18 ianuarie 1990. Pacepa livrează ziariștilor povești despre Ceaușescu și echipele de fotbal

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Dacă vreți să înțelegeți de ce în anul 2026 încă ne mai luptăm cu „fantomele” unui sistem care preferă să controleze totul, dar să nu producă nimic, trebuie să recitiți cronicile presei occidentale din 18 ianuarie 1990.

Atunci, în timp ce românii dârdâiau în piețe cerând o democrație pe care abia o silabiseau, marile publicații europene publicau povești fantastice despre Nicolae Ceaușescu și familia sa.

Pacepa și Hitler de pe Dâmbovița

Ziarul francez France Soir lansa o bombă care explica natura „satrapului” de la București: Nicolae Ceaușescu nu era doar un dictator comunist, bolnav de putere, ci și un imitator fervent al lui Adolf Hitler. Citându-l pe Ion Mihai Pacepa, fostul șef al spionajului românesc, publicația franceză dezvăluia că dictatorul era obsedat de discursurile Führer-ului.

Pacepa susținea că Ceaușescu nu doar că deținea colecția completă a cuvântărilor lui Hitler, dar își repeta propriile alocuțiuni în fața oglinzii, încercând să fure gestica și magnetismul dement al celui care a incendiat Europa.

„S-a dovedit la fel de dement ca și premergătorul său”, concluziona ziarul, oferind imaginea unui lider care nu mai avea nicio legătură cu realitatea poporului său, ci doar cu propria-i imagine reflectată într-o sticlă de Veneția.

Valoarea istorică a cărții lui Pacepa

Ce trebuie spus este faptul că din punct de vedere istoric nu există nici o susținere reală pentru afirmațiile lui Pacepa.

El a scris cartea “Orizonturi Roșii” pentru publicul occidental, într-un moment în care trebuia să-l portretizeze pe Ceaușescu drept „monstrul absolut”. Planificată ca o carte de demolare propagandistică a lui Nicolae Ceaușescu, ce urma să fie tradusă în 20 de limbi, asocierea cu Hitler era cel mai scurt drum către mintea unui american, francez sau neamț.

Astăzi mulți istorici consideră că în cartea sa, generalul Ion Mihai Pacepa a „colorat” copios realitatea pentru a servi scopurilor de propagandă ale Războiului Rece. Sub îndrumarea CIA.

10 milioane de telefoane interceptate

În aceeași zi, Le Figaro publica un interviu cu același general Ion Mihai Pacepa, care descria o mașinărie de control ce ar face invidioasă orice serviciu de informații modern. În 1978, când Pacepa a ales libertatea, Securitatea putea intercepta deja 40% din populație, adică 7-8 milioane de oameni. Dar planul era și mai sinistru: se pregătea infrastructura pentru urmărirea simultană a 10 milioane de telefoane. Tot Pacepa le vindea francezilor niște date fantastice: 90% din membrii Guvernului erau interceptați, iar 80% din cadrele armatei aveