Călin Georgescu îi acuză pe politicieni de „ura la adresa poporului român”

Călin Georgescu îi acuză pe politicieni de „ura la adresa poporului român”Călin Georgescu. Sursă foto: Captură video

Luni, 5 ianuarie, Călin Georgescu s-a prezentat din nou la secția de Poliție din Buftea pentru semnarea controlului judiciar. Deși, în mod obișnuit, procedura are loc marțea, în această săptămână a fost făcută o excepție, având în vedere că 6 ianuarie, Boboteaza, este zi liberă.

Mesaj religios și apel la unitate

În aceeași zi, judecătorii urmează să decidă dacă măsura controlului judiciar va fi menținută. La ieșire, fostul candidat suveranist a transmis urări românilor și a vorbit despre pace și coeziune.

„Suntem aici, pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, și suntem chemați la o întoarcere sinceră către Dumnezeu, către adevăr, către aproapele nostru. Să fie un an curat în sine, autentic în fapte și unul în care iubirea, pacea și armonia să domine felul în care ne purtăm unii cu alții. Adevărul să aducă bucuria acestei sărbători, inocența copiilor și, prin puterea lui, să dărâme castelele de nisip construite prin minciună. Adevarata putere stă în compasiune, milostenie. Milostenia nu înseamnă doar bani, ci o faptă bună, un cuvânt bun, pacea nu se obține cu frică. Eu doresc pacea lui Dumnezeu în inimile românilor și o țară unită prin dreptate, nu unită prin austeritate”, a declarat Călin Georgescu.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursa foto: EVZ

Călin Georgescu: Ura celor de la putere la adresa poporului român se vede în traiul de zi cu zi

Călin Georgescu și-a încheiat mesajul cu un atac asupra clasei politice aflate la putere:

„Nu voi fi corect cu cei care asupresc romanii, nu voi fi niciodata politic , nu voi negocia adevarul. Ura lor, a celor de la putere la adresa poporului roman se vede in traiul de zi cu zi Pentru că minciuna, aroganța, disprețul față de suferință a devenit un mod de guvernare”, a conchis Georgescu la ieșirea de la poliție.

Ce acuzații i se aduc lui Călin Georgescu

Parchetul General l-a trimis în judecată pe 2 iulie, acuzându-l de promovarea publică a cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și de răspândirea, în mod repetat, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prin cinci acte materiale.

În cadrul măsurii preventive, Călin Georgescu are mai multe interdicții: nu poate părăsi țara fără aprobarea instanței și nu are voie să publice pe rețelele sociale conținut cu mesaj legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

3
4