Cel mai bun tip de pâine atunci când ești la dietă. Recomandările făcute de nutriționiști
- Raluca Dan
- 10 mai 2025, 19:35
paine congelata / sursa foto: dreamstime.comDeficitul caloric este una dintre cele mai sigure metode de slăbire, conform specialiștilor. Deși dietele restrictive pot părea descurajante, pâinea poate fi inclusă în alimentație chiar și în acest context. Cheia este consumul moderat și alegerea unor tipuri de pâine de calitate, în cadrul unei planificări atente a meselor.
Pâinea, potrivită pentru micul dejun
Diana Oana, una dintre cele mai populare creatoare de conținut din România și liderul comunității Can’t Boil An Egg, oferă soluții simple și utile pentru a integra pâinea într-un regim de deficit caloric.
„Integrarea pâinii într-o dietă de deficit caloric este perfect realizabilă, cu condiția să fie abordată cu moderație, alegând variante sănătoase și menținând un echilibru caloric general. Normalizarea consumului de pâine în contextul unei diete de slăbire elimină presiunea restricțiilor extreme și contribuie la un stil de viață sănătos și sustenabil pe termen lung”, a explicat vloggerul.
Includerea pâinii în meniu, în special la micul dejun, poate avea un impact major asupra controlului apetitului pe parcursul zilei. Carbohidrații din pâine, consumați dimineața, oferă o sursă de energie și contribuie la menținerea senzației de sațietate pentru o perioadă mai îndelungată, ceea ce ajută la prevenirea poftei de mâncare și la menținerea unui echilibru caloric.
Pâinea integrală sau cea din cereale integrale, cele mai bune variante
Nu toate tipurile de pâine sunt potrivite pentru o dietă cu deficit caloric. Specialiștii recomandă alegerea variantelor de calitate, cum ar fi pâinea integrală sau cea din cereale integrale. Acestea conțin mai multe fibre și nutrienți decât pâinea albă, ceea ce ajută la o digestie mai bună și oferă o senzație de sațietate mai îndelungată, aspecte esențiale în procesul de slăbire.

Pâine. Sursa foto: Pixabay
De asemenea, pâinea cu maia, preparată din apă, făină și sare, fără conservanți, este o opțiune excelentă. Ingredientele simple și procesul de fermentație naturală îi oferă un profil nutrițional superior, fără aditivi sau zaharuri ascunse care ar putea adăuga calorii inutile. Mai mult, fermentația naturală contribuie la o digestie mai ușoară și la o absorbție mai eficientă a nutrienților.
După ce ai ales o pâine de calitate, este importantă monitorizarea cantității consumate. O felie de pâine conține între 60 și 100 de calorii, în funcție de tip. Aportul caloric al pâinii trebuie integrat în limita zilnică stabilită pentru menținerea deficitului caloric.
Sugestii pentru un control mai bun al aportului caloric
Pentru a susține deficitul caloric, pâinea poate fi combinată cu proteine slabe și legume, contribuind astfel la aportul nutritiv și la menținerea sațietății. Exemple includ pâinea integrală cu avocado și ou sau cu brânză degresată și legume. Este recomandat ca restul alimentelor din zi să fie bogate în nutrienți și cu densitate calorică redusă.
Pentru un control mai bun al aportului caloric, pâinea poate fi consumată ocazional, fără a fi inclusă la fiecare masă sau zilnic. Planificarea săptămânală a meselor poate facilita gestionarea momentelor în care pâinea este inclusă în dietă.
Indiferent de cum decizi să integrezi pâinea în dieta ta, cel mai important este să fii atent la totalul caloriilor consumate zilnic, potrivit csid.ro.