Avocații reacționează după respingerea  contestației în anulare în Dosarul Ferma Băneasa.

Soluția de respingere a contestației în anulare, în Dosarul Ferma Băneasa este contrazisă de doctrina și chiar jurisprudența Înaltei Curți. Această cale de atac excepțională a fost formulată în contextul condamnării cu executare a avocatului Robert Roșu. Demonstrația a fost făcută de avocatul Manuela Gornoviceanu, într-o postare pe Facebook. Contestația în anulare în Dosarul Ferma Băneasa a fost respinsă de ICCJ pe motiv că a fost depusă prea devreme. Judecătorii au admis excepția prematurității ridicată de DNA.

„Admite excepţia prematurităţii invocată de procuror”, se arată în dispozitivul publicat pe portalul instanțelor.

Avocații reacționează după respingerea contestației în anulare

Avocatul Manuela Gornoviceanu a dat mai multe exemple, în analiza sa,  de pe Facebook, de texte juridice care contrazic soluția instanței ICCJ.

„Doamne ferește, păzește și apără! Din rău în mai rău, în foarte rău, în incredibil. A mai auzit cineva de prematuritatea căii de atac în penal? Nu? (…) N-are sens să mai zic că nici măcar procurorul nu a îndrăznit să spună că o invocă, la întrebarea expresă a instanței. A zis că invocă «spiritul prematurității» și cere amânarea”, a arătat avocatul în postarea sa.

Mihaela Gornoviceanu a dat mai multe citate din autori de lucrări de drept pe acest subiect, dar și din alte decizii ale instanțelor.

Concluziile avocatului sunt amare

În concluzie, arată avocatul doctrina și jurisiprudența contrazice soluția dată în acest dosar. Iar în aceste condiții, mai arată Manuela Gornoviceanu ICCJ invocă „o excepție inexistentă”.

„Și ICCJ, chiar ICCJ, tocmai ICCJ admite o excepție inexistentă, neinvocată și imposibil de imaginat pentru mințile unui jurist în anul de grație 2021. Nu trebuie să vorbim? Să așteptăm și aici motivarea? E sfidare? E frică? E scut în jurul unei hotărâri/persoane făcut cu orice preț, cu călcarea în picioare a normelor de procedură?

O lacrimă pentru soluția asta, un șuvoi pentru moartea dreptului penal național, pentru toți oamenii care se așteaptă la o judecată dreaptă, pentru toți avocații lor care se zbat în fiecare zi să îndrepte aceste nenorociri”, și-a încheiat avocatul pledoaria.