Situație economică dramatică în Germania. Olaf Scholz le cere oamenilor să „rămână uniți” pentru a face faţă creșterii prețurilor

Situație economică dramatică în Germania. Olaf Scholz le cere oamenilor să „rămână uniți” pentru a face faţă creșterii prețurilorSursa: Arhiva EVZ

Cancelarul german Olaf Scholz le-a transmis germanilor să „rămână uniți” pentru a face faţă creșterii prețurilor și problemelor economice cu care se confruntă ţara, în special inflația. El a anunțat o reuniune a experților pentru a încerca să se găsească soluții.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut oamenilor să facă față împreună problemelor economice cu care se confruntă Germania, în special inflația, anunțând o întâlnire a experților pentru a aborda problema cât mai repede cu putinţă.

„Trebuie să unim brațele și să rămânem împreună”, a spus Scholz într-un podcast video. El a spus că marea problemă care deranjează în prezent mulți cetățeni și pe bună dreptate este creșterea prețurilor.

„Și trebuie să acționăm împreună în acest sens”, a spus cancelarul german Olaf Scholz în  mesajul video

Din acest motiv, a spus el, a invitat sindicate, angajatori, Banca Centrală şi profesori, într-un efort ce aminteşte de iniţiative similare din anii '60 şi '70, pentru a discuta despre soluţii. Campania, numită Acțiune concertată, începe luni la cancelarie.

Campania, numită Acţiune concertată, începe luni la cancelarie

Alte posibile instrumente includ o propunere a ministrului Muncii, Hubertus Heil, care vrea o plată anuală pentru persoanele singure care câştigă mai puţin de 4.000 de dolari pe lună şi pentru cuplurile căsătorite care câştigă împreună mai puţin de 8.000 de euro pe lună.

„Numai creşterea salariilor şi beneficiilor sociale poate compensa sustenabil daunele produse persoanele cu venituri medii şi mici”, a spus preşedintele Institutului German pentru Cercetare Economică (DIW), Marcel Fratzscher.

Plăţile unice, pe de altă parte, nu sunt ţintite, în contextul în care multe persoane nu beneficiază de ele deloc, a spus el.

Sindicatele se gândesc să nu mai ceară majorări de salarii

În urmă cu o săptămână, cancelaria a anunţat un plan privind plăţile unice scutite de taxe. În schimb, sindicatele ar putea renunţa la o parte din creşterile salariale în negocierile colective, pentru a nu alimenta şi mai mult inflaţia.

Experta în economie Julia Klöckner, din partea partidului conservator de opoziţie CDU, a criticat Acţiunea concertată: „Când nu ştii ce să faci, creezi un grup de lucru”.

Ea a spus că în schimb ar trebui reduse permanent, printre altele, taxele şi impozitele asupra energiei pentru aputea face faţă populaţia în perioada urmăroare, informează anews.com.tr/world.