Republica Moldova merge pe mâna unui vaccin produs de China, pentru a continua campania de vaccinare
- Nicolae Comănescu
- 9 aprilie 2021, 21:26
În Republica Moldova vor ajunge vaccinuri produse în China, care vor fi folosite în campania de vaccinare din această țară.
Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de compania chineză Sinovac. După cum au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății de la Chișinău.
Campania de vaccinare ant în Republica Moldova a fost demarată în acest an, în luna februarie, după primirea unor doze de vaccin AstraZeneca din partea României, ca ajutor umanitar.
Moldova, prima țară din Europa care a fost alimentată cu vaccinuri prin schema internaţională COVAX
Republica Moldova a devenit apoi prima ţară europeană care a primit vaccinuri prin schema internaţională COVAX. De asemenea, Rusia a promis Chişinăului că va acorda 182.000 de doze de vaccin Sputnik V, sub formă de ajutor, dintre care 60.000 de doze sunt destinate pentru regiunea separatistă Transnistria, conform Agerpres.
România a mai trimis la finalul lunii Martie, către Republica Moldova, o tranșă de 50.400 de doze de vaccin produs de compania anglo-suedeză AstraZeneca. Premierul Florin Cîțu scria un mesaj pe contul de Facebook, după ce transportul a plecat către țara vecină. Era vorba despre cel de-al doilea ajutor.
Premeirul Florin Cîțu: „Este un ajutor umanitar care vine în sprijinul Republicii Moldova în efortul de a limita efectele dramatice ale pandemiei”
„Al doilea transport de vaccinuri împotriva COVID-19 se află în drum spre Republica Moldova. Este vorba de o tranșă de 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca, care se adaugă celor 21.600 livrate la sfârșitul lunii februarie.
Este un ajutor umanitar care vine în sprijinul Republicii Moldova în efortul de a limita efectele dramatice ale pandemiei și de a combate răspândirea virusului SARS-CoV-2.” Anunța Florin Cîțu pe Facebook. Politicianul mai afirma:
„În perioada următoare vor trimite și alte tranșe de vaccin pentru a ajunge la cele 200.000 de doze cu care ne-am angajat să-i sprijinim pe cei de peste Prut, cu prilejul vizitei Președintelui României Klaus Iohannis la Chișinău. Doar împreună vom depăși această perioadă dificilă!”, spunea șeful Executivului pe rețeaua de socializare.