Avea dreptate Trump? Șeful Harvard recunoaște prejudecățile antisemite
- Iuliu Vlădescu
- 30 aprilie 2025, 09:05
Harvard / Sursa Foto: Arhiva EVZPreședintele Universității Harvard, Alan Garber, și-a cerut scuze după publicarea unor rapoarte interne despre prejudecățile antisemite de la cea mai veche universitate din America.
Antisemitism la Harvard
Rapoartele au inclus mărturii de la studenți, care au relatat că asupra lor s-au făcut presiuni să-și ascundă identitatea față de colegii lor și de profesori.
Ca răspuns la constatări, Universitatea Harvard s-a angajat să-și revizuiască ofertele academice și politicile de admitere - o cerere cheie a Casei Albe, care acuză instituția din Ivy League de eșec în lupta cu antisemitismul.
Președintele Universității a anunțat că au fost înființate două de grupuri operaționale pentru a analiza discriminarea de la Harvard, în urma protestelor în favoarea teroriștilor palestinieni de anul trecut, de după izbucnirea războiului antiterorist dus de Israel în Gaza.
„Îmi pare rău pentru momentele în care nu am reușit să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am stabilit, pe bună dreptate, pentru comunitatea noastră”, a spus dr. Garber într-o scrisoare care însoțește rapoartele.
Atacul terorist și războiul contra Hamas, puse pe același plan
El a pus totuși pe același plan barbarul atac terorist al Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023, și războiul contra teroriștilor palestinieni al Israelului din Gaza pe același plan, spunând că ambele au dezlănțuit „tensiuni de lungă durată” la Harvard.
„Membrii comunității noastre au raportat incidente care i-au determinat să se simtă vizați pe baza identității lor”, a recunoscut dr. Garber.
„Harvard nu poate - și nu va accepta - bigotismul”, a adăugat președintele Harvard.
Rapoartele interne enumeră „acțiuni și angajamente”, inclusiv faptul că Harvard va revizui procesele de admitere.
Harvard nu renunță la prejudecățile de tip DEI
Universitatea a spus că va urmări să se asigure că noii candidați sunt evaluați pe baza capacității lor de „a se implica în mod constructiv cu perspective diferite, a arăta empatie și a participa la discursul civil” - adică nimic despre performanța academică a candidaților.
Așa că acțiunea de remediere propusă pare să nu îndeplinească cerințele Casei Albe ca Harvard să pună capăt tuturor preferințelor „pe baza rasei, culorii, originii naționale sau împuternicirilor acestora” și să implementeze politici „bazate pe merit” până în august.
Administrația Trump a anunțat că va interzice universității să înscrie studenți străini și că-i va retrage statutul de scutire de taxe dacă nu se conformează.
Universitatea continuă războiul cu Trump, deși recunoaște că a greșit
Ca răspuns, Harvard a dat în judecată guvernul federal pentru a bloca măsurile, inclusiv înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în granturi academice.
Avocații Universității Harvard, epicentrul antisemitismului la nivel academic, susțin că guvernul ar fi încălcat drepturile constituționale ale universității și că finanțarea federală ar fi folosită ca „pârghie pentru a obține controlul asupra luării deciziilor academice”.
Dr. Garber, care este etnic evreu, a recunoscut luna trecută, într-o scrisoare către studenți, că a „experimentat în mod direct antisemitismul, chiar și în timp ce era președinte”, dar nu a oferit detalii, potrivit BBC.