Capodopere pe credit! Cum se întâmplă democratizarea discretă a pieței de artă
- Adrian Lambru
- 18 decembrie 2025, 16:51
Cum devine plata în rate o practică obișnuită în achiziția de artă (sursă foto: New York Times)Altădată, achiziția unei opere de artă presupunea disponibilitatea unor sume considerabile. Astăzi, de câțiva ani încoace, tot mai mulți cumpărători aleg să își procure lucrările în rate, un semn clar că arta devine mai accesibilă, cel puțin din perspectiva resurselor financiare. În spatele acestei schimbări se află un mecanism bine articulat, care nu mai poate fi trecut cu vederea.
Achiziția de artă cu plata în rate nu mai este o excepție, ci devine, ușor-ușor, o normă în lumea colecționarilor moderni. De la marile case de licitații până la galeriile independente, arta nu se mai vinde doar pe bani mulți, ci și în tranșe atent calculate. În 2023, valoarea pieței globale de artă a atins 65,7 miliarde de dolari, în creștere cu 4% față de anul precedent, potrivit raportului Art Market 2024 publicat de Art Basel.
Din acest total, de exemplu, o parte importantă a tranzacțiilor au fost intermediate prin finanțări flexibile, fie prin credite garantate cu opere de artă, fie prin plata în rate.
„Un proces firesc și uman”
Potrivit unei analize ArtTactic, 34% dintre colecționarii americani de artă au utilizat o formă de credit pentru achiziții în 2023, față de doar 11% în 2018. Tendința este confirmată și de jucători importanți din industrie. Platforma Art Money, specializată în plăți eșalonate, raporta în 2022 o creștere de 74% a tranzacțiilor față de anul anterior.
„Este un proces firesc și uman, pe care îl încurajăm tocmai pentru că arta nu ar trebui să fie inaccesibilă celor care o iubesc și îi înțeleg valoarea, dar nu își permit întotdeauna să o achiziționeze integral pe loc. Ne dorim să sprijinim acești cumpărători, care au cel mai important ingredient, dorința autentică de a avea acea lucrare în viața lor”, declară, în cadrul unui interviu pentru Capital, Suzana Vasilescu, antreprenoare culturală.
Ea este fondatoarea și directoarea SUPRAINFINIT, o galerie de artă contemporană situată în București. În 2021, a lansat și Ans Azura, o platformă dedicată licitațiilor de artă care promovează artiști din Europa Centrală‑de‑Est și Orientul Mijlociu.

Suzana Vasilescu, antreprenor cultural (sursă foto - Alex Galmeanu)
Obiecte de artă în rate
Suzana a oferit mai multe detalii despre acest proces, de a vinde și a cumpăra obiecte de artă în rate, și spune că, în astfel de cazuri, se stabilește de comun acord o formulă flexibilă de plată, adaptată situației, pentru ca achiziția să fie posibilă, iar lucrarea să ajungă acolo unde este dorită.
„Acești oameni contează enorm pentru piața de artă, pentru că aduc pasiune reală și înțelegere în fața valorii artistice, și contribuie la creșterea unui public cultivat și implicat”, adaugă antreprenoarea.
Condițiile financiare pentru o achiziție în rate sunt flexibile, dar trebuie să respecte un echilibru corect între nevoile cumpărătorului și responsabilitatea galeriei sau casei de licitații. Ratele trebuie să fie accesibile pentru client, fără a se transforma însă într-un angajament pe termen nerezonabil de lung.
De regulă, se stabilește de comun acord un avans, iar restul sumei se achită în rate egale, într-o perioadă convenită de ambele părți, astfel încât să fie confortabil pentru cumpărător și sustenabil pentru instituție.
„Am chiar un exemplu recent. Un client tânăr, pasionat și dinamic, a achiziționat în februarie 2025 o litografie pictată manual de Victor Brauner, iar până la finalul lunii iunie a achitat ultima rată. A fost un acord simplu, civilizat, avantajos pentru ambele părți și, mai ales, o experiență care a creat o relație de încredere între cumpărător și galerie”, spune Suzana Vasilescu.
