Sindicatele din sănătate anunță proteste masive. După profesori, vor stimulent de risc pe toată durata pandemiei

Sindicatele din sănătate anunță proteste masive. După profesori, vor stimulent de risc pe toată durata pandemiei

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță declanșarea unor ample proteste. Angajații din sănătate se află în prima linie a luptei cu pandemia, iar revendicările sindicatelor pun accent pe acest context.

Federația „Solidaritatea Sanitară” a decis inițierea procedurii privind declanșarea unor proteste de amploare, în perioada imediat următoare. Programul acțiunilor de protest pe termen scurt include organizarea unor proteste (miting/pichetare) la nivel local, în fiecare județ, în fața prefecturilor, în data de 14 ianuarie, de către toate sindicatele membre ale sindicatului, culminând cu organizarea unui protest în Piața Victoriei din Capitală în data de 14 ianuarie a.c.

Se solicită includerea COVID-19 ca boală profesională

Acțiunile de protest ale sindicaliștilor vor susține revendicări precum: adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați cu SARS-CoV-2 și, mai ales, să prevină noi cazuri de decese în rândul acestora, precizează un comunicat al sindicatului.

Potrivit organizatorilor acțiunilor, aceste măsuri de securitate a angajaților din sănătate trebuie să includă: elaborarea unei campanii adecvate de informare a acestora în privința vaccinării, stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecție și asigurarea acestora în cantitatea necesară și la calitatea corespunzătoare, elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienților COVID-19, reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecție la o durată de 3 ore, includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.

Printre alte revendicări care vor fi enunțate de către membrii de sindicat se numără: respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie, creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022 și anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020,  acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare etc. Federația numără peste 25.000 de membri,  salariați din sectorul sănătății. Până acum s-au înregistrat peste 50 de decese din rândul medicilor, din cauza infecției cu SARS-CoV-2.

Foto: Solidaritatea Sanitară

 

Ne puteți urmări și pe Google News