22 decembrie 1989. Noaptea în care s-a tras în popor. Sinuciderea lui Milea și fuga lui Ceaușescu

Nicolae și Elena Ceaușescu, în 1988. Sursa foto: arhiva EVZ

Pentru a înțelege cum a căzut regimul comunist în România, trebuie să privim spre cele mai negre ore ale Revoluției: noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Ceea ce a început ca un miting de susținere pentru Nicolae Ceaușescu s-a transformat rapid într-un masacru coordonat de stat împotriva propriilor cetățeni.

Datele extrase din rechizitoriul Parchetului Militar ne oferă astăzi o imagine clară, aproape cronometrică, a modului în care armata, miliția și securitatea au acționat pentru a înăbuși dorința de libertate a românilor.

Scânteia din 21 decembrie. Bucureștiul se trezește

În dimineața zilei de 21 decembrie, Nicolae Ceaușescu convoacă o adunare populară în fața sediului Comitetului Central (CC) al PCR, sperând să potolească revolta începută la Timișoara. Planul eșuează spectaculos: mulțimea începe să huiduie, transmisiunea TV se întrerupe, iar dictatorul privește uimit cum autoritatea sa se prăbușește în direct.

După dezorganizarea mitingului, oamenii nu au plecat acasă. S-au format trei nuclee principale de rezistență în centrul capitalei: în Piața Universității (zona Hotelului Intercontinental), în Piața Romană, în Piața Unirii.

Cine a dat ordinele

Statul comunist a reacționat imediat printr-un „Comandament Militar” de criză. Aceștia nu erau simpli soldați, ci cei mai puternici oameni din aparatul de forță:. Comandamentul era condus de Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale). Mai făceau parte ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad, șeful Securității, Gheorghe Goran, șeful Securității București, colonelul Corneliu Pârcălăbescu, șeful Gărzilor Patriotice.

Acest comandament a coordonat mii de militari, elevi ai școlilor de ofițeri și trupe de intervenție, dotate cu transportoare blindate (TAB-uri), tancuri și arme de foc.

Cronologie. De la intimidare la execuție

După-amiaza zilei de 21 decembrie (orele 13:30 – 17:30).

Primele forțe ale Miliției și Armatei au intrat în dispozitiv la scurt timp după prânz. La ora 13:45, din ordinul lui Nicolae Andruța Ceaușescu (fratele dictatorului și comandant al Școlii de Ofițeri MI), peste 900 de elevi militari au fost trimiși în centru. Deși inițial nu aveau muniție, ulterior au primit câte 10 cartușe fiecare. Investigațiile au stabilit că Nicolae Andruța Ceaușescu a fost singurul din acest grup care a tras personal în revoluționari în acea seară, fapt pentru care a fost ulterior condamnat.

Un moment tragic a avut loc la ora 16:15. Un autocamion militar care transporta trupe spre Hotelul Intercontinental a intrat în plin în mulțime, după ce șoferul fusese lovit cu o cărămidă și își pierduse cunoștința. Rezultatul: 7 morți și 7 răniți grav. Acest incident a tensionat și mai mult atmosfera, transformând centrul orașului într-un câmp de luptă.

Seara de 21 decembrie. Simbolul rezistenței: Baricada

În fața Hotelului Intercontinental, revoluționarii, conduși de figuri precum Dan Iosif, au dat dovadă de un curaj incredibil. Au ridicat o baricadă improvizată din mese de restaurant (de la localurile Dunărea și Pescarul), coșuri de gunoi, containere și chiar mașini abandonate.

Scopul baricadei era să oprească blindatele. Dan Iosif povestește cum tinerii săreau pe TAB-uri din mers și tăiau furtunurile mașinilor de pompieri care stropeau mulțimea cu jeturi de apă.

Masacrul de la miezul nopții

Până la ora 18:00, forțele de ordine au tras focuri de avertisment, în plan vertical (în aer). Treptat însă, unghiul de tragere a coborât: mai întâi la 45 de grade, iar apoi la orizontală.

