Se dau bani de la stat! Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a intra în posesia lor

Se dau bani de la stat! Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a intra în posesia lor

Sute de firme au posibilitatea de a obține un stimulent lunar de 2,500 de lei/angajat. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a prezentat care sunt condițiile pentru a putea intra în posesia acestor bani

ANOFM anunță că sute de firme pot beneficia de un stimulent lunar de până la 2,500 lei/angajat.

De acești bani pot beneficia angajatorii care în intervalul 1 ianuarie 2021 – 1 septembrie 2021 vor angaja, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă următoarele categorii de persoane:

  • persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror contracte de muncă au încetat din motive care nu au depins de ei, în perioada stării de urgență sau de alertă;
  • persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București;
  • cetățeni români, cu vârsta cuprinsă între 16-29 de ani, cărora în anul 2020 le-au încetat contractele de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive care nu au depins de ei, prin concediere.

CITEȘTE ȘI ANSVSA intervine în scandalul pâinii. Se pot îmbolnăvi oamenii sau nu de coronavirus?

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ANOFM, Pentru angajarea persoanelor din categoriile mai sus-menționate, angajatorii primesc lunar, timp de 12 luni de zile, 50% din salariul angajatului. Suma nu poate depăși valoarea de 2,500 lei.

ANOFM mai transmite că, pentru a beneficia de acești bani, angajatorii au obligația de a menține raporturile de muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni după ce nu mai primesc stimulentul. Acești bani se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat.

Cine nu pot lua acești bani? Care sunt condițiile

Această sumă de bani nu se va acorda și pentru instituțiile și autoritățile publice, nici pentru angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare.

De acești bani nu pot beneficia nici firmele care au activitățile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Procedura de acordare a stimulentului se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.