Canada extinde sancțiunile împotriva rețelei Șor. Pe listă se află Evghenia Guțul și Irina Vlah

Canada extinde sancțiunile împotriva rețelei Șor. Pe listă se află Evghenia Guțul și Irina VlahSursa foto: Colaj EVZ

Republica Moldova. Canada a anunțat că impune noi sancțiuni asupra mai multor cetățeni moldoveni, asociați ai fugarului Ilan Șor. Printre aceștia se numără și actuala bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și fosta bașcană, Irina Vlah. Totodată. Pe listă se regăsesc și două entități. Potrivit autorităților de la Ottawa, persoanele vizate au participat activ la eforturi coordonate menite să destabilizeze Guvernul Republicii Moldova.

„Printre persoane se numără oficiali și asociați ai partidului Partidul Șor, care a fost sancționat de Canada în iunie 2023. Precum și foști oficiali ai Republicii Moldova și oficiali ai Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, o regiune din Republica Moldova a cărei administrație actuală are legături strânse cu Rusia. Lista persoanelor sancționate include, de asemenea, reprezentanți ai mass-media pro-ruse din Republica Moldova implicați în răspândirea dezinformării, precum și alți participanți la operațiunile maligne ale Rusiei în străinătate”, precizează Ministerul Afacerilor Externe din Canada într-un comunicat oficial.

Canada

Canada / Sursa foto: Arhiva EVZ

Lista persoanelor și entităților vizate

Printre cei sancționați se numără: Evghenia Guțul, Irina Vlah, Mihail Vlah, Iurii Cuznetov, Ilia Uzun, Victor Petrov, Nelli Parutenco, Natalia Parasca. De asemenea Dumitru Chitoroagă, Dmitri Buimistru, Alexei Lungu, Veaceslav Valico, Victoria Furtună, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Chiril Guzun. De asemenea, două entități au fost incluse pe listă. Blocul Politic „Victorie/Pobeda” și Asociația Obștească „Asociația Oamenilor cu Epoleți – Scutul Poporului”.

„Canada condamnă ferm orice încercări de a influența, interfera, corupe sau discredita guverne legitime și democratice. Astăzi, reafirmăm sprijinul nostru pentru Guvernul ales democratic al Republicii Moldova și eforturile sale de a implementa reforme democratice, de a contracara interferența malignă a Rusiei și de a recâștiga suveranitatea deplină în granițele sale recunoscute la nivel internațional”, a declarat Anita Anand, ministrul Afacerilor Externe din Canada.

Context: sancțiuni încă din 2023

Prima rundă de sancțiuni aplicate de Canada împotriva rețelei lui Ilan Șor a fost anunțată la 1 iunie 2023. Aceasta a urmat angajamentului asumat de Ottawa de a „submina capacitatea Rusiei de a continua invazia nejustificată a Ucrainei prin teritoriul Moldovei, de a contracara eforturile de destabilizare ale Rusiei în regiune și de a sprijini guvernul ales democratic al Moldovei”.

Ilan Șor

Ilan Șor, liderul „VICTORIE – ПОБЕДА” Sursa foto: partidulsor.com

În iunie 2023, autoritățile canadiene au anunțat sancțiuni împotriva a șapte persoane și a unei entități din Republica Moldova pentru acțiuni de destabilizare a țării. Din 2014, Canada a impus sancțiuni asupra a peste 3.300 de persoane și entități din Rusia, Belarus, Ucraina și Republica Moldova, acuzate că sunt complice la încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Multe dintre aceste sancțiuni au fost întreprinse în coordonare cu aliații și partenerii occidentali ai Canadei.