Atac armat într-un tren din Marea Britanie. Zece persoane au fost înjunghiate. Ce a stat la baza violențelor. Update

Atac armat într-un tren din Marea Britanie. Zece persoane au fost înjunghiate. Ce a stat la baza violențelor. UpdateSursă foto: X.com

Update: 13.49. Cei doi bărbaţi arestaţi în legătură cu înjunghierea multiplă de sâmbătă seara într-un tren care se îndrepta spre Londra sunt cetăţeni britanici şi „nimic nu sugerează că a fost vorba despre un incident terorist. Poliţia antiteroristă a sprijinit iniţial ancheta noastră. Cu toate acestea, în acest stadiu, nu există nimic care să sugereze că este vorba de un incident terorist”, a declarat duminică John Loveless, superintendentul Poliţiei Transporturilor britanice, într-o conferinţă de presă,

Două persoane au fost arestate după ce zece persoane, dintre care nouă cu răni care le pun viața în pericol, au fost transportate la spital în urma unei serii de înjunghieri într-un tren lângă Cambridge, în estul Angliei, sâmbătă. Prim-ministrul Keir Starmer a denunțat incidentul drept „îngrozitor”, potrivit Reuters.

Anchetă antiteroristă în cazul înjunghierilor din tren

Autoritățile au anunțat că poliția antiteroristă este implicată în anchetă, în timp ce se încearcă stabilirea circumstanțelor și motivației incidentului. Investigațiile continuă pentru a clarifica toate detaliile incidentului.

Șeful poliției britanice de transport, Chris Casey, a declarat că se desfășoară anchete urgente și că ar putea dura ceva timp până când vor putea fi oferite informații suplimentare.

Trenul a fost oprit de autorități la Huntingdon

Poliția din Cambridgeshire a declarat că a fost chemată la ora locală 19:39, după ce mai multe persoane au fost înjunghiate într-un tren care circula de la Doncaster la Londra King’s Cross. Autoritățile au precizat că este prea devreme pentru a specula asupra cauzelor incidentului.

Mașină de poliție

Mașină de poliție. Sursa foto: dreamstime.com

Trenul s-a oprit la Huntingdon, unde ofițeri înarmați au intervenit și au arestat doi bărbați. Imagini postate pe rețelele de socializare arată forțele de ordine urcând în tren pentru a gestiona situația.

Unul dintre suspecți a fost imobilizat cu pistolul de electroșocuri al polițiștilor

Un martor ocular a declarat că unul dintre suspecți, înarmat cu un cuțit mare, a fost imobilizat cu pistolul cu electroșocuri de polițiști. Atacul a început la aproximativ 10 minute după plecarea trenului din Peterborough, iar pasagerii au declanșat alarma de urgență.

Unii oameni au încercat să fugă călcându-se unii pe alții, în timp ce alții s-au ascuns în toalete. Serviciul de ambulanță din estul Angliei a mobilizat un dispozitiv de intervenție extins la gara Huntingdon, inclusiv trei ambulanțe aeriene. Premierul Keir Starmer și-a exprimat sprijinul pentru cei afectați, într-o postare pșe X, unde a menționat că incidentul este „extrem de îngrijorător”

 

Ne puteți urmări și pe Google News