O mașină a intrat în mulțime, lângă Berlin, provocând un mort și mai mulți răniți
- Nicola Răducan
- 8 septembrie 2025, 07:10

În germania, la periferia Berlinului, spre Posdam, a avut loc duminică după-amiază un fapt care a îngrozit trecătorii și șoferii participanți la trafic. Panica a fost mare, oamenii crezând, initial, că are loc un atac voit. Poliția, sosită rapid la fața locului, a reținut șoferul unui Renault și a liniștit martorii.
Deocamdată, în această fază a anchetei, se știe că un tânăr de 27 de ani, șoferul autoturismului Renault a pierdut controlul volanului în urma unei dispute violente pe care a avut-o cu pasagerul lui.
Incidentul a avut un bilanț tragic: mai mulți răniți dintr-un grup de pietoni și un biciclist mort.
Poliția, pompieri și ambulanțe au ajuns imediat la locul tragediei. Ofițerii de poliție au reușit să-l prindă pe șoferul de 27 de ani, însă pasagerul său dispăruse.
Primele informații aflate de polițiști provin de la tânărul care a condus mașina. El a spus că ar fi avut o dispute violentă cu pasagerul din dreapta, în timp ce era la volan. La un moment dat, l-a apucat de mână și i-a mușcat un deget până i-a tăiat cu dinții o bucată din el. Atunci se pare că a pierdut controlul volanului fiind concentrat pe mușcătură.
Autoturismul a luat-o razna
Mașina a trecut peste bordură, a urcat pe trotuar și a lovit trei pietoni. În clipa în care autoturismul a încetinit, pasagerul a sărit și a fugit, sângerând abundent. Șoferul a continuat însă să meargă mai departe.
La doar câteva sute de metri de locul primului impact cu grupul de oameni, șoferul a intrat în traficul din sens opus și a lovit un biciclist care circula pe pista de biciclete. Tânărul le-a spus polițiștilor că a vrut să ocolească limitele unui șantier de construcții.
Mașina s-a oprit în cele din urmă într-un gard în construcție și într-o protecție a șantierului. Ofițerii de poliție l-au dus pe tânăr pentru interogatoriu la secția din Potsdam. Va trebui să explice și cine era pasagerul din mașină și de ce l-a mușcat. Acesta a ajuns și el la spital și urmează să dea declarație la poliție.
Bilanțul victimelor
Serviciile de urgență au fost la fața locului cu echipe medicale și mai multe ambulanțe. Un elicopter de salvare a zburat deasupra locului accidentului.
Doi dintre pietonii răniți au fost tratați în ambulatoriu, al treilea a trebuit să fie dus imediat la spital și operat. Un alt pieton a reușit să evite mașina, dar a fost ușor rănit. Despre biciclist, un pompier a declarat că a murit pe loc, bicicleta lui fiind făcută praf. A trebuit să o extragă de sub autoturism.
Șoferul a fost dus la laborator și i s-au recoltat analize de sânge. Sunt informații în presa germană că în mașina Renault s-au găsit și niște zeci de grame de „iarbă”.
Foto: Bild