Caritas în capitala Ardealului. Schema Ponzi care a zguduit România în anii '90

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Caritas a fost cea mai cunoscută schemă financiară piramidală din România postcomunistă. Între 1992 și 1994, compania condusă de Ioan Stoica le-a promis participanților că vor primi, după numai trei luni, o sumă de opt ori mai mare decât cea depusă.

Pentru o populație afectată de inflație, nesiguranță economică și prăbușirea reperelor sociale, oferta părea o sansă unică de îmbogățire. Primii participanți au fost într-adevăr plătiți, iar poveștile lor au atras alte sute de mii de oameni.

Sistemul nu producea însă profitul necesar pentru asemenea câștiguri. Banii celor intrați mai târziu erau folosiți pentru achitarea participanților mai vechi.

Caritas nu a fost un miracol economic, ci un mecanism condamnat matematic să se prăbușească.

Cititorii EVZ apărau Caritas. sursa: EVZ

România în care a apărut Caritas

Schema Caritas nu poate fi înțeleasă fără contextul primilor ani de după Revoluția din 1989. România trecea brusc de la economia centralizată la economia de piață, iar populația avea foarte puțină experiență în privința investițiilor, creditelor sau riscurilor financiare.

Inflația diminua rapid valoarea economiilor. În perioada de maximă expansiune a fenomenului Caritas, inflația anuală ajunsese la aproximativ 250–300%.

O sumă de 100.000 de lei valora circa 300 de dolari în primăvara anului 1992, aproximativ 100 de dolari în septembrie 1993 și numai 60 de dolari în mai 1994.

Într-un asemenea climat, promisiunea multiplicării rapide a banilor răspundea unei nevoi reale: protejarea economiilor și recuperarea sentimentului de siguranță.

Cine a înființat Caritas

Caritas a fost înființată de Ioan Stoica în aprilie 1992, la Brașov, sub forma unei societăți cu răspundere limitată. După aproximativ două luni, activitatea a fost mutată la Cluj-Napoca, oraș care avea să devină centrul național al „jocului de întrajutorare”.

La început, depunerile erau relativ mici, iar accesul era limitat. Ulterior, Caritas s-a deschis participanților din întreaga țară. Mii de oameni au început să călătorească spre Cluj, unde se formau cozi la punctele de depunere și de plată.

Ioan Stoica, patronul Caritas. sursa: arhiva EVZ

Clujul ajunsese să fie prezentat drept o „Mecca financiară” a României

Regula care a făcut Caritas celebră era simplă: participantul depunea o sumă, iar după trei luni trebuia să primească de opt ori mai mult.

Cine depunea 100.000 de lei aștepta, teoretic, 800.000 de lei. Nu exista însă o activitate economică transparentă care să producă un randament de 700% în numai trei luni.

Banii pentru plăți veneau în principal din depunerile noilor participanți. Acesta este mecanismul clasic al unei scheme Ponzi: persoanele intrate mai devreme sunt plătite din banii celor care intră mai târziu.

Sistemul poate funcționa temporar, dar are nevoie de un flux permanent și tot mai mare de capital nou. Când depunerile încetinesc, plățile nu mai pot fi susținute.

SRI Cluj refuza să furnizeze informații. sursa: arhiva

Schemă Ponzi sau joc piramidal

Caritas este numită frecvent „joc piramidal”, dar mecanismul său principal era apropiat de o schemă Ponzi.

Într-o schemă piramidală clasică, participanții sunt recompensați direct pentru recrutarea altor membri. Într-o schemă Ponzi, operatorul centralizează banii și plătește investitorii vechi din fondurile celor noi.

Caritas combina elemente din ambele modele. Ioan Stoica și compania sa administrau centralizat depunerile și plățile, în timp ce extinderea se baza pe recomandări personale, zvonuri despre câștiguri și atragerea continuă a unor noi participanți.