Miezul nopții (24:00 – 02:00) a reprezentat punctul culminant al violenței. Ministrul  Apărării, Vasile Milea a ordonat ca baricada să fie înlăturată cu tancurile.

Atacul tancurilor

Două tancuri T-34 au intrat în baricadă cu o viteză de aproape 50 km/h, spulberând-o „ca pe o coajă de nucă”. A urmat focul în plin. Imediat după distrugerea baricadei, s-a tras fără discernământ. “Imediat după acest moment, zona a fost ocupată de către forţele de ordine ale Ministerului de Interne, cărora le-au urmat efectivele UM 01908 Bucureşti şi ale Academiei Militare. Revoluţionarii au fost obligaţi să se retragă pe străzile adiacente”, scrie în document.

Dan Iosif relatează că tirul a fost coborât sistematic asupra oamenilor. Victimele au început să cadă, împușcate în piept sau în cap de lunetiști poziționați pe clădirile din jur.

Gelu Voican-Voiculescu, prezent și el în acele momente, își amintește cum un tanc condus de maiorul de armată Roșca, trăgea cu mitraliera în plan orizontal pe axul bulevardului Republicii. 

Mărturia lui Dan Iosif

“În jurul orelor 18:00, când s-a lăsat întunericul, au început focurile de armă. Au început să tragă când s-a lăsat întunericul, până atunci au fost focuri de avertisment, în aer ( ... ) Am avut ocazia să-l văd pe generalul Milea plimbându-se cu mâinile la spate. Ca un Ceapaev român cu mantaua pe umeri, se vedea tocul revolverului, descheiat, nu era siguranţa pusă la clapa de la tocul revolverului. L-am văzut discutând cu Postelnicu, cu Andruţa Ceauşescu.

În momentul când generalul Milea s-a retras din dispozitiv, a început sarabanda focurilor, s-a tras ca la nuntă, fără discerământ. Ei spun că au tras cu gloanţe oarbe, dar eu spun că au tras cu gloanţe trasoare( ... ) În seara de 21 decembrie, cineva a dat ordin să se tragă în plin, se vede pe caseta filmată cum tirul este coborât sistematic ( ... ) Când au văzut că nu pot să ne împrăştie au încercat să spargă baricada cu două TAB-uri ( ... ) În momentul când TAB-ul a lovit în baricadă, maşina aceea pe care eram noi a fost înclinată şi noi am căzut de acolo. Nu au reuşit să o spargă, TAB-ul a rămas agăţat de una din maşinile din baricadă ( ... )

Pe la ora 00:00, pot să vă spun cu sinceritate şi frică de Dumnezeu că cineva a dat ordin să se tragă în plin, să nu se mai ţină cont de nimic. Şi spun acest lucru pentru că în jurul orei 00:00, au început să apară primele victime împuşcate în zona pieptului. Până atunci, mai cădea câte unul ici acolo, împuşcat în picior şi vă spun sigur că s-a tras de pe clădiri, adică pe clădirile Pescarul şi Dunărea, spun acest lucru pentru că sunt trăgător de elită.( ... )

Dar după ora 00:00 au început să tragă în plin. Mă aflam cu portavocea în mijlocul străzii şi vorbeam de acolo mulţimii, pentru că, să vă spun cinstit, nu ştiu dacă am fost 100 de oameni la ora 00. 00 când a început să se tragă şi să se arunce cu grenade lacrimogene. Le-am spus să-şi pună la nas îmbrăcămintea care era udă şi să respire prin ea,iar grenadele să le arunce înapoi (...)

Dacă au văzut că nici aşa nu fac faţă au început să tragă în noi, în plin (...) Au început să pice unul câte unul (...)

În jurul orei 01:30 eram pe baricadă şi mi-am dat seama că urmează ceva bine gândit pentru ei şi rău pentru noi, pentru că s-a dat comandă, iar trupele de ordine din faţa baricadei s-au despărţit în stânga şi dreapta şi au lăsat culoar liber.

