Conflictul se mută în instanță. Botgros îl acuză pe Igor Cuciuc și pe soția sa de defăimare

Conflictul se mută în instanță. Botgros îl acuză pe Igor Cuciuc și pe soția sa de defăimareSursa foto: Facebook

Republica Moldova. Deputatul Nicolae Botgros, dirijorul orchestrei „Lăutarii” şi nepotul său Cristian Botgros, se pregătesc să-i atace în instanţă pe interpretul de muzică populară Igor Cuciuc şi soţia sa Diana.

Aceştia susţin că soţii Cuciuc au răspândit informaţii false privind implicarea lui Cristi Botgros în moartea subită a fiicei lor de 17 ani.

Igor Cuciuc a comunicat că a primit o cerere prealabilă de la Nicolae şi Cristi Botgros, care solictă prejudicii morale de 350 de lei.

Declaraţia lui Cristian Botgros

Violonistul Cristian Botgros se declară victima unei campanii de defăimare şi şi ținta unor acuzații absurde și dureroase. Nepotul lui Nicolae Botgros mai spune că aceste acuzaţii l-au afectat nu doar ca artist, dar și ca om.

„Această campanie de defăimare mi-a provocat o suferință enormă mie și familiei mele. Aleg însă să răspund prin adevăr, demnitate și lege, nu prin ură.

Cei care astăzi aruncă cu vorbe grele uită că și eu sunt fiu, frate, om, și că în spatele unui nume există o familie care suferă. Ceea ce se întâmplă acum depășește limitele umanității și devine o tentativă de distrugere publică a unei familii.

Îmi pare sincer rău pentru pierderea suferită de familia Cuciuc. Orice părinte are dreptul să sufere, dar nimeni nu are dreptul să distrugă alți oameni în numele durerii sale.

Voi merge până la capăt pe calea adevărului și a legii, pentru a-mi apăra numele și pentru ca asemenea atacuri să nu mai lovească niciodată pe nedrept”, a scris instrumentistul pe Facebook.

Cristian Botgros, stare gravă spital

Sursa foto: Facebook/ Cristian Botgros

Soţii Cuciuc: „Noi nu am dat niciun nume”

Soţii Cuciuc se arată nedumeriţi de pretenţiile înaintate de familia Botgros, deoarecem susţin ei, nu au dat niciun nume.

„Recent soția a primit un un aviz de la un jurist, a speriat-o că ea a scris ceva, a dat nume pe Facebook, a învinuit pe cineva. Nu a învinuit și nu a dat niciun nume. Soția poate să spună că suntem cu actele alături de noi”, a declarat Igor Cuciuc în cadrul unui interviu exclusiv pentru LIFE MD DOCUMENTARY.

„În cerere e de ce pe data de 4 octombrie am distribuit o postare și am scris această alertă pentru toți părinții?!”, a adăugat Diana Cuciuc.

Soţii Cuciuc cred că această cerere prealabilă a fost scrisă pentru a-i reduce la tăcere. „Ca să închidem gura, să nu mai avem voce, să vorbim despre tragedia care s-a întâmplat și ce s-a întâmplat și de ce nepotul lui a fost la masă cu Andreea și a propus droguri la copii ca să fie cumva așa, să ne intimideze pe noi ca să nu mai deschidem noi gura. Și soția n-a scris nimic, n u a dat niciun nume, nu a dat nimic. De asta ne-am pus semne de întrebări”, a declarat Igor Cuciuc.

Cuciuc la mormânat

Cuciuc la mormântul ficei/ Sursa foto: Facebook

Mesajul care a deranjat familia Botgros

La 4 octombrie, în timp ce Cristian Botgros era internat în stare de comă, Diana Cuciuc a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care declara că fiica sa a fost otrăvită cu droguri.

„Vă scriu cu inima frântă, ca o mamă care și-a pierdut fiica. O copilă frumoasă, plină de viață, a plecat dintre noi pentru totdeauna, după ce cineva i-a pus droguri în pahar.

O clipă de neatenție, un gest criminal, și viața ei s-a sfârșit. Vă rog din suflet: vorbiți cu copiii voștri. Avertizați-i despre acest pericol. Spuneți-le să fie atenți la ce beau, cu cine ies, în ce anturaj se află. Spuneți-le să nu accepte nimic de la necunoscuți și să aibă curaj să spună „nu”.

Noi, părinții, nu putem fi mereu lângă ei, dar putem să le lăsăm în suflet vocea noastră, care să-i oprească în clipa pericolului”, a scris Diana Cuciuc.

După această declaraţie, au urmat mai multe acuzaţii publice din partea soţilor Cuciuc. Fără a se da un nume concret, însă cu subânţelesuri că ar fi vorba de Cristi Botgros. „Dumnezeu nu bate cu băţul”, a scris Diana Cuciuc atunci când au apărut primele informaţii despre starea de sănătate a violonistului.

Iar în interviul pentru LIFE MD DOCUMENTARY, Igor Cuciuc a declarat că „nepotul unui instrumentist” i-ar fi propus fiicei sale să cumpere droguri.

Andreea Cuciuc a decedat în noiembrie anul trecut, la o petrecere într-un local după Balul bobocilor.