De ce au avut românii încredere în Caritas

Succesul fenomenului nu poate fi explicat numai prin lipsa educației financiare. Caritas a folosit mai multe forme puternice de validare socială.

Primii participanți au fost plătiți, iar câștigurile lor au devenit cea mai eficientă reclamă. Listele persoanelor programate să primească bani erau publicate în presă, inclusiv în ziarul „Mesagerul Transilvan”. Cozile, multimile și relatările despre oameni care își cumpăraseră locuințe sau automobile creau impresia că sistemul funcționa.

Mutarea companiei la Cluj și vizibilitatea sa în spațiul public au contribuit, de asemenea, la percepția că afacerea ar fi tolerată sau chiar garantată de autorități. Această percepție nu reprezenta însă o garanție juridică din partea statului.

Stoica și complotul internațional. sursa: EVZ

Câți români au participat la Caritas

Nu există o cifră definitivă. Estimările publicate de-a lungul timpului variază de la câteva sute de mii la câteva milioane de participanți. Unele evaluări ajung la 2–8 milioane de persoane, dar aceste valori trebuie tratate cu prudență.

Aceeași persoană putea face mai multe depuneri, iar unii participanți depuneau bani în numele rudelor, prietenilor sau colegilor. Din acest motiv, numărul contractelor ori al numelor publicate nu poate fi transformat automat într-un număr exact de persoane.

Și valoarea totală a sumelor rulate rămâne disputată. Estimările epocii vorbesc despre peste un trilion de lei vechi. Conversia în dolari este nesigură din cauza inflației foarte ridicate și a diferențelor dintre cursul oficial și cel practicat pe piața liberă. Cercetările academice recomandă evitarea prezentării unei singure valori drept certitudine.

Prăbușirea Caritas

Primele probleme serioase au devenit vizibile în toamna anului 1993. Listele de plată au început să întârzie, iar termenul promis de trei luni nu mai era respectat. Ioan Stoica a susținut public că dificultățile erau temporare, iar o parte dintre oameni au continuat să depună bani.

Dar mecanismul intrase deja în faza finală. Pe măsură ce încrederea scădea, veneau mai puțini bani noi. În același timp, tot mai mulți participanți solicitau sumele promise. Caritas nu mai putea acoperi obligațiile acumulate.

În mai 1994, Ioan Stoica a anunțat încetarea activității, iar în vara aceluiași an prăbușirea a devenit definitivă. Cei intrați la început și care reușiseră să retragă banii puteau înregistra câștiguri. Ultimii participanți au suportat însă pierderile cele mai mari.

Falimentul nu a fost produs de un singur articol de presă, de o declarație politică sau de o panică nejustificată. Acestea puteau doar să grăbească momentul final. Cauza fundamentală era imposibilitatea matematică de a plăti de opt ori suma depusă tuturor participanților.

Ce s-a întâmplat cu Ioan Stoica

Ioan Stoica a fost arestat în 1994 și judecat pentru înșelăciune. În primă instanță a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare, redusă ulterior, în urma apelurilor, la un an și șase luni. A fost eliberat în iunie 1996.

Condamnarea organizatorului nu a însemnat însă recuperarea automată a banilor. Documentele, creanțele și numărul mare de persoane implicate au făcut extrem de dificilă stabilirea exactă a prejudiciilor și restituirea sumelor.

EVZ a scris din primul moment că este o escrocherie. sursa: arhiva

Urmările fenomenului Caritas

Caritas a lăsat în urmă mai mult decât pierderi financiare. Prăbușirea sa a afectat încrederea populației în economia de piață, în instituții și în sistemul financiar.

Pentru numeroși români, Caritas a fost prima experiență directă cu promisiunile speculative ale tranziției. Unii și-au pierdut economiile, și-au vândut bunurile ori s-au împrumutat pentru a participa. Alții au câștigat numai pentru că au intrat suficient de devreme, banii lor provenind în realitate din pierderile celor veniți după ei.