Dinspre strada Oneşti, erau masate tancurile acolo, şi au plecat două tancuri, primul a intrat în baricadă cu o viteză de 45 -50 Km/h, deci viteza maximă. Baricada a spulberat-o ca pe o coajă de nucă ( ... )

Primul tanc care a spulberat baricada s-a dus în jos către Piaţa Unirii, cel de-al doilea care a trecut, a trecut prin breşă, a acroşat una din laturi, a ajuns la intersecţia cu Republicii şi când a ajuns în staţia din faţa Ministerului Agriculturii, a început să tragă cu mitraliera din dotarea tancului şi s-a dus către Rosetti, se vede clar pe caseta filmată cum oamenii cad (...)

Sigur că ne-a împrăştiat, dar cei care am fost lideri la baricadă ne-am înţeles ca a doua zi dimineaţă să ne întâlnim acolo, aducând cu noi cât mai mulţi oameni (...)

Un episod important din noaptea de 21 mi se pare momentul în care ni s-a comunicat de dincolo că armata vrea să ne transmită un mesaj. Am făcut apel prin gigafon, cred că de 4-5 ori, am cerut să se facă linişte, ca armata doreşte să ne transmită un comunicat. Noi credeam că este cel care se referea la fraternizare şi că totul s-a terminat, dar când s-a făcut linişte mormântală au început să tragă, în jurul orei 24:00. Era exact după plecarea lui Postelnicu şi Milea.”

Bilanțul terorii

Represiunea s-a încheiat spre dimineața zilei de 22 decembrie, dar prețul plătit a fost enorm. În intervalul 16-22 decembrie, până la ora 12:00, când armata s-a retras s-au înregistrat: 153 de morți, 831 de răniți, 890 de persoane reținute și duse la Penitenciarul Jilava, unde multe au fost supuse torturii și bătăilor crunte.

După ora 03:00 dimineața, mașinile de salubritate și pompierii au spălat străzile de sânge, încercând să șteargă urmele masacrului înainte de răsărit.

22 Decembrie, ora 06.00

Nicolae Ceaușescu a dormit în sediul CC. La ora 06.30 îl cheamă pe Vasile Milea, primise deja informații că se adună muncitorii din București, deciși să vină în centrul Capitalei. Fratele său, Ilie Ceaușescu încearcă să-l convingă să destituie guvernul, că vin muncitorii și în ei nu se poate trage. Elena Ceaușescu intervine: Nu-l mai speria pe Tovarășul!

La ora 07.00, ministrul Apărării ordonă scoaterea din nou a militarilor din cazărmi. La ora 08.15 are loc o ședință fulger, prezidată de Ceaușescu, în care Milea prezintă raportul asupra situației aducerii de forțe militare proaspete. Într-o discuție aprinsă, marcată de acuze și jigniri, Nicolae Ceaușescu îi ordonă să aducă mai multe tancuri în București. În jurul orei 09.00 începe deplasarea spre București a trupelor chemate de Vasile Milea, fiind vorba de trei regimente.

În jurul aceleiași ore, generalul Iulian Vlad care participase la ședința-fulger, alături de Tudor Postelnicu, Silviu Curticeanu, Ion Dincă și Elena Ceaușescu, dă un ordin contrar forțelor Securității. Cere adjunctului comandantului Școlii Băneasa, adjunctului comandantului trupelor de Securitate-Miliție și USLA să se retragă din dispozitivul de apărare al CC.

Moartea generalului Milea

Ora 09.20, are loc sinuciderea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale. Își trage un foc de pistol în piept, glonțul secționând artera pulmonară.

La aflarea veștii, Ceaușescu are o criză de furie, urmată de panică, încearcă să preia direct comanda armatei. La ora 9:54, prin nota telefonică nr. 36, generalul Nicolae Eftimescu, adjunctul şefului Marelui Stat Major, ordonă trupelor venite din ţară în Bucureşti: „Toate unităţile armatei execută numai ordinele comandantului suprem. Toate unităţile din Târgovişte şi Mihai Bravu se concentrează în Bucureşti în cazărmile din Şoseaua Olteniţei.

