„Ce fac cu mine ca să nu înnebunesc”. Declarația neașteptată a jurnalistului Sorin Faur.

În cadrul emisiunii „Dosare de presă”, pe evz.ro, cunoscutul jurnalist a explicat de ce atmosfera din redacția celui mai cunoscut ziar de dinainte de 1989 era una tensionată.

„Ziariștii care lucrau acolo, însă, nu erau deloc proști, aveau o istețime, un fel de viclenie, a animalului politic. Erau vicleni mai degrabă. „În marea lor majoritate „aveau carte”, pentru că încetișor, încetișor, cam plecase vechea gardă de pe vremea lui Silviu Brucan. Mai exista pe acolo tovarășul Corbu, de exemplu, un personaj legendar. Un tip hiper-proletcultist, încruntat în permanență, pătruns de importanța misiunii.

De cunoscut nu i-am cunoscut direct. Decât în relația aceea, foarte superficială, până la urmă, între corectorul care făcea modificările și avea grijă să fie corecte și o redacție care era chiar în altă parte. Singurul moment în care ne intersectam, era ăla când plecam spre casă noaptea. Și ne duceau cu mașina”, a dezvăluit Sorin Faur.

Jurnalistul a mărturisit că, într-adevăr a avut parte de o muncă extrem de grea. Ajunsese să se bucure când „prindea” la corectat o pagină mai din spatele ziarului, „cu cinema, cu vremea. Era mai relaxant. În general, prima pagină era făcută de șef, pentru că era complicat acolo”, a menționat Faur.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Declarația neașteptată a jurnalistului Sorin Faur

„Ore întregi tu citeai niște inepții. Ani, zi de zi. Limbajul acela cretinoid, de lemn. Ce-ai învățat dintr-un exercițiu ca acesta? Poate răbdarea, smerenia, modestia umilința”, a remarcat, la un moment dat Mirel Curea.

Jurnalistul Sorin Faur a explicat care au fost părțile negative, dar și cele pozitive ale meseriei de corector la ziarul Scânteia.

„Ani întregi, ca și corector la Scânteia, am citit niște inepții. Acolo mi-am antrenat două lucruri: ortografia și un exercițiu foarte complicat care ține de sănătatea celui care trebuie să supraviețuiască trăind din asta. Un fel de supraviețuire intelectuală, pentru că, oricât de mecanică ar fi acea lectură, totuși nu-ți poți bloca cu totul creierul, în așa fel încât să lucrezi doar cu ochii acel text.

Sorin Faur:  „Ce fac cu mine ca să nu înnebunesc”

La un moment dat, mi-am pus această problemă: ce fac cu mine, ca să nu înnebunesc. Uneori mă mai rugam, dar oricum mi-am cam distrus fălcile de nervi, din punctul ăsta de vedere.

Am început, la un moment dat, să încep să înțeleg sensul acelui tip de limbaj, mereu același, redundant, cu o stilistică fixă. Pe scurt, încercam să înțeleg ce vrea să spună tovarășul Nicolae Ceaușescu. Era important. Pentru că există, și toți avem asta, care lucrăm în presă mai demult sau mai de curând, toți avem un nivel de lectură, ăla superficial. Nu puteai să reziști cu acel tip de lectură, pentru că, pe de o parte, trebuia să fii foarte atent și trebuia chiar să fii concentrat. Și, în același timp, trebuia să supraviețuiești tâmpizării sistematizate, să intri în logica aceluiași tip de stilistică de lemn, zi de zi”, a spus Sorin Faur.

Acesta a mai adăugat că tovarășul Nicolae Ceaușescu nu transmitea de cele mai multe ori nimic. Și că, „practic cuvântările alea nici măcar nu erau alea lui. Era secția de propagandă și trebuia transmis un mesaj. Că despre asta era vorba”, a mai spus jurnalistul.