ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Campania electorală a început cu SCANDAL şi MULTE DERAPAJE. Cele mai PENIBILE momente

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Campania electorală a început cu SCANDAL şi MULTE DERAPAJE. Cele mai PENIBILE momente

Oficial, campania electorală pentru alegerile parlamentare a început, ieri, 9 noiembrie. Candidaţii nu au mai aşteptat însă fluierul, şi au dat startul atacurilor şi jignirilor cu mult mai devreme. Printre protagonişti s-au numărat chiar şi liderii unor partide.

N-a trecut mult timp de când a intrat în PNL, şi Gigi Becali, candidat din partea acestei formaţiuni pentru un loc de deputat, a "scăpat" într-o emisiune la RTV. Noroc că a intervenit prin telefon... Când a aflat că este în dialog cu Simona Man, preşedinta PPDD, Gigi Becali a ţipat: "Eu nu vorbesc cu femeia! V-am spus că nu intru în dialog cu femeile. Să discute femeile între ele, eu discut numai cu bărbaţii!".  Şi a închis telefonul.

  • Neagu Djuvara despre combinaţia PNL-Becali: "Mi-e ruşine! Mă fac că nu-i cunosc!"
După 3 minute, RTV l-a sunat din nou pe Becali şi acesta a continuat puseele misogine. "Eu nu discut cu femeile. Cine e fetiţa aia? Vă întreb, ştiţi cine e fata aia? Cum să discut cu ea?", a ţipat George Becali, acceptând în cele din urmă să răspundă la câteva întrebări adresate de un bărbat, jurnalistul Marius Niţu. Becali a explicat că e o chestiune de orgoliu: "Să vină Diaconescu să vorbesc cu el".
  • SHOW POLITIC. Gigi Becali a fugit prin Parlamentul României de Corneliu Vadim Tudor

