, România s-a confruntat cu ierni aspre, cu ger și zăpadă viscolită, dar a avut parte și de unele mai blânde. Cele mai aprige ierni au fost 1954, 1969, 1985-1986, dar și 1995. Dintre toate episoadele de viscol ce au afectat România, iarna din februarie 1954 a fost cea mai grea, potrivit informațiilor apărute în media.

Potrivit statisticilor Administrației Naționale de Meteorologie, în luna februarie 1954 viscolul a lovit România în patru reprize, în perioadele. Vântul a atins atunci viteza cea mai mare — 126 kilometri pe oră! — în București, în răstimpul 3-4 februarie 1954. A fost cea mai aprigă iarnă, potrivit unui documentar Agerpres. 

România a fost lovită în ultimul secol de ierni grele care au adus nămeţi de până la 5 metri. În 1929, din cauza zăpezii şi a viscolului s-au amânat alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Oamenii au murit de frig în case, în trenuri sau pe drumuri. La Marele Viscol din 1954, oamenii au săpat tuneluri pe sub zăpadă ca să iasă din case.

O altă iarnă care a ucis oamenii sa abătut asupra României în 1942. Frigul şi zăpezile abundente au afectat în acel an nu doar România, ci întreaga Europă. Recordul de ger a fost la Braşov, unde termometrele au indicat -38,5 grade Celsius. Şi în Bucureşti, gerul a fost cumplit, la staţia din Băneasa înregistrându-se -32,2 grade Celsius.  

Nămeți de 5 metri

Iarnă rămasă în istorie sub denumirea de Marele Viscol s-a abătut asupra românilor în 1954. O cantitate impresionantă de precipitaţii, fără precedent în România, a căzut peste multe regiuni din ţară. Coşmarul alb s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 februarie 1954. „Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!“, scria în februarie, în jurnalul său, scriitorul Pericle Marinescu. Odată cu ninsoarea a început şi viscolul. Statisticile vorbesc despre un vânt care sufla cu 126 kilometri pe oră în Bucureşti şi în zona de sud-est ţării. Numai în ziua de 3 februarie, în Bucureşti au căzut ninsori de 115 l/mp de zăpadă. În toată zona de sud-est a României s-au format nămeţi de 5 metri. 

Și anul 1966 rămâne în istoria Bucureştiul ca fiind unul cu totul şi cu totul special. În iarna acestui an, chiar în noaptea de Revelion a început să ningă puternic şi până dimineaţa străzile oraşului au fost acoperite de un strat gros de zăpadă.

Maşinile bucureştenilor au rămas îngropate sub un strat consistent de zăpadă, iar plugurile care încercau să curăţe străzile rămâneau împotmolite. Atunci, un număr impresionant de bucureşteni s-au mobilizat şi au ieşit pe străzi înarmaţi cu lopeţi pentru a le da o mână de ajutor autorităţilor.

Și în anul 1986 a avut loc o mare cădere de zăpadă în cele două luni ale începutului de an: ianuarie și februarie. Scînteia scria pe 23 ianuarie 1986 despre "o zăpadă, fără îndoială, vremelnică și ea în această iarnă cu dese suișuri și coborîșuri și iar suișuri de temperatură". În data de 2 februarie 1986, tot în Scînteia se spunea că "mii, zeci de mii de cetățeni pensionari, elevi, gospodine au avut ieri o zi încărcată, de muncă îndîrjită". "(…) Important este ca, în paralel cu acțiunile de deszăpezire ale edililor și întreprinderilor, cetățenii să asigure degajarea trotuarelor, pentru ca pietonii să meargă în voie pe ele, lăsînd libere circulației auto arterele principale. De asemenea, este de datoria consiliilor populare de sector, a deputaților ca, printr-un plus de organizare, printr-o mobilizare mai intensă a tuturor forțelor de care dispun (mecanice și umane) să asigure desfășurarea în cele mai bune condiții a întregii activități economico-sociale din Capitală".

În 1995-1996, deși temperaturile nu au fost atât de scăzute, iarna a durat din 4 noiembrie până în 16 aprilie, adică până de Paște, care a căzut în acea lună atunci. Această iarnă a fost un record climatic, fiind iarna cu cea mai lungă durată de menținere a stratului de zăpadă, în unele părţi ale României fiind de 170 de zile.