Opt mari companii din România, amendate cu milioane de euro pentru practici anticoncurențiale ce vizau angajații

Opt mari companii din România, amendate cu milioane de euro pentru practici anticoncurențiale ce vizau angajațiiSursa foto: Freepik

Consiliul Concurenței a sancționat opt companii, printre care Automobile-Dacia și Renault Technologie Roumanie, cu amenzi totale de 163,71 milioane lei (aproximativ 32,15 milioane euro). Măsura vizează implicarea firmelor într-o practică anticoncurențială. Conform anunțului făcut de Consiliul Concurenței, aceștia și-au împărțit piața forței de muncă pentru a limita mobilitatea angajaților și a menține costurile cu personalul la un nivel scăzut.

Opt companii au fost amendate pentru practici neconcurențiale

O anchetă a Consiliului Concurenței a arătat că opt companii – Alten Si-Techno Romania, Akkodis Romania, Automobile-Dacia, Bertrandt Engineering Technologies Romania, Expleo Romania, FEV ECE Automotive, Renault Technologie Roumanie și Segula Technologies Romania – au încheiat un acord prin care au evitat să concureze pentru angajarea reciprocă a personalului calificat implicat în producția de autovehicule și în activități conexe, inclusiv servicii de inginerie și consultanță tehnică.

În urma acestui aranjament, firmele ar fi stabilit să nu recruteze angajați de la celelalte companii fără acordul prealabil al acestora.

„Consiliul Concurenţei a sancţionat opt companii cu amenzi în valoare totală de 163,71 milioane lei (aproximativ 32,15 milioane euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială constând în împărţirea pieţei forţei de muncă pentru a limita mobilitatea angajaţilor şi a menţine costurile reduse cu resursa umană”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Amenzi de milioane de lei

Consiliul Concurenței a aplicat următoarele amenzi: Akkodis Romania – 5,54 milioane lei, Alten Si-Techno Romania – 10,65 milioane lei, Automobile-Dacia – 81,53 milioane lei, Bertrandt Engineering – 7,71 milioane lei, Expleo Romania – 7,43 milioane lei, FEV ECE Automotive – 1,40 milioane lei, Renault Technologie Roumanie – 46,29 milioane lei și Segula Technologies – 3,16 milioane lei.

Aceste practici, cunoscute sub denumirea de acorduri „no-poaching”, presupun că firmele convin să nu facă oferte angajaților concurenților, eliminând astfel competiția pentru atragerea și păstrarea forței de muncă.

„Este primul caz în care sancţionăm astfel de practici anticoncurenţiale, în care companiile nu se concurează pentru atragerea forţei de muncă specializate”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit acestuia, resursele umane reprezintă un factor esențial în concurența dintre companii, având în vedere ponderea semnificativă a costurilor cu personalul, deficitul de forță de muncă și mobilitatea angajaților. Comportamentele de tip „no-poaching” sunt deosebit de dăunătoare, afectând atât concurența prin crearea unor bariere artificiale pe piață, cât și angajații, cărora li se limitează oportunitățile de mobilitate, a explicat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Dacia

Dacia. Sursa foto: Facebook  l‐a

Acuzații îndreptate către marile companii din sectorul auto

Conform datelor din anchetă, o companie a beneficiat de programul de clemență, furnizând informații și documente care au ajutat decisiv la dovedirea practicii anticoncurențiale, ceea ce i-a redus considerabil amenda. Cinci alte firme și-au recunoscut implicarea și au primit, de asemenea, reduceri ale sancțiunilor.

Investigația a fost inițiată ca urmare a unei sesizări primite prin Platforma Avertizorilor de Concurență. Legea concurenței interzice orice înțelegeri sau practici concertate care restricționează, denaturează sau împiedică concurența pe piața românească, inclusiv împărțirea piețelor sau a surselor de aprovizionare.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt obligatorii, iar amenzile aplicate intră în bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală se ocupă de punerea în aplicare a sancțiunilor și de colectarea sumelor. Decizia finală va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.