Ajutorul de șomaj în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să depui dosarul

Ajutorul de șomaj în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să depui dosarulajutor somaj. Sursa foto: AI

În 2026, valul de concedieri a continuat în unele sectoare de activitate, iar mulți români trăiesc cu teama că vor rămâne fără job. În astfel de situații, ajutorul de șomaj poate reprezenta o soluție temporară pentru cei care se trezesc fără un venit stabil. Înainte de a face acest pas, foștii salariați sau absolvenții trebuie să afle de la reprezentanți ANOFM toate detaliile despre ajutor.

Ajutorul de șomaj în 2026. Primul pas, drumul la AJOFM

Ajutorul de șomaj reprezintă o indemnizație temporară acordată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, până la reintegrarea pe piața muncii. Pentru a beneficia de acest sprijin, cetățenii trebuie să se înregistreze ca șomeri la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) din zona în care au domiciliul.

Pentru a fi eligibile pentru ajutorul de șomaj, persoanele trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să aibă cel puțin 16 ani, să fi acumulat minimum 12 luni de contribuții la sistemul de asigurări de șomaj în ultimii doi ani, să fi încetat raportul de muncă din motive care nu le pot fi imputate și să fie apte din punct de vedere medical pentru muncă.

În plus, beneficiarii nu trebuie să urmeze cursuri de zi și nici să obțină venituri care să depășească indicatorul social de referință, stabilit la 660 de lei.

Detalii despre dosar

Dosarul pentru ajutorul de șomaj se depune în termen de 30 de zile de la pierderea locului de muncă.

Actele necesare:

  • cererea-tip
  • actul de identitate
  • diploma de studii
  • dovada de încetare a contractului de muncă
  • adeverințe medicale și de la angajator privind veniturile și stagiul de cotizare
  • CV conform modelului Europass.

Verificarea dosarului de către ANOFM poate dura între o săptămână și o lună, iar plata primei indemnizații are loc în luna următoare aprobării.

Ajutor de șomaj 2026. Câți bani primesc cei care rămân fără job

Valoarea ajutorului de șomaj depinde de indicatorul social de referință și de stagiul de cotizare. Pentru un stagiu de minimum un an, indemnizația este de 75% din ISR, adică aproximativ 446 de lei după deducerea contribuției la sănătate.

Absolvenții de studii sau persoanele cu dizabilități care nu și-au găsit încă un loc de muncă primesc 50% din ISR, adică 297 de lei pe lună. Persoanele cu vechime mai mare în muncă beneficiază de creșteri suplimentare de până la 10% în funcție de durata stagiului de cotizare.

Durata acordării ajutorului de șomaj diferă între șase și 12 luni, în funcție de vechimea în muncă a solicitantului, însă această perioadă nu se contabilizează ca vechime în muncă.

În ce situații poți pierde indemnizația

Statutul de șomer poate fi pierdut dacă persoana se pensionează, își pierde capacitatea de muncă, intră în concediu de creștere a copilului, se angajează legal pe termen determinat sau refuză cursuri și locuri de muncă corespunzătoare.

ANOFM le oferă celor care rămân fără loc de muncă posibilitatea de a urma cursuri gratuite de formare profesională și de a obține certificate care atestă competențele dobândite.