Campania de vaccinare. Numărul persoanelor imunizate este în creștere. Ce vaccin a dat cele mai multe reacții adverse

Campania de vaccinare. Numărul persoanelor imunizate este în creștere. Ce vaccin a dat cele mai multe reacții adverse

Statisticile prezentate de autorități arată că numărul românilor care s-au vaccinat împotriva coronavirusului este în creștere, în ultimele 24 de ore.

Peste 61.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID în ultimele 24 de ore. Anunțul a fost făcut de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit sursei citate, un număr de 61.939 de persoane au fost imunizate, în ultimele 24 de ore, în cadrul campaniei de vaccinare. CNCAV a semnalat că au fost înregistrate 118 reacţii adverse, comune şi minore. De asemenea, alte 147 de reacţii sunt în curs de investigare.

CNCAV a informat că din cele 61.939 de persoane care au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, cele mai multe, un număr de 51.174 au primit serul Pfizer. Alte 7.653 de persoane au fost vaccinate cu produsul dezvoltat de Moderna, iar alte 3.112 persoane cu AstraZeneca.

Astfel, numărul total al persoanelor care au fost vaccinate, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, a ajuns la 3.642.345. Dintre acestea, un număr de 2.965.888 au primit vaccinul dezvoltat de Pfizer, un număr de 276.081 pe cel produs de Moderna, iar 400.376 au fost imunizate cu serul de la AstraZeneca.

Vaccinul AstraZeneca dă cele mai multe reacții adverse

Conform statisticilor prezentate de CNCAV, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 118 de reacţii adverse. Cele mai multe dintre acestea au fost date de vaccinul AstraZeneca, respectiv 65. Alte 42 de reacţii s-au înregistrat la persoanele vaccinate cu serul Pfizer şi 11 la cele vaccinate cu Moderna.

„Menţionăm că 147 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a mai transmis CNCAV.

România a depășit un milion de infectări

Un număr de 4.310 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, de sâmbătă, 10 aprilie. În ultimele 24 de ore, conform sursei citate, au fost efectuate peste 35.000 de teste. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.002.865 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 902.239 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a precizat GCS.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News