Atenție la mașinile din Canada. Reglementări diferite de UE, poți avea probleme la RAR

Atenție la mașinile din Canada. Reglementări diferite de UE, poți avea probleme la RARPatronatul Operatorilor de Service Auto (POSA). Sursa foto: Facebook

Mașinile din Canada nu sunt cea mai bună variantă atunci când vreți să faceți o astfel de investiție. Nu de alta, dar nu sunt reglementate ca cele din UE.

Mașinile din Canada, probleme la RAR

Cei de la Registru Autor Român au făcut mai multe precizări legat de importurile de mașini din Canada. Asta pentru că în aceste zile s-a înregistrat un număr mai mare de astfel de vehicule venite la RAR. ”Din motive pe care nu le cunoaștem, mai multe persoane au venit la reprezentanțele RAR cu mașini aduse din acest stat și au pretins că, din informațiile lor, legislația canadiană este similară cu cea din UE. Iar vehiculele trebuie să primească CIV asemenea celor din Uniune.

RAR

Sursa foto: Facebook/RAR

Nu știm dacă sursa dezinformării este un site sau chiar un intermediar care importă vehiculele, dar ipoteza este complet falsă! Vehiculele fabricate pentru Canada, deci nedestinate pieței europene. Nu au o omologare după normele UE, iar pentru eliberarea CIV suntem obligați să aplicăm o procedură de omologare individuală.

Aceasta presupune, printre altele, un test dinamic pentru stabilirea normei de poluare. În cazul în care nu este atinsă cel puțin norma Euro3, mașina nu poate primi CIV. Ulterior sunt verificate marcajele de omologare pentru diferite componente/subansambluri, se face o inspecție tehnică și se analizează respectarea normelor UE”, au explicat cei de la RAR.

Unde puteți verifica achiziția

Drept urmare cei de la Registru vă recomandă ca înaintea unei astfel de achiziții să cereți informații. Cei de la RAR au pus la dispoziție și un formulat de informații https://prog.rarom.ro/petitii/. Aici puteți cere informații legat de situațiile care vă interesează De asemenea puteți prezenta și fotografii ale documentelor care pot fi analizate.

”Atenție și la documentele pe care le primiți odată cu achiziția, deoarece nu putem elibera CIV pentru vehiculele care figurează ca fiind scoase din uz, nereparabile sau “parts only”, au mai explicat reprezentanții RAR.