Președinții SUA și ai Rusiei, Joe Biden și Vladimir Putin, i-au transmis președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, că din punctul lor de vedere există o soluție pentru conflictul armat din Donbas, iar pasul următor ar fi acceptarea ei de către liderul de la Kiev.

Cancelarul german, Angela Merkel, i-a transmis lui Zelenski acordul la care au ajuns Biden și Putin cu privire conflictul armat din Donbas. Practic, după întâlnirea cu Merkel, președintele ucrainean trebuie să răspundă ultimatumului formulat de cele două mari puteri.

Asta susține fostul deputat în Rada Supremă (n.r. - Parlamentul ucrainean) Yevheniy Murayev. Acesta a declarant că la întrevederea cu Volodîmîr Zelenski, Angela Merkel a transmis ultimatumul.

Sursa citată a subliniat că acesta a fost ”convenit” dinainte cu liderul Rusiei și cu cel al Statelor Unite ale Americii. Politicianul ucrainean a precizat că în funcție de consimțământul lui Zelenski depinde și vizita acestuia la Washington.

”Cred că întâlnirea (n.r. – dintre Biden și Zelenski) va avea loc numai în cazul în care Zelenski acceptă ultimatumul pe care i l-a adus Merkel după întrevederea ei cu Joe Biden și după întâlnirea cu Vladimir Putin”, a spus Muraev, conform vestidinrusia.ro.

Fostul deputat a reliefact că există o ”decizie consolidată în privința Ucrainei”, astfel că șeful statului n-ar avea prea multe variante la dispoziție. Aici s-ar fi ajuns din cauza neîndeplinirii de către regimul de la Kiev a obligațiilor asumate pe linia rezolvării conflictului din estul țării.

Conform sursei citate, Muraev a subliniat că, printre altele, Ucraina nu a pus în practică acordurile adoptate la summitul liderilor țărilor din Formatul Normandia (n.r. - Franța, Germania, Ucraina și Rusia), din 2019.

”Dacă Zelenski acceptă ceea ce a convenit lumea în privința Ucrainei, decizia va fi implementată în timpul întâlnirii de la Washington. Dacă va avea niște variante alternative, întrevederea nu va avea loc”, a mai spus

În acest context este important reacția recentă a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki. Aceasta a confirmat că președintele SUA îl va primi săptămâna viitoare pe Zelenski.

Întâlnirea este prevăzută pentru 31 august, ziua încheierii prezenței americane în Afganistan. Suprapunerea evenimentelor a generat numeroase speculații despre posibila amânare a vizitei.

Anterior, fostul ambasador al Ucrainei în SUA, Valeri Cialîi, punctase că șeful statului trebuie să-i explice lui Biden de ce Ucraina este importantă pentru Statele Unite ale Americii.

Conflictul armat din Donbas

”Războiul din Donbas este un conflict armat în regiunea Donbas din Ucraina, parte a crizei ucrainene și a războiului ruso-ucrainean mai larg. De la începutul lunii martie 2014 în urma a Revoluției ucrainene din 2014 și a Euromaidanului, au avut loc proteste ale unor grupuri anti-guvernamentale separatiste susținute de Rusia în regiunile Donetsk și Luhansk din Ucraina, în mod colectiv numite Donbas.

Aceste demonstrații, care au urmat anexării Crimeii din februarie-martie 2014 de către Federația Rusă și care au făcut parte dintr-un grup mai larg de proteste simultane în sudul și estul Ucrainei, au escaladat într-un conflict armat între forțele separatiste ale republicilor autodeclarate Donețk și Luhansk (respectiv RPD și RPL) și guvernul ucrainean.[1]

În timp ce protestele inițiale erau în mare parte o expresie a nemulțumirii față de noua guvernare ucraineană, Rusia a profitat de ele pentru a lansa o campanie politică și militară coordonată împotriva Ucrainei. Mișcarea separatistă din Donetsk a fost condusă din aprilie până în august 2014 de cetățeni ruși și a fost susținută de voluntari și materiale din Rusia.[2][3]

Pe măsură ce conflictul a escaladat în mai 2014, Rusia a folosit o „ abordare hibridă ”, desfășurând o combinație de tactici de dezinformare, luptători neregulați, trupe ruse regulate și sprijin militar convențional pentru a destabiliza regiunea Donbas.[4] Potrivit guvernului ucrainean la culmea conflictului din vara anului 2014 paramilitarii ruși ar fi reprezentat între 15% și 80% din combatanți.[3]

Ucraina a lansat o contraofensivă militară împotriva forțelor pro-ruse în aprilie 2014, denumită „Operațiunea Antiteroristă” (ATO) din 2014 până în 2018, când a fost redenumită „Operațiunea Forțelor Comune” (JFO).[5]:4[6] Până la sfârșitul lunii august 2014 această operațiune a reușit să micșoreze teritoriul sub controlul forțelor pro-ruse și a ajuns aproape de a recâștiga controlul frontierei ruso-ucrainene.

