Al doilea val de lockdown bate la porțile Europei! Belgia riscă să se închidă de tot
- Andreea Vlad
- 20 octombrie 2020, 15:36
Europa se confruntă cu un nou val de restricții drastice pe întreg teritoriul său. Belgia ar putea fi chiar nevoită să revină la un 'lockdown' total dacă nu se va opri înmulţirea galopantă a infectărilor cu coronavirus şi a internărilor în spital.
Potrivit într-un interviu apărut marţi într-un ziar local, citat de Reuters, un reputat virusolog belgian a avertizat asupra riscului ca țara să intre într-un lockdown total în cazul în care nu se reușește stabilizarea pandemiei.
"Într-un astfel de caz, am fi nevoiţi să luăm în considerare măsuri şi mai restrictive, care ar însemna un 'lockdown' ca cel impus în martie şi aprilie", a spus Yves Van Laethem pentru La Derniere Heure.
Van Laethem, care susţine conferinţele naţionale de presă privind situaţia legată de COVID-19, a spus că numai un eventual vaccin sau un tratament eficient ar ajuta la oprirea pandemiei.
Cifrele se dublează
„Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, urcă vertiginos, este o creştere exponenţială”, a justificat măsurile restrictive premierul Alexander De Croo, în timp ce Belgia este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, cu peste 10.300 de decese.
Duminică, ministrul Sănătăţii din Belgia, Frank Vandenbroucke, a declarat că întreaga capitală Bruxelles şi regiunea sudică Valonia sunt "aproape de un tsunami", situaţia sanitară fiind cea mai gravă din Europa. El a precizat că un tsunami ar însemna că autorităţile au pierdut controlul situaţiei şi că procedurile de sănătate care nu sunt legate de COVID-19 vor trebui amânate.
Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori, a raportat luni o medie zilnică de 7.876 de noi infecţii, 252 de spitalizări şi 30 de decese în săptămâna încheiată la 15 octombrie.
În timpul perioadei de vârf a valului de infectări cu coronavirus din primăvară, la sfârşitul lunii martie, peste 600 de persoane erau internate zilnic în spital în Belgia.
Restricții în lanț În contextul în care cazurile se înmulţesc rapid în Europa, Irlanda a impus săptămâan trecită unele dintre cele mai dure restricţii de pe continent, iar Ţara Galilor a început din 16 octombrie un 'lockdown' de două săptămâni.
La Londra a intrat în vigoare, de sâmbătă, interdicția de a socializa în spații închise cu persoane din afara locuinţei familiale.
În Franța a fost reinstituită de sâmbăta trecută starea de urgență, care va rămâne în vigoare cel puţin o lună. Măsura a fost luată în timp ce răspândirea virusului se accelerează: peste 25.000 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore au fost raportate vineri 16 octombrie.
Noi restricţii au intrat în vigoare şi la Varşovia şi în alte mari oraşe din Polonia, considerate drept „zone roşii”: colegiile şi liceele au fost închise şi practică învăţământul la distanţă, restaurantele vor trebui să se închidă la ora 21:00, ceremoniile de căsătorie au fost interzise şi numărul persoanelor admise în magazine, în transportul public şi în biserici a fost limitat.