Cele patru minciuni ale antisemitismului

Cele patru minciuni ale antisemitismuluiAntisemitism, socialism, stânga / Sursa foto: Inna Zakharchenko | Dreamstime.com

Aceste patru minciuni s-au răspândit precum un incendiu de vegetație. Consecințele lor oribile pentru comunități evreiești de pe tot cuprinsul globului le putem vedea cu toții cu ochiul liber.

Cele patru minciuni ale antisemitismului. După ce Hamas a ucis 1.200 de israelieni în cele mai barbare moduri imaginabile, a comis violențe sexuale groaznice și a răpit sute de civili, e dificil să-ți imaginezi pe cineva găsind scuze pentru acest atac sau - chiar mai rău - celebrându-l, scrie Jerusalem Post.

Din nefericire, mulți au făcut-o.

Patru minciuni care contribuie la explozia de antisemitism

Aceste celebrări ale atacului Hamas și alte atacuri împotriva comunităților și instituțiilor evreiești au provocat un puseu major de antisemitism la nivel mondial. Dacă vrem să combatem această explozie de după 7 octombrie, trebuie să identificăm forțele care o provoacă.

Există patru mari minciuni pe care trebuie să le combatem fără rezerve, dacă dorim să reușim.

Prima e ideea că „De la râu până la mare” (din sloganul „From the river to the sea, Palestine will be free”, folosit de susținătorii teroriștilor palestinieni și de stânga radicală) ar însemna fie eliberarea palestinienilor, fie un stat palestinian bi-național și secular.

Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Acesta e un strigăt de chemare la luptă pentru ștergerea de pe hartă a Statului Israel și a populației lui.

Minciuni care incită

A doua e ideea că „intifada” constituie o formă legitimă de rezistență. Din contră, îndemnurile de a „globaliza intifada” constituie o celebrare a unor campanii teroriste de o violență brutală îndreptate contra civililor israelieni.

Cei care îndeamnă la o intifada globală incită la asemenea fapte la nivel mondial pentru a provoca violență împotriva evreilor și a oamenilor care susțin Israelul.

A treia dintre aceste minciuni este ideea că Israelul ar fi un stat colonialist populat cu coloniști albi. Or tocmai contrariul e valabil. Evreii numesc Israelul cămin de milenii, după cum probează izvoarele istorice și arheologice.

Majoritatea israelienilor e constituită din oameni de culoare proveniți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Coloniștii europeni autentici au plecat din țările lor pentru a-și îmbogăți patria și/sau pe ei înșiși, însă evreii care s-au stabilit în Palestina aflată sub mandat britanic nu aveau o patrie; ei fugeau de persecuție și reveneau pe un pământ în raport cu care erau indigeni.

Cea mai flagrantă dintre minciuni

A patra și poate cea mai flagrantă și periculoasă minciună e acuzația că Israelul ar comite genocid. În vreme ce cu toți putem deplânge pierderea de vieți palestiniene nevinovate, trebuie să afirmăm și care e realitatea.

Cuvântul „genocid” - apărut practic ca reacție la Holocaust - se referă la acțiuni „comise cu intenția de a distruge, complet sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

Adevărul despre palestinieni

În realitate, populația palestiniană s-a mărit de cinci ori după 1967. A numi acțiunile Israelului genocid este echivalentul modern al calomniei sângelui [creștinii medievali îi acuzau regulat pe evrei de infanticid ritual și hemofagie - n.trad.], care denaturează deliberat amintirea Holocaustului.

Entitatea care urmărește să comită genocid e mai degrabă Hamas, al cărei document fondator din 1988 prevede uciderea evreilor pe tot cuprinsul lumii.

(Articol de Ted Deutch; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)