Cât costă un implant dentar în 2025. Puțini români își permit o astfel de procedură

Cât costă un implant dentar în 2025. Puțini români își permit o astfel de procedurăImplant dentar. Sursa foto: Freepik

Prețul unui implant dentar diferă în funcție de tipul acestuia și de complexitatea procedurii. În București, un implant de bază ajunge, în medie, la 2.300 de lei, în timp ce variantele premium pot costa până la 4.500 de lei. În restul țării, tarifele pornesc de la aproximativ 1.950 de lei și pot depăși 3.450 de lei, în funcție de modelul implantului și materialele folosite. Medicul stomatolog Omar Mohammed spune că procedura de inserare a unui implant dentar nu provoacă durere. Datorită tehnicilor moderne și utilizării anesteziei locale eficiente, pacienții resimt un disconfort minim sau chiar deloc în timpul intervenției.

Ce trebuie să știe pacienții care au nevoie de un implant dentar

Potrivit medicului stomatolog, progresele din această sferă a medicinei au schimbat radical experiența pacientului, astfel încât intervențiile de acest tip sunt acum mult mai confortabile și pot fi urmate fără teamă.

„Nu este nimic dureros. Facem anestezie, iar pacientul nu simte nimic. Sunt foarte mulți tineri care au nevoie de implant dentar. Implantul este o soluție și pentru cei care au mai puțini dinți din naștere, nu doar în cazul celor care și-i pierd pe parcurs”, a explicat el.

Totuși, costul final poate fi influențat și de necesitatea unor proceduri suplimentare, cum ar fi adiția de os sau tratamentele pregătitoare, care asigură succesul și durabilitatea implantului.

„Prețul unui implant dentar poate varia în funcție de model. Cel cu 2.300 de lei este unul dintre cele mai bune și mai folosite de pe piață. Este folosit de majoritatea medicilor. Există și o variantă premium care costă 4.500 de lei”, adaugă stomatologul.

stomatolog

Stomatolog. Sursa foto: Freepik

Cum se desfășoară procedura

Procedura începe cu o consultație detaliată. Medicul stomatolog evaluează starea cavității bucale, face radiografii sau tomografii pentru a analiza osul și a planifica tratamentul.

Intervenția chirurgicală presupune introducerea implantului în osul maxilar sau mandibular sub anestezie locală, astfel încât pacientul să nu resimtă durere. După inserare, gingia este suturată, iar implantul începe procesul de osteointegrare, care durează câteva luni.

După ce implantul se integrează complet în os, se montează bontul protetic, legătura dintre implant și coroana dentară. În final, se fixează coroana, de obicei din ceramică, care restaurează funcționalitatea și aspectul natural al dintelui.

Prevenția, mai ieftină decât tratamentul

Implantul dentar nu este doar o soluție estetică, ci și una funcțională, mai spune stomatologul. Acesta redă abilitatea de a mesteca normal și contribuie la sănătatea generală a cavității bucale.

El atrage atenția și asupra importanței prevenției. Vizitele regulate la stomatolog și intervențiile timpurii pot reduce semnificativ costurile și riscurile asociate problemelor dentare.

„Amintim că e important ca pacienții să meargă din timp la dentist. Prevenția e mai ieftină decât tratamentul. Să scăpăm de o carie ne costă 300 de lei, iar dacă lăsăm problema să se agraveze ajungem la un cost total de 500 de euro”, a încheiat el.