Ulterior îl numește pe generalul Victor Atanasie Stănculescu în locul lui Vasile Milea.

Comunicatul cu sinuciderea lui Milea

La ora 10.45, postul național de radio anunță moartea Ministrului Apărării, Vasile Milea, etichetat drept „trădător” care s-a sinucis pentru a scăpa de răspundere. Sau “din lașitate”, după cum își amintește unul din participanții la evenimente, Eugen Florescu, că a spus Ceaușescu.

Comunicatul oficial a fost creionat chiar de Nicolae Ceaușescu, iar difuzarea lui a produs un șoc în rândul armatei.

„Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis.

Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător.

Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strînsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară, nespunând nimic despre crimele şi distrugerile din Timişoara”.

Securitatea și Armata retrag trupele

În jurul orei 10.00 au loc mișcări importante, se dau ordine decisive. Generalul Romeo Câmpeanu, locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, dă o radiogramă către toate unitățile M.I. prin care anulează ordinele anterioare de luptă. La sediul Televiziunii Române, forțele de pază conduse de generalul Ghiță, se retrag la ordinul lui Iulian Vlad.

Ora 10.07, generalul Victor Atanasie Stănculescu, numit ministrul Apărării de Ceaușescu dă următorul ordin: “Rondoul (indicativul ministrului Apărării Naționale) transmite: nu se trage de către nimeni, nici foc de avertizare, să se parlamenteze”.

Fuga de pe acoperișul CC. Ultimele minute ale dictatorului

În jurul orei 11:30, mulțimea forțează porțile Comitetului Central. Panicați, soții Ceaușescu, însoțiți de Manea Mănescu și Emil Bobu, urcă spre acoperiș.

Elicopterul pilotat de Vasile Maluțan decolează la 12:06, însă fiind supraîncărcat încât abia reușește să se ridice. În acel moment, România a rămas fără conducere.

Din balconul CC-ului, revoluționari și figuri politice proaspăt apărute, precum Ion Iliescu sau Petre Roman, încep să vorbească mulțimii. „Am învins!” se striga peste tot, dar euforia avea să fie scurtă.

22 Decembrie, ora 18:30: Începutul „războiului hibrid”

Dacă până la fuga lui Ceaușescu vinovații erau clari - armata, securitatea, miliția - după lăsarea serii de 22 decembrie, Bucureștiul devine scena unui război fantomă.

Conform rechizitoriului Parchetului Militar, după ora 18:30, se declanșează un foc haotic în puncte strategice. La sediul CC și Piața Palatului, acolo se aflau noii lideri. La Ministerul Apărării din Drumul Taberei, unde se dădeau lupte crâncene cu inamici invizibili. La Televiziunea Română, devenită centrul de comandă al Revoluției se trage împotriva unor fantome.

Misterul „teroriștilor”

Aici apare marea controversă a Revoluției. S-a tras cu muniție de război, s-au folosit simulatoare de foc (dispozitive care imitau zgomotul de rafale pentru a crea panică) și s-au dat ordine contradictorii care au dus la „foc fratricid”, militari trăgând în alți militari, crezând că sunt teroriști.

Mărturiile din dosar indică mai curând haos decât premeditare. Mulți soldați trimiși să apere obiective importante au fost uciși de colegi din alte unități din cauza lipsei de coordonare și a psihozei create de zvonurile despre „teroriști arabi” sau „securiști fideli lui Ceaușescu”.

Capturarea la Târgoviște

Elicopterul Dauphin a aterizat mai întâi la Snagov, apoi i-a lăsat pe soții Ceaușescu pe marginea drumului, lângă Târgoviște. După ce au fost luați cu mașina de câțiva cetățeni, aceștia au fost „reținuți” de miliție și duși la unitatea militară din oraș (UM 01417).

Acolo, într-o cameră modestă, cuplul dictatorial a petrecut ultimele trei zile de viață, ascultând la radio cum „teroriștii” atacă orașele României, fără să știe că acele focuri serveau, de fapt, legitimării noii puteri care se instala la București.