Între avantaje și dezavantaje
Emil Ene, cofondator al Galeriei Romane din București, scoate în evidență și problemele acestui sistem. El prezintă o altă perspectivă. Din experiența sa, un artist sau un colecționar alege să vândă o operă de artă în momentul în care are nevoie de bani, din diverse motive. Plata în rate implică riscuri, de la neplată și deprecierea lucrării în timp, până la supraevaluarea pieței.
Emil Ene spune că, într-adevăr, achiziția în rate este avantajoasă pentru cumpărător. Însă, în condițiile mai sus menționate, cel care vinde opera respectivă de artă poate întâmpina probleme.
„Pentru că el, cumpărătorul, vede o lucrare, îi place, poate că este o lucrare scumpă și lui îi convine să o cumpere în rate. Însă, cel care vinde nu știu dacă este foarte încântat cu această idee pentru că el, de fapt, vinde ca să-și rezolve o problemă financiară. Ori, dacă acceptă achiziția în rate, atunci cu ce să alege? Nu se alege cu nimic, nu-și rezolvă o problemă pe care o are la acel moment”, spune Emil Ene în cadrul unui interviu pentru Capital.

Emil Ene, co-fondator Galeria Romană (sursă foto - arhiva companiei)
Un regim flexibil
El estimează că aproximativ 20% dintre vânzările anuale se fac în acest regim flexibil, în special pentru lucrările cu valoare între 1.000 și 5.000 de euro.
El consideră că tânăra generație de colecționari, care poate nu au posibilități financiare, să înceapă să achiziționeze ceea ce își pot permite. „Niciodată nu trebuie să te întinzi mai mult decât îți e plapuma”, subliniază Emil Ene. De asemenea, cofondatorul de la Galeria Romană spune că, la nivel general, este nevoie ca cei care țin frâiele pieței de artă să fie mai atenți pe viitor.
„Mulți își doresc pur și simplu să câștige cu orice preț niște bani, în orice situație, pe termen scurt. Și de cele mai multe ori, cei care pierd sunt cei care au de vândut. Pentru că, uneori, ei se bucură că au vândut o lucrare extraordinar de bine, în alte cazuri rămân dezamăgiți că se așteptau ca o lucrare să fie vândută bine și s-a vândut prost. Piața de artă din România este oricum una slab dezvoltată. Iar pentru a ajunge să fie una solidă, asta înseamnă stabilitate și garanție. Și atunci când spun o piață de artă solidă, mă refer în primul și în primul rând la cotele artiștilor și cotele operelor de artă de o certă valoare. Pentru că acolo este vorba despre investiții. Iar cu investiția nu se poate juca nici cel care investește și nici cel care vinde”, a mai spus Emil Ene.
Arta în atenția lumii
Suzana Vasilescu și-a expus și ea părerea despre piața de artă din România și consideră că există, cu siguranță, o creștere a interesului pentru artă, iar acest lucru se manifestă pe mai multe paliere. În primul rând, spune ea, galeriile locale se unesc, colaborează și investesc în experiențe tot mai interesante pentru public.
Târgul RAD, exemplul dat de Suzana, a ajuns în această primăvară la a treia ediție, cu o diversitate remarcabilă, de la galerii de artă, la parc de sculptură și un pavilion de design. Cu o creștere a vânzărilor de patru ori mai mare față de prima ediție.
„Cred ca RAD reprezinta cel mai bun barometru în materie de vânzări în piața primară de artă. Dacă ne uităm doar la cifrele RAD, prima ediție în 2023 a înregistrat vânzări de 200.000 de euro în artă contemporană, iar în 2024 vânzările au depășit 700.000 de euro. E o creștere clară atât a vânzărilor, cât și a numărului de oameni care achiziționează artă contemporană”, explică antreprenoarea.
Emil Ene spune că piața de artă din România nu este una așezată, dar că se lucrează la asta, că lucrurile se mișcă pas cu pas. „Ca să construiești o piață, trebuie să o faci treptat, de la fundație, să pui cărămidă peste cărămidă, nu o poți face repede așa, pentru că riscăm să cedeze. Dar la noi încă există această dorință de a câștiga în orice fel, sub orice formă, cât se poate de repede, ceva”, afirmă cofondatorul de la Galeria Romană.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.