Alegeri anticipate în Moldova și fum de țigară de contrabandă. Gheorghe Cavcaliuc dezvăluie ce este cu tirul sechestrat în Iași

Alegeri anticipate în Moldova și fum de țigară de contrabandă. Gheorghe Cavcaliuc dezvăluie ce este cu tirul sechestrat în Iași

Alegeri anticipate în Moldova și fum de țigară de contrabandă. Gheorghe Cavcaliuc, actualul președinte al partidului PACE din Republica Moldova, dezvăluie că în terminalul Tehnopolis din Iași este sub sechestru un camion, ticsit cu țigări, oprit la începutul lunii iunie de forțele de ordine din România și afirmă că în spatele transportului ar sta un om politic din Republica Moldova.

Alegerile anticipate din Republica Moldova se desfășoară sub semnul scandalului politico-economic.

Fostul șef al IGP-ului din Moldova, actualul președinte al partidului PACE, înscris în cursa pentru anticipate, Gheorghe Cavcaliuc face o dezvaluire în care este inplicată și România. Potrivit acestuia, în terminalul Tehnopolis din Iași este sub sechestru un camion, ticsit cu țigări, oprit la începutul lunii iunie de forțele de ordine din România.

Se știe că frontiera dintre România și Republica Moldova reprezintă un punct sensibil în ceea ce privește comerțul ilegal de țigări,  România prin aplicarea accizelor având costuri mari la acestea în comparație cu cele produse și distribuite pe teritoriul țărilor din spațiul ex-sovietic.

Mașina pusă sub sechestru ar fi fost condusă de un cetățean moldovean care acum este reținut și cercetat penal de autoritățile din România. În spatele „afacerii cu fum” ar sta o persoană care se află acum în Parlamentul Republicii Moldova.

Gheorghe Cavcaliuc este sigur de dezvăluirile făcute și afirmă că informațiile le-a primit de la un om al legii.

„Recent am primit o informație de la un om al legii, pe care am decis să o fac publică. Este vorba despre contrabandă cu țigări în proporții deosebit de mari, protejată de „oameni nebuni”, care ACUM încă se mai află în Parlament. În urma dezvăluirilor mele anterioare, unii dintre ei au renunțat să mai candideze pentru funcția de deputat. În terminalul vamal Tehnopolis din Iași este sub sechestru un camion, oprit la începutul lunii iunie de forțele de ordine din România, în județul Buzău. Camionul, condus de un cetățean a Republicii Moldova, care acum este reținut și cercetat penal de autoritățile române, transporta, conform actelor, cereale și furaje. În realitate, marfa principală este un lot enorm de țigări în valoare de milioane, nu de lei.
Persoana care m-a informat afirmă că doar în acest an, camionul respectiv a făcut 11 curse, cu aceeași marfă declarată și a trecut prin Vama Sculeni, iar în tură de fiecare dată erau aceeași oameni. Din informațiile livrate mie, planează suspiciunea și bănuiala rezonabilă că în spatele acestei afaceri cu fum stă un individ care ACUM se mai află în Parlament și se vrea iar să devină deputat, un fost candidat pentru funcția de deputat și un complice al acestuia din Guvern.” a spus candidatul la alegerile anticipate din Republica Moldova, Gheorghe Cavcaliuc.
Președintele partidului PACE a spune că dacă se va cerceta mai adânc se vor afla multe lucruri interesante conform unimedia.info.
”La rândul meu, sunt gata să ofer organelor de drept din țara noastră toate detaliile pe care le dețin. Dar nu voi divulga numele persoanei care m-a sesizat, pentru a o proteja de abuzuri și presiuni din partea corupților și bandiților aflați la putere care controlează aceste scheme criminale și își finanțează partidele”, a scris Cavcaliuc în postare de pe pagina personală de socializare.
În urma altei dezvăluiri făcute, jurnalista Nata Albot a anunțat că se retrage de pe lista candidaților la funcția de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, după scandalul legat de deținerea de substanțe interzise găsite la un candidat la scaunul de parlamentar. Aceasta ar fi fost prinsă cu  marijuana la aeroport în anul 2016. Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul IGP a confirmat veridicitatea unui act care prezenta identitatea persoanei depistate cu produse interzise.

Ne puteți urmări și pe Google News