Ce înseamnă pentru România obligația de a face audit energetic la blocuri. Costuri, oportunităţi şi riscuri

Sursa: Facebook

O nouă directivă europeană schimbă regulile: auditul energetic și certificarea clădirilor vor deveni obligatorii pentru blocuri — o transformare de amploare care promite eficiență și decarbonare, dar aduce și costuri mari, provocări pentru asociații de proprietari și riscuri sociale pentru locuitorii cu venituri reduse.

Noul cadru european și transpunerea în România

În 2024, revizuita Directiva privind performanța energetică a clădirilor (EPBD4) a intrat în vigoare la nivelul Uniunii Europene. Scopul este ambițios: transformarea fondului construit european într-un parc imobiliar eficient energetic, cu emisii reduse sau zero, până în 2050. Clădirile existente — multe dintre ele construite înainte de 2000 — trebuie evaluate, renovate, și adaptate la noile standarde.

Pentru România, termenul-limită de transpunere a directivei în legislația națională este 29 mai 2026. În acest context, instrumentele centrale devin: certificatul de performanță energetică (CPE), auditul energetic și documentația tehnică aferentă – nu doar formalități, ci documente fundamentale pentru orice renovare eficientă.

Legea românească care reglementează performanța energetică a clădirilor — Legea 372/2005 — a fost actualizată și oferă cadrul legal pentru certificări energetice, recomandări de reabilitare și măsuri de eficientizare.

Pe scurt: normele nu vizează doar construcțiile noi, ci întreg patrimoniul construit — inclusiv blocurile rezidențiale vechi, cu potenţial mare de pierderi energetice.

Ce presupune auditul energetic — și de ce nu e doar hârtie

Auditul energetic nu e un simplu „expertiză” superficială, ci un diagnostic aprofundat. În baza EPBD4, auditul trebuie realizat de auditori independenți și atestați; raportul final trebuie să conțină date reale despre consum, pierderi energetice, scenarii de renovare, estimări de cost și economii, plus recomandări concrete privind intervențiile.

Prin audit, clădirile devin puncte de decizie — nu doar structuri imobiliare, ci entități cu traiectorie: ce izolații necesită, ce tâmplărie schimbată, ce sistem de încălzire  sau ventilație se potrivește, ce modernizări sunt prioritare. Auditul e baza pentru „pașaportul de renovare” (renovation passport), planificat la nivel european, un instrument menit să ghideze transformarea energetică etapizată și planificată a clădirilor.

Așa cum subliniază o organizație a auditorilor energetici, auditul și certificarea nu trebuie să rămână formalități birocratice — ci să devină „garantia transparenței, eficienței și încrederii”, pentru cetățeni, investitori și administrații.

Dar — aici e miza — pentru ca totul să aibă sens, trebuie ca auditul să fie urmat de lucrări reale. Altfel, blocurile rămân cu pierderi energetice, facturi mari, confort scăzut și vulnerabilitate socială.

Ce înseamnă pentru blocurile rezidențiale — finanțe, locatari, asociații

Pentru blocurile vechi, construite înainte de 2000, auditul energetic devine primul pas obligatoriu spre recalificare energetică. Într-o capitală sau un oraș mare, asta înseamnă mobilizarea a zeci/h sute de asociații de proprietari.

Costurile pentru un audit sunt semnificative — nu există un tarif fix universal, dar pentru blocuri mari cheltuiala poate ajunge la mii de lei. La care se adaugă: proiectare, autorizaţii, lucrări de izolație, schimbare tâmplărie, modernizare instalații, eventual instalare sisteme moderne de încălzire/ventilaţie/energie regenerabilă.

Deși lucrările de reabilitare promit economii pe termen mediu (mai puțină energie consumată, facturi mai mici, confort sporit), povara inițială cade tot pe locuitori — prin creșterea întreținerii, contribuții extraordinare, credite, sau participare individuală.

Mai mult: piața auditorilor și a constructorilor specializați în reabilitare energetică nu pare pregătită pentru un val masiv de comenzi, ceea ce poate duce la întârzieri, prețuri mai mari, calitate variabilă. Dacă raportul audi­tului rămâne doar pe hârtie, reabilitarea reală s-ar putea amâna, ceea ce înseamnă că blocurile or să rămână energetice ineficiente mulți ani de acum înainte.

În plus, există riscul de segregare energetică: blocurile sau cartierele cu locatari cu venituri mici — adesea cele mai vechi — ar putea rămâne neatins, cu facturi mari și confort scăzut, în timp ce clădirile mai moderne sau cele din zone mai bogate se reabilitează rapid.

O piață masivă în formare: cine câștigă — și cine riscă să piardă

Transformarea impusă de legislația europeană și națională deschide o piață imensă: audit, consultanță, proiectare, materiale, lucrări de izolații și renovări. Constructorii, distribuitorii de materiale termoizolante, firmele de tâmplărie, instalații moderne sau eficiente energetic — toți pot beneficia de un boom de cerere.

Băncile și instituțiile de credit pot juca un rol important, oferind credite pentru asociații de proprietari, credite verzi, finanțări pentru reabilitări termice. Se poate dezvolta un segment nou în sectorul financiar — finanțări de renovare, credite pentru eficiență energetică, scheme de conversie „verde”.

Pe de altă parte, dacă implementarea se face superficial, fără finanțări accesibile, cu birocrație, cu întârzieri, riscăm ca reforma să se transforme într-un serviciu elitist — disponibil doar pentru cei care își permit. În acest caz, inegalitățile sociale legate de locuire vor crește.

De ce 2025–2026 e momentul decisiv

Termenul de transpunere a directivei EPBD4 bate la ușă: statul român trebuie să adopte noile reguli până pe 29 mai 2026. În paralel, planurile naţionale pentru renovarea parcului de clădiri trebuie elaborate și prezentate — ceea ce înseamnă că decidenții (autorități locale, administrații, ministere) și clasa politică trebuie să clarifice: cine finanțează, ce blocuri sunt prioritare, cum se organizează piața de audit și renovare.

Pentru cetățenii de rând: dacă vor să evite costuri mari pe termen lung, dar și să trăiască în case mai confortabile, cu facturi mai mici și cu locuințe mai bine izolate — e momentul să se implice: să ceară audit, să participe la decizii, să se organizeze ca asociații, să ceară transparentizarea costurilor și planurilor de reabilitare.

Pentru mediul de afaceri: e o oportunitate — dar trebuie să fie pregătit: trebuie auditori autorizați, firme de construcții și reabilitare corecte, materiale de calitate, transparență. Dacă totul merge prost — risc de scandal, de încredere scăzută, de reproșuri de «greenwashing».