Debutul invaziei rusești în estul Ucrainei

Ca răspuns Rusia și-a abandonat abordarea hibridă și a început o invazie convențională a Donbasului.[7][8] Între 22 și 25 august 2014 artileria rusă, personalul și ceea ce Rusia a numit „convoi umanitar” au trecut frontiera dintre Ucraina și Rusia. Trecerile au avut loc atât în zone aflate sub controlul forțelor pro-ruse, cât și în zone care nu erau sub controlul lor, cum ar fi partea de sud-est a regiunii Donețk, lângă Novoazovsk.

Aceste evenimente au urmat bombardamentelor raportate ale pozițiilor ucrainene din partea rusă a frontierei în cursul lunii precedente.[9][10] Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Valentîn Nalîvaicenko a caracterizat evenimentele din 22 august drept o „invazie directă de către Rusia a Ucrainei”,[11] în timp ce alți oficiali occidentali și ucraineni au descris evenimentele ca „invazie stealth” a Ucrainei de către Rusia.

[10] Poziția oficială a Rusiei cu privire la prezența forțelor rusești în Donbas a fost vagă: în timp ce organismele oficiale au negat prezența „forțelor armate regulate” în Ucraina, ele au confirmat în numeroase ocazii prezența „specialiștilor militari”, alături de alte eufemisme, de obicei însoțite printr-un argument conform căruia Rusia „a fost forțată” să-i trimită pentru „apărarea populației de limbă rusă”.[12][13]

Contraatacurile insurgenților

Ca urmare a invaziei insurgenții RPD și RPL au recuperat o mare parte din teritoriul pe care îl pierduseră în timpul ofensivei militare precedente a guvernului ucrainean. [5] Ucraina, Rusia, RPD și RPL au semnat la 5 septembrie 2014 un acord de încetare a focului, denumit

Protocolul de la Minsk[14] Încălcările armistițiului de ambele părți au devenit obișnuite. În cursul solidificării liniei dintre teritoriul insurgenților și teritoriul controlat de guvern în timpul armistițiului, liderii militari au preluat controlul asupra unor teritorii în zona insurgenților, ducând la o destabilizare suplimentară.

[15] Armistițiul s-a prăbușit complet în ianuarie 2015, reîncepându-se lupte grele în zona conflictului, inclusiv la Aeroportul Internațional Donețk și la Debalțeve. Părțile implicate au căzut de acord cu o nouă încetare a focului, numită Minsk II, la 12 februarie 2015. Imediat după semnarea acordului forțele separatiste au lansat o ofensivă asupra Debalțeve și au forțat forțele ucrainene să se retragă din acest oraș.

Momentul în care s-a ajuns la războiul înghețat

În lunile de după căderea Debalțeve mici lupte au continuat de-a lungul liniei de contact, dar nu s-au produs schimbări teritoriale. Această stare de impas a dus la etichetarea războiului drept „conflict înghețat ”;[16] în ciuda acestui fapt zona a rămas o zonă de război, cu zeci de soldați și civili uciși în fiecare lună.[17] În 2017 în medie un soldat ucrainean a murit în luptă la fiecare trei zile[18], numărul trupelor ruse și separatiste rămase în regiune fiind estimat la 6.000 și, respectiv, 40.000.

[19][20] Până la sfârșitul lui 2017 misiunea de observatori OSCE contabilizase aproximativ 30.000 de indivizi îmbrăcați în stil militar trecând din Rusia în Donbas la cele două puncte de control de frontieră pe care i s-a permis să le monitorizeze.[21] OSCE a documentat și numeroase cazuri de convoaie militare care treceau de obicei noaptea din Federația Rusă în teritoriul ocupat pe drumuri de pământ departe de punctele de trecere oficiale ale frontierei.[22]

De la începutul conflictului au fost 29 de încetări ale focului, fiecare intenționată să rămână în vigoare la nesfârșit, dar niciuna dintre ele nu a oprit violențele.[23][24][25] Cea mai reușită încercare de a opri luptele a fost în 2016, când un armistițiu a rezistat timp de șase săptămâni consecutive.[25]

Numărul morților a crescut

Cea mai recentă (a 29-a[23]) încetare a focului a intrat în vigoare la 27 iulie 2020, după care mai mult de o lună nu au fost uciși în cadrul forțelor ucrainene.[26][27][23] Potrivit autorităților ucrainene, de la 27 iulie 2020 până la 7 noiembrie 2020, pierderile în morți au scăzut de zece ori (trei soldați ucraineni au fost uciși), iar numărul atacurilor a scăzut de 5,5 ori.[28]

Ucraina, Rusia, RPD, RPL și OSCE au convenit asupra unei foi de parcurs pentru încetarea conflictului la 1 octombrie 2019.[29] Cu toate acestea, conflictul nu a fost dezamorsat de atunci și, la sfârșitul verii lui 2020, a rămas încă nerezolvat pe mai multe niveluri.[30][23] În primul trimestru al lui 2021 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de uciși ucraineni (25, comparativ cu 50 de morți în tot 2020) și asamblarea unor mari forțe militare rusești la frontiera Donbas-Rusia de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii aprilie 2021.[31]”, se arată pe ro.wikipedia.org.