Suferința nesfârșită a evreului și frustrarea celor ce sunt antisemiți fac un infern dintr-o lume altfel plină de frumusețe și de oameni preponderent de bun simț.

Cum se naște ura la antisemiți

Antisemitul trebuie să fie cel mai frustrat om de pe planetă. A mai existat vreodată cineva care să investească atât efort într-un proiect? Și cu ce rezultate se poate mândri el după aceste milenii de strădanie necurmată?

După ce evreii și-au pierdut Templul și statul suveran, acum 2.000 de ani, au rătăcit care încotro, oriunde și-au putut găsi refugiu - din Babilon și până în Europa și Africa de Nord apoi, iar mai târziu America de Nord.

Fiecare dintre țările-gazdă s-a întors după o vreme împotriva evreilor, transformându-i fie în țapi ispășitori pentru a explica vremurile grele, fie în pretext pentru persecuții religioase.

A fi evreu pe pământ creștin ori într-un stat musulman nu era o soluție pe termen lung pentru inexistența unei țări evreiești.

Cum au ajuns evreii să fie urâți de antisemiți

Prea mulți evrei îndărătnici refuzau să se convertească, în ciuda presiunilor intense, și-și practicau religia pe ascuns ori plecau în căutarea altui refugiu vremelnic - de aici și „evreul rătăcitor”.

Au supraviețuit. Fiecare țară care a primit evrei a avut de beneficiat de pe urma priceperii, energiei și inteligenței lor.

În cele din urmă însă, evreii au ajuns să fie „prea influenți” sau „prea diferiți” pentru a se mai potrivi în peisaj, astfel că au fost izgoniți (din Anglia în 1290, din Spania în 1492, din Portugalia în 1496).

Evreul avea nenorocul de a avea religia greșită. Mai târziu în istorie s-a decis că nu religia, ci rasa lor trebuie să facă obiectul urii. Și atunci viața de evreu a devenit cu adevărat primejdioasă.

De la o religie la alta te poți converti, dar de la o rasă la alta nu. Așadar, de acum nu mai ajuta cu nimic să-i expulzezi pe evreii care refuzau să se convertească.

Exterminarea, scopul tuturor acestor antisemiți

Altă soluție nu mai era decât să fie omorâți. Iar în prezent statul național al poporului evreu e cel care a devenit pricina tuturor relelor din lume. Din perspectiva antisemitului legitimitatea Israelului trebuie să fie distrusă cu orice preț, pentru ca mai apoi statul în sine să fie nimicit.

Adevărul și istoria trebuie să ocupe locul doi, fiindcă pe primul loc e indignarea.

Imaginați-vă groaza și stupefacția acestor antisemiți.

După 2.000 de ani în care s-au aflat la mila altora, complet vulnerabili, de unii singuri, obligați să fugă oriunde vor fi fost primiți, evreii și-au reconstruit patria străveche, creând o țară modernă, vivace și prosperă în mijlocul deșertului.

Așa ceva e de nesuportat pentru bieții antisemiți. Țara aceea trebuie să fie distrusă cu orice preț.

Israelul își așează vecinii într-o lumină defavorabilă

Cum e posibil așa ceva: democrație în Orientul Mijlociu? Evrei și musulmani trăind laolaltă în aceeași țară evreiască?

Șanse și prosperitate pentru toți?

Nu, așa ceva e intolerabil.

Israelul trebuie să fie înfățișat ca un criminal, un satrap, un venetic. Adevărul și istoria trebuie să ocupe locul doi, fiindcă pe primul loc e indignarea.

Faptul că evreii au acum o armată înseamnă că ceilalți nu mai pot comite un pogrom - precum cel de la Bagdad din 1941 - cu impunitate. Sângele evreiesc a ajuns să aibă un preț piperat.

Acesta nu mai e evreul rătăcitor, evreul din ghetou, evreul tremurând în ascunziș. Antisemitul e de acum de-a dreptul isteric.

Nu și-a precupețit deloc energia, timpul și truda pentru a șterge de pe fața pământului acest popor buclucaș, cândva neputincios, dar iată că a revenit, puternic și decis!

E îndeajuns pentru a-l scoate din minți pe antisemit.

Antisemiții ar putea face ceva util

Antisemitul și-ar fi putut pune mintea la treabă pentru a făuri ceva, a construi, a contribui la societate, a face viața mai bună, indiferent unde s-ar afla: Orientul Mijlociu, Europa, America de Nord. Și el și mult detestații evrei ar fi dus-o mult mai bine. Însângerați dar cu fruntea sus, evreii continuă să existe, mereu ca un popor minuscul.

Faptul că sunt atât de puțini ar fi trebuit să-i dea de înțeles antisemitului că ar fi imposibil ca evreii să controleze lumea, că nu pot fi ei pricina suferinței lui, că teoriile conspirației nu pot prinde decât la cei cu minte firavă, incapabili să-și accepte propria răspundere pentru viața pe care o duc.

Iată că sacul de box a început să dea și el cu pumnul - și unde se vor sfârși toate acestea?

Ce poate antisemitul să facă e să provoace daune, să-i pricinuiască altuia durere și suferință, să celebreze moartea, să distrugă. Antisemitul violează fiecare normă a vieții civilizate, așa cum sunt ele consfințite de Constituția Americană, Carta Drepturilor și Libertății a Canadei, Carta ONU și valorile Iluminismului, pentru a nu mai pomeni de valorile canonice ale religiilor.

Ranchiuna și furia. Indignarea, mai presus de adevăr și istorie

Suferința nesfârșită a evreului și frustrarea antisemitului fac un infern dintr-o lume altfel plină de frumusețe și oameni preponderent de bun simț. Antisemitul e cel mai extrem și mai persistent simptom al unei societăți în criză.

Ranchiuna și furia lui nu sunt împărtășite de mulți în vremuri normale; dar atunci când apar rupturi în țesutul social reacția nu constă în politici publice mai bune și evaluare rațională a problemelor, ci în răspunsuri radicale și nocive.

Acest ciclu distructiv predictibil are o îndelungată istorie și a provocat inutil extrem de multă suferință.

A tânji după o viață mai bună în pace și liniște e un lucru la fel de permanent și dezirabil ca și persistența urii și distrugerii.

În cuvintele nepieritoare ale pastorului Martin Luther King Jr., într-o bună zi „arcada universului moral se va îndoi în direcția dreptății” - pentru evrei și pentru toate popoarele.

Într-o bună zi.

(Articol de Paul Socken, profesor emerit de studii evreiești la Universitatea din Waterloo, Canada; articol preluat de la The Jewish Journal, Los Angeles în Jerusalem Post; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)