Rezultatele au fost confirmate și de premierul Florin Cîțu, care a anunțat vineri că România a trecut de pragul de 3,5 milioane de oameni vaccinați împotriva COVID-19 cu cel puțin o doză.

Acesta a făcut din nou un apel către populatie evidențiând faptul că ”suntem din ce în ce mai aproape de revenirea la normalitate”.

Maratonul vaccinării

Cîțu amintește în mesajul postat pe Facebook și că, de vineri, a început maratonul vaccinării în București. La ora 18:00, premierul va fi prezent la Sala Palatului.

”Astăzi, depăşim 3,5 milioane persoane vaccinate în România, cu o doză sau două. Şi tot astăzi, la ora 16,00, începe Maratonul vaccinării în Bucureşti. Avem 50 de puncte de vaccinare deschise în două locaţii: Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. La ora 18,00, voi fi prezent la Sala Palatului să încurajez românii să se imunizeze pentru a reveni la normalitate. V-am spus, dacă aş putea, m-aş mai vaccina o dată. Rock on, România! Suntem din ce în ce mai aproape de revenirea la normalitate!”, a scris Cîţu, pe Facebook.

Reamintim că ținta guvernului este ca, până la 1 iunie, să se vaccineze cinci milioane de români.