Drulă, critic la adresa lui Grindeanu cu privire la guvernare și alegerile din Capitală

Drulă, critic la adresa lui Grindeanu cu privire la guvernare și alegerile din CapitalăSursa foto: Sorin Griundeanu/Facebook

Președintele USR, Cătălin Drulă, a lansat critici la adresa liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu, acuzând că „e un șantaj, în ceea ce privește guvernarea sau bucureștenii cu alegerile de acolo, pentru că nu și-a rezolvat domnul Grindeanu președinția PSD”. Totodată, Drulă i-a mai transmis social-democratului să convoace cât mai curând congresul partidului: „Fă odată congresul PSD”.

Cătălin Drulă, critic la adresa lui Grindeanu cu privire la guvernare și alegerile din Capitală

Cătălin Drulă mai susține că activitatea politică și deciziile importante la nivel guvernamental sunt tergiversate din cauza amânării congresului PSD.  De asemenea, consideră că situația actuală reprezintă o formă de șantaj politic, întrucât, în opinia sa, alegerile din Capitală sunt amânate pentru a servi interesele interne ale PSD.

„E un șantaj, în ceea ce privește guvernarea României sau bucureștenii cu alegerile, pentru că nu și-a rezolvat domnul Grindeanu președinția PSD”, a declarat liderul USR.

Totodată, el a criticat atitudinea lui Sorin Grindeanu, despre care spune că lansează frecvent amenințări privind stabilitatea coaliției de guvernare. Drulă susține că aceste ieșiri publice vizează blocarea unui posibil acord între PNL și USR pentru susținerea unui candidat comun la Primăria Capitalei.

„Iese odată la două zile și spune că dacă se fac alegeri la București conform legii, că e vacant postul de primar, atunci PSD se va simți marginalizat și s-a rupt coaliția”, a punctat Cătălin Drulă.

Liderul USR, despre problemele din PSD

Liderul USR a sugerat că PSD traversează o perioadă sensibilă din punct de vedere intern, afirmând că „pare să fie un partid aflat într-o situație specială, care are nevoie de sprijin pentru a-și păstra controlul asupra propriului congres”.

Cătălin Drulă

Sursa foto. Cătălin Drulă/Facebook

Întrebat despre posibilitatea susținerii unui candidat comun de către PSD, PNL și USR, Cătălin Drulă a răspuns că „nu orice tip de susținere este onorantă”, lăsând să se înțeleagă că o astfel de alianță nu ar fi neapărat compatibilă cu valorile formațiunii pe care o conduce.

Cătălin Drulă îl invită pe Grindeanu la o plimbare prin București

Cătălin Drulă i-a adresat lui Sorin Grindeanu o invitație publică de a merge împreună prin București pentru a discuta direct cu cetățenii despre organizarea alegerilor locale.

Drulă susține că a vorbit cu numeroși locuitori ai Capitalei pe stradă sau prin  parcuri, dar și online, iar mesajul acestora sunt clare: doresc organizarea rapidă a alegerilor pentru funcția de primar general.

Liderul USR a subliniat că alegerile din Capitală „nu sunt un moft”, ci „un drept fundamental al cetățenilor”. Acesta consideră că Bucureștiul are nevoie de un primar ales prin vot, care să poată implementa măsuri eficiente în gestionarea traficului și a administrației locale.

„Bucureștiul are nevoie de un primar ales de oameni care să facă ordine în trafic, în administrație. Acceptați provocarea? Vă scot în București pentru a afla părerea oamenilor”, a scris Cătălin Drulă în postarea sa de pe social media.