Bomba despre pensii şi pensionari. Atenţie! Acuzații de abuzuri la Guvern

Bomba despre pensii şi pensionari. Atenţie! Acuzații de abuzuri la Guvern

În contextul în care PNL şi PSD vor ajunge la CCR după majorarea punctului de pensie cu 40%, Federaţia Naţională a Pensionarilor din România lansează acuzaţii dure în direcţia unui ministru.

FNPR organizează joi o conferinţă de presă despre situaţia pensionarilor cu dificultăţi financiare, în care se va vorbi şi despre ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Una dintre cele mai cunoscute figuri din Guvernul României a intrat în colimatorul Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România.

Reprezentanţii FNPR acuză

„În cadrul conferinţei de presă se va vorbi despre abuzuri ale ministrului Muncii, Violeta Alexandru, precum şi despre refuzul său, de a aplica prevederile Legii 363/2003 privind organizarea de acţiuni de omagiere a persoanelor vârstnice şi acordarea unor ajutoare materiale pensionarilor aflaţi în dificultate”, se arată în comunicatul de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care îi reprezintă pe pensionari se referă la Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, celebrată la 1 octombrie.

Câţi pensionari mai are România?

La 11 septembrie 2020, Institutului Naţional de Statistică (INS) anunţa numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul trimestrului II, dar şi nişte cifre actualizate despre pensii.

În prim-plan apar 5.132 milioane de persoane, un număr în scădere cu o mie persoane faţă de trimestrul precedent.

În ceea ce priveşte pensia medie lunară, sursa citată amintea că aceasta a ajuns la 1.436 de lei, ceea ce arăta o creştere cu 0,9% faţă de trimestrul precedent.

„Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,676 milioane de persoane, în creştere cu 6.000 de persoane faţă de trimestrul precedent”, a completat INS.

Pensia medie de asigurări sociale

Cu privire la pensia medie de asigurări sociale de stat, Institutului Naţional de Statistică a raportat că aceasta a fost de 1.380 lei.

Totodată, raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 51%.

În trimestrul precedent, procentul a fost de 50,8%. În calculul făcut au fost excluse impozitul şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

5 pensionari la 10 salariaţi

„Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10.

Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţele Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în judeţele Botoşani şi Călăraşi.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 736 de lei.

1.098 lei a fost ecartul în judeţul Botoşani, 1.105 lei în judeţul Giurgiu, 1.122 lei în judeţul Vrancea, 1.834 lei în judeţul Hunedoara, 1.743 lei în Bucureşti şi 1.639 lei în judeţul Braşov”, a mai arătat INS.

sursa: Agerpres