Călin Georgescu își pierde urmăritorii. Declin neașteptat pe rețelele sociale

Călin Georgescu își pierde urmăritorii. Declin neașteptat pe rețelele socialeCălin Georgescu. Sursa foto: Captură video Facebook

Interesul pentru activitatea online a lui Călin Georgescu a înregistrat o scădere constantă în ultimele luni, potrivit datelor publice furnizate de platforme de monitorizare a rețelelor sociale. Evoluțiile sunt vizibile în special pe YouTube, dar și pe Facebook și TikTok, unde dinamica urmăritorilor și a interacțiunilor indică o diminuare a audienței față de perioadele anterioare.

Această tendință apare în contextul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale a revenit periodic în spațiul public, în principal prin declarații făcute la Poliția Buftea, unde se prezintă în cadrul procedurilor de control judiciar. Mesajele respective sunt distribuite pe canalele sale oficiale de social media.

Declarații publice și contextul recent

În luna septembrie a anului trecut, Călin Georgescu afirma într-un interviu acordat jurnalistului Marius Tucă: „Faptul că taci o perioadă nu înseamnă că te-ai retras. Nu te predai”.

Declarația a venit la câteva luni după ce acesta își anunțase retragerea din viața politică, la finalul alegerilor prezidențiale din luna mai.

Ulterior, aparițiile sale publice s-au concentrat în special pe aspecte juridice, iar conținutul distribuit online reflectă aceste intervenții.

Evoluția canalului de YouTube

Canalul oficial de YouTube al lui Călin Georgescu a acumulat până în prezent aproximativ 13,5 milioane de vizualizări, prin peste 500 de materiale video publicate.

În ultimele 30 de zile, canalul a înregistrat 84.352 de vizualizări, ceea ce a generat venituri estimate între 21 și 337 de dolari, conform datelor furnizate de platforma Social Blade.

În prezent, canalul are aproximativ 137.000 de abonați. Datele indică faptul că, în ultimele trei luni, nu a fost înregistrat niciun abonat nou.

calin georgescu

Calin Georgescu / sursa foto: YouTube

Ultima lună cu o creștere notabilă a fost august, când s-au adăugat circa 1.000 de abonați. În tot anul precedent, numărul total de abonați noi a fost de aproximativ 15.000.

Scăderea vizualizărilor după perioada electorală

Cele mai ridicate valori de audiență au fost atinse în lunile noiembrie și decembrie 2024, perioadă marcată de alegerile prezidențiale și de decizia Curtea Constituțională a României privind anularea turului al doilea.

În noiembrie 2024, canalul a depășit trei milioane de vizualizări, iar în decembrie a avut aproximativ 1,5 milioane.

Ulterior, numărul de vizualizări lunare nu a mai depășit pragul de 200.000, iar în luna decembrie 2025 a scăzut sub 100.000. Veniturile anuale estimate de Social Blade se situează între 900 și 14.000 de dolari.

Activitatea pe Facebook și TikTok

Pe Facebook, pagina oficială a lui Călin Georgescu are peste 520.000 de urmăritori. În ultimele 30 de zile, pagina a câștigat aproximativ 8.700 de urmăritori noi, însă a înregistrat o scădere de peste 140.000 a indicatorului de engagement, care reflectă interacțiunile utilizatorilor cu postările.

Pe TikTok, contul oficial are aproximativ 775.000 de urmăritori. Datele arată fluctuații semnificative: luni cu pierderi de urmăritori au fost urmate de creșteri moderate, însă valorile sunt mai reduse comparativ cu primele luni ale anului, când se înregistrau constant peste 50.000 de urmăritori noi lunar.

14
6

1 comentarii

  1. Maria spune:

    Hei, nu plângeți!
    Doar îl resuscitați voi ! În fiecare ediție, PE PRIMA PAGINĂ!
    Este și pe ștatele de plată la voi?
    Sau luați „lumină” de la el?