Ce se ascunde în spatele dorinței Prințului William de a-l îndepărta pe Prințul Andrew
- Antonia Hendrik
- 31 octombrie 2025, 23:10
Prințul Andrew.Sursa Foto: Arhiva EVZTensiunile din sânul familiei regale britanice par să fi atins din nou un punct critic. Potrivit surselor apropiate Palatului, Prințul William ar fi fost cel care a hotărât ca unchiul său, Prințul Andrew, să se retragă definitiv din viața publică și chiar să părăsească reședința regală.
Decizia nu are legătură doar cu scandalurile din trecut, ci și cu dorința moștenitorului tronului de a proteja imaginea instituției monarhice într-un moment sensibil, a explicat Kinsey Schofield, expert regal, în emisiunea Royal Exclusive.
Ce se ascunde în spatele dorinței Prințului William de a-l îndepărta pe Prințul Andrew
Prințul William ar fi considerat că prezența lui Andrew în continuare în spațiile oficiale ale familiei umbrește eforturile de modernizare și transparență pe care el și Prințesa Kate le promovează.
Deși Regele Charles ar fi încercat să mențină o atitudine echilibrată față de fratele său, presiunea publică și imaginea Casei Regale au cântărit tot mai greu. Surse citate de presa britanică susțin că William și-ar dori o „curățenie” în rândul familiei, pentru a reda încrederea publicului într-o monarhie modernă și responsabilă.
Pentru Prințul Andrew, o astfel de decizie înseamnă o retragere definitivă din viața publică a familiei regale, după ani de eforturi nereușite de a-și reabilita imaginea distrusă complet.
William își dorește ca Windsor să devină sanctuarul său, un loc sigur pentru cei trei copii
Comentatoarea regală Kinsey Schofield susține că Prințul Williama fost în favoarea excluderii ducelui de York din Loja Regală din Windsor, motivul principal fiind dorința sa de a transforma domeniul Windsor într-un cămin liniștit pentru familia sa.
„William, viitorul rege, își dorește ca Windsor să devină sanctuarul său, un loc sigur pentru cei trei copii. Prezența lui Andrew și a lui Fergie reprezintă o sursă de tensiune și potențiale probleme pentru imaginea monarhiei. Ei preferă discreția, departe de atenția publicului”, a explicat ea în emisiunea Royal Exclusive.
Prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson locuiesc într-o reședința luxoasă cu 30 de camere
Prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson, vor părăsi Loja Regală, reședința luxoasă cu 30 de camere pentru care achită, potrivit surselor, o „chirie exorbitantă”.
Prințul, care neagă cu fermitate orice acuzație de comportament ilegal, ar fi declarat că intenționează să renunțe la titlurile sale, pe fondul noilor controverse stârnite de cartea cu memorii scrisă de Virginia Giuffre, femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Prințul Andrew și Jeffrey Epstein. Sursa: arhiva EVZ
După ani de încercări de a-și reabilita imaginea, Andrew se confruntă din nou cu intensificarea atenției publice și a presiunii mediatice. Eforturile sale de a se distanța de relația cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale, au fost afectate de infamul interviu din 2019 acordat jurnalistei Emily Maitlis pentru BBC Newsnight, considerat de mulți un moment de cotitură în declinul său public.
Palatului Buckingham a transmis că Andrew a primit o notificare oficială prin care i se cere să renunţe la contractul de închiriere a conacului său Royal Lodge din Windsor Estate, la vest de Londra, urmând să se mute într-o locuinţă privată alternativă din domeniul Sandringham, în estul Angliei.
Decizia regelui Charles, care încă urmează un tratament regulat pentru cancer, reprezintă una dintre cele mai dramatice măsuri luate împotriva unui membru al familiei regale în istoria modernă a Marii Britanii.