Preda către Sârbu: V-aţi băgat toată familia în politică. Sârbu: Nu sunteţi potent! Prezenţi la o emisiune, tot la România TV, prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda şi vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta au încins şi ei o ceartă. Preda a categorisit-o pe învăţătoarea care a făcut greva foamei, Cristiana Anghel, "doamna pe care a recuperat-o Dan Voiculescu". "Din start aţi jignit-o pe doamna Anghel spunând că nu ştiţi cine e, că nu vă interesează. Din turnul dvs. de fildeş nu vă interesează nimic. Aveţi dispreţ pentru oameni. E un caz care s-a apropiat de moarte şi dvs nu v-a păsat. Aţi stat la Bruxelles în hoteluri de lux şi dânsa a stat în spital, la un pas de moarte...", a sărit Sârbu. "Acesta este un atac la persoană... V-aţi introdus toată familia în politică şi aţi tras sfori ca ginerele dvs. să...", a contracarat Preda. "Pe dvs v-a adus Băsescu în politică. N-aţi fi fost în stare să ajungeţi în politică. Dvs în politică nu sunteţi potent, nu aveţi putere", l-a întrerupt Sârbu, atins în onoarea lui de familist. O Salvare pentru Monica Tatoiu Ceva mai devreme, la acelaşi post de televiziune, social-democratul Codrin Ştefănescu se luase la harţă cu Monica Tatoiu. Cearta a pornit de la suspendarea lui Traian Băsescu. "Dacă vă enervaţi iarăşi, vă dau o pastilă", i-a spus Ştefănescu Monicăi Tatoiu. Ulterior, o grimasă a acesteia către Codrin Ştefănescu i-a oferit pesedistului o nouă ocazie de a demonstra cât de spiritual este: "Dar urât vă strâmbaţi, doamna Tatoiu, dar urât vă strâmbaţi. Sunaţi la 112 că e nevoie de o salvare în emisiune... Ne facem datoria să vă protejăm că poate leşinaţi aici în emisiune", a spus el. "Mai taci naibii din gură!" La câteva zile, prezent tot la RTV, secretarul Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu, "şcolit" la PRM, s-a dat iar în spectacol. Ştefănescu i-a spus eurodeputatului PDL, Petru Luhan, "să tacă naibii din gură!". "Nici măcar nu ştiţi ce cărti a scris Eminescu. Sunteţi praf şi pulbere, îi toacă gura ca o morişca că aşa se obisnuieşte la PDL, taca taca taca taca.... Domnule, dar mai taci naibii din gură! Daca nu te potoleşti, pe cuvânt ca iau foc cu tine în emisiune! M-am săturat de glasul tau", a răbufnit Codrin Ştefănescu. "Doar nu facem hoţi-land aici!" Programul de guveranre al ARD a fost prezentat de Adriean Videanu, fapt care a dat naştere speculaţiilor că acesta ar putea fi nominalizat pentru funcţia de premier. "Doar nu facem hoţi-land aici!", a spus Victor Ponta despre această ipoteză. În replică, Videanu l-a provocat pe Ponta la o dezbatere despre problemele României. Pentru că a văzut că premierul nu dă vreun semn că ar accepta provocarea, şeful de campanie al ARD i-a adresat un nou mesaj: "Victore, ţi-e frică?!". "Videanu are în general acest prost obicei de a ieşi ca păduchele în frunte. Lucrurile stau în felul următor: Eu merg la dezbatere cu Videanu cu neplăcerea cu care un procuror se întâlneşte cu un client de-al său",  a venit replica lui Ponta. Premierul a pus şi o condiţie: acceptă dezabaterea cu Videanu numai dacă acesta este propus premier de ARD. "Prostituaţii perpetui" ai lui Antonescu USl şi-a lansat, joi, programul de guvernare. Într-o atmosferă generală de plictis, Crin Antonescu a luat cuvântul la final. Şi, pentru că cei care au vorbit înaintea sa nu au reuşit să dea vreo "ştire" de la eveniment, toată lumea aştepta discursul lui Crin Antonescu. Nimic senzaţional, nu tu vreun atac, nicio jignire. A fost însă preluat de toată presa. "România împreunează în definitiv genii şi analfabeţi, oameni de caracter şi prostituaţi perpetui, România ne adună pe toţi, şi noi ca politicieni trebuie să lucrăm pentru proiectul unei naţiunii care să îi ducă mereu pe cei mai buni să lucreze şi în numele celor mai slabi", a zburat porumbelul din gura lui Crin Antonescu. "A fost un discurs foarte bun", a tras concluzia Victor Ponta. Crin Antonescu JIGNEŞTE din nou: cei care au o altă părere decât el sunt "IMBECILI" | SONDAJ "O vrăjitoare" "Domnul Sebastian Lăzăroiu îşi dă cu părerea referitor la lucruri despre care nu are habar. Domnul Lăzăroiu nu e ăla care spunea că nu voi fi niciodată prim-ministru? Să tot răspund la prostiile unuia nu sunt dispus, să răspund la vrăjitoarea Lăzăroiu", a spus Victor Ponta. Sebastian Lăzăroiu declarase, cu o zi în urmă, că Victor Ponta ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni împreună cu toţi miniştrii. O părere execrabilă, miros de cadavru Altă zi, alt meci, aceiaşi protagonişti. Întrebat dacă i-ar fi făcut plăcere să îi vadă la întâlnirea de miercuri cu preşedintele Traian Băsescu şi pe consilierii acestuia Sebastian Lăzăroiu şi Daniel Funeriu, premierul Victor Ponta a răspuns: "Am o părere execrabilă despre cei doi. Îi consider două personaje sinistre şi dubioase, dar fiecare îşi alege consilierii. Recunosc însă că nu mi-aş lua un consilier care spune că îi miroase a cadavru. Probabil unde lucrează dânsul, nu ştiu, acolo, ţine un cadavru pe undeva, mi-aş pune mari probleme strict psihiatric. M-am gândit că Lăzăroiu lucrează într-un mediu toxic dacă îi miroase a cadavru".  Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu scrisese pe Facebook că a urmărit cu atenţie argumentele cu care Victor Ponta încearcă să convingă că îşi va păstra funcţia şi după alegeri. Lăzăroiu a spus că nu îl vede pe acesta premier după 9 decembrie şi a dat şi cinci argumente în acest sens. "În PSD sunt mulţi care îşi doresc funcţia de premier, cu atât mai mult cu cât se simte miros de cadavru", era unul dintre argumentele lui  Lăzăroiu. De ce se îngraşă Victor Ponta... Ieri, într-o postare pe facebook, consilierul prezidenţial l-a ironizat pe premierul Ponta, întrebând, retoric, dacă acesta s-a îngrăşat din cauză că nu mai primeşte cătină în sucul de portocale. ASta pentru că, în urmă cu ceva timp, soţia premierului, Daciana Sârbu, dezvăluise că, în fiecare dimineaţă, îi pune soţului o linguriţă de cătină în sucul de portocale. "Mânâncă mult seara după ora 21. Nu. (...) Înfulecă brioşe pe bandă rulantă. Nu.", scrie Lăzăroiu. În final, consilierul prezidenţial oferă o explicaţie: premierul s-ar fi îngrăşat din cauza stresului. "În dreapta Dragnea. În stânga Miron Mitrea. În spate Mircea Geoană. Iar pe Arafat îl ţine strâns-strâns la pieptul lui să nu cumva să îi vină vreo idee. Că e prea popular...", apreciază Sebastian Lăzăroiu.  "Jigodia frustrată" Tot ieri, secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache, a fost găsit incompatibil de către ANI, care a constatat faptul că pe lângă funcţia din cadrul Executivului a fost şi administrator la o societate, ceea ce contravine Legii privind demnităţile publice. Comunicatul ANI este o mizerie, care arată că Agenţia Naţională de Integritate nu este altceva decât o oficină de propagandă politică şi nu o instituţie a statului de drept (...) Şeful politic al acestei instituţii este această jigodie frustrată numită Horia Georgescu", a reacţionat Dan Mihalache. ALEGERI PARLAMENTARE 2012: Listele candidaţilor, judeţ cu judeţ. Cele mai interesante ştiri. Sondaje şi rezultate - Candi

CAMPANIE ELECTORALĂ, CANDIDAŢI 2012, REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012

CAMPANIA ELECTORALĂ 2012

Pe www.evz.ro veţi putea afla, în timp real, cele mai interesante informaţii despre campania electorală. Jurnaliştii "Evenimentul Zilei" vă vor ţine la curent cu tot ceea ce se petrece în campania electorală pentru alegerile parlamentare 2012.

LISTE CANDIDAŢI ALEGERI PARLAMENTARE 2012

Pe www.evz.ro puteţi afla numele candidaţilor pentru Parlamentul României, judeţ cu judeţ. De asemenea, veţi afla cele mai fierbinţi ştiri despre campania electorală pentru alegerile parlamentare 2012 .

OFERTE ELECTORALE pentru ALEGERILE PARLAMENTARE 2012

Puteţi afla de pe www.evz.ro care sunt ofertele electorale ale candidaţilor pentru Parlamentul României.

ZIUA ALEGERILOR - INCIDENTE, INFORMAŢII UTILE, SONDAJE EXIT-POLL

În ziua alegerilor, evz.ro vă ţine la curent cu informaţii utile, dar şi cu ştiri despre incidentele care vor avea loc. La finalul zilei puteţi afla, de pe www.evz.ro, rezultatele sondajelor de tip exit-poll. Jurnaliştii noştri vor prezenta toate informaţiile legate de rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare 2012.

REZULTATE FINALE ALEGERI PARLAMENTARE 2012

Tot pe www.evz.ro veţi putea afla rezultatele alegerilor parlamentare 2012 şi structura finală a Parlamentului României. În timp real vom transmite opinii, reacţii şi analize pe marginea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare 2012. SECŢIUNE SPECIALĂ ALEGERI PARLAMENTARE 2012 În secţiunea specială a evz.ro, găsiţi toate ştirile noastre despre alegerile parlamentare 2012 şi veţi afla rapid rezultatele alegerilor parlamentare.