Abonamentele medicale pentru animale, tot mai căutate în România. Cât costă și ce avantaje au
- Mădălina Sfrijan
- 30 august 2025, 22:27
Pisică. Sursa foto: FreepikÎn ultimii ani, abonamentele și asigurările medicale pentru animalele de companie au devenit tot mai populare. Pentru a fi scutiți de costuri uriașe pentru serviciile medicale sau pentru a avea siguranța că pot avea parte de îndrumarea medicului în orice moment, mulți iubitori de animale preferă această variantă.
Tot mai multe cabinete veterinare oferă abonamente și asigurări pentru animalele de companie
Abonamentele medicale veterinare pornesc de la câteva zeci de lei pe lună și pot ajunge la câteva sute, în funcție de pachet. În preț sunt incluse consultațiile de rutină, vaccinurile, analizele și, uneori, reduceri la intervenții chirurgicale.
Medicii veterinari spun că abonamentele îi ajută pe stăpâni să economisească și să plătească eșalonat servicii care, în mod normal, ar putea costa chiar și câteva mii de lei, cum este un screening complet.
„Vin la pachet cu avantaje pentru sănătatea animalului de companie, dar și pentru siguranța stăpânilor. Pot fi scutiți de anumite costuri”, ne-a spus Cristina Paltin, medic veterinar.

Veterinar. Sursa foto: Freepik
Avantaje pentru cei care au animale de companie
În ultimii ani, numărul clinicilor și spitalelor veterinare a crescut semnificativ, România aflându-se pe primul loc în Europa la numărul de pisici din gospodării și pe locul trei la câini. Având în vedere cheltuielile ridicate pentru îngrijirea animalelor de companie, tot mai mulți stăpâni optează pentru abonamente lunare, care îi ajută să facă față costurilor legate de eventualele intervenții sau proceduri medicale.
Pentru mulți români, animalele de companie fac parte din familie. Stăpânii lor pun sănătatea pe primul loc și sunt dispuși să facă sacrificii pentru a le oferi cele mai bune condiții.
„Avem un câine operat la coloană și am cheltuit peste 9.000 de lei în câteva luni. RMN-ul, analizele și intervenția chirurgicală sunt costisitoare, însă am fost dispuși să facem un efort pentru sănătatea lui”, ne-a spus un proprietar.
Prețuri piperate pentru investigațiile medicale
Un RMN pentru un animal de companie pornește de la 1.200 de lei și poate ajunge până la 2.000 de lei, în timp ce o ecografie costă între 150 și 300 de lei. La acestea se adaugă cheltuielile pentru spitalizare și terapie intensivă, care variază între 100 și 350 de lei pe zi. De asemenea, stăpânii plătesc medicamentele și hrană oferită animalelor pe durata spitalizării.
Din cauza costurilor mari pentru îngrijirea medicală a animalelor, în România au început să apară polițe care acoperă cheltuielile neașteptate. În timp ce piața locală este abia la început, în Franța, Germania sau Marea Britanie astfel de asigurări sunt aproape la fel de răspândite precum cele pentru mașini.