Radare invizibile, pregătite de Poliția Rutieră. Amenzile vor fi generate automat
- Raluca Dan
- 4 noiembrie 2025, 06:05
camera supraveghere trafic. sursa: Photo 74085407 © Wattanaphob | Dreamstime.com
Poliția Română anunță o modificare importantă a legislației rutiere. Camerele video instalate în orașe și pe drumurile naționale ar putea fi transformate în radare fixe, capabile să calculeze viteza medie a autovehiculelor. Autoritățile susțin că această măsură urmărește creșterea siguranței pe drumuri și aplicarea mai eficientă a sancțiunilor pentru șoferii care depășesc viteza legală.
Proiect pentru modificarea legii privind circulația pe drumurile publice
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că va lansa în dezbatere publică un proiect de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Propunerile prevăd conectarea tuturor camerelor video ale autorităților locale și ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere într-un singur sistem de supraveghere.
Sistemul va calcula automat timpul necesar unui autovehicul pentru a parcurge distanța dintre două camere fixe și va determina astfel viteza medie de deplasare. Dacă viteza medie depășește limita legală, sistemul va trimite o alertă și va genera automat amenda corespunzătoare.

Suras foto: Arhiva EvZ
Sistemul e-SIGUR va fi extins pentru a integra camerele administrațiilor locale și ale CNAIR
Șeful Poliției Române, chestorul-șef Bogdan Despescu, a afirmat că sistemul e-SIGUR funcționează din 1 ianuarie 2025 și urmează să fie extins pentru a integra camerele administrațiilor locale și ale CNAIR.
„Creăm premisele integrării în sistemul e-SIGUR a camerelor administrației publice locale și CNAIR, pentru procesarea unui volum masiv de date”, a spus acesta.
În prezent, sistemul funcționează cu aproximativ 700 de radare mobile, însă, odată cu noul proiect, rețeaua ar putea include mii de camere fixe instalate pe drumurile naționale, autostrăzi și în localități.
Cum funcționează
Conceptul de viteză medie se bazează pe măsurarea timpului în care un vehicul trece între două puncte de control. Dacă durata este mai mică decât cea corespunzătoare vitezei legale, sistemul calculează automat depășirea și gradul abaterii.

Șofer. Sursa foto: Freepik
De exemplu, pe un tronson de 130 km cu limită de 130 km/h, durata minimă este de o oră. Un șofer care parcurge distanța în 40 de minute are o viteză medie de 195 km/h, fapt ce duce la suspendarea permisului pentru 90 de zile.
Când proprietarul este și conducătorul vehiculului, procesul-verbal va fi considerat comunicat automat, fără alte formalități. În acest caz, amenda va fi emisă direct pe numele său. Dacă proprietarul indică un alt șofer, amenda inițială se anulează, iar sancțiunea se emite pe numele persoanei care a condus vehiculul.
Proiectul urmează modele deja aplicate în Austria, Spania, Țările de Jos și Bulgaria, unde sistemele automate de măsurare a vitezei medii au dus la o scădere a accidentelor rutiere cu până la 30%.