Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu a votat pentru un Parlament cinstit
- Ionel Sclavone
- 11 iulie 2021, 13:00
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat la Chișinău pentru un „Parlament cinstit”, cu care să poată lucra.
Președintele Maia Sandu a participat la scrutinul de alegeri care se desfășoară duminică, 11 iulie, în Republica Moldova. Ea a votat la o secție de votare din Chișinău și a fost întâmpinată de mai mulți susținători.
La ieșirea de la urne, Maia Sandu a dat o declarație de presă în care i-a îndemnat pe alegătorii moldoveni să iasă în număr cât mai mare la vot. Ea a precizat, totodată, că a votat pentru un parlament cinstit cu care să colaboreze pe viitor. Maia Sandu a precizat că de decizia moldovenilor depinde cât de repede va fi reconstruită țara.
„Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor nu a politicienilor și vreau să îi încurajez să creadă în puterea lor, este o zi importantă, astăzi cetățenii se pot libera de hoți, pot alege un Parlament cinstit, care să lucreze în interesul tuturor cetățenilor și alegerile sunt importante. Parlamentul administrează banii țării, a cetățenilor și trebuie să fim atenți când decidem cui să încredințăm banii țării. Parlamentul este cel care votează legi și de alegerea noastră depinde ce vor vota viitori parlamentari”, a declarat Maia Sandu la ieșirea de la urne.
Ea a precizat că își dorește ca viitorul Parlament să susțină un guvern competent care să ia măsuri în folosul cetățenilor moldoveni.
„Am votat pentru un Parlament cinstit, cu care să pot să lucrez împreună cu Guvernul pentru binele cetățenilor. Dragi cetățeni, vă rog, să vă faceți timp să veniți la vot. De decizia dumneavoastră depinde cât de repede vom ajunge să construim o țară bună”, a mai spus Maia Sandu.
Alegeri în Republica Moldova
Pentru a fi admis în Parlamentul Republicii Moldova, fiecare partid trebuie să obțină un minim de 5% din voturi. În cazul blocurilor electorale pragul este de 7%.
Autoritățile moldovene au deschis 2.150 de secţii de votare, dintre care 150 în afara ţării şi 41 pentru cetăţenii cu drept de vot din localităţile din stânga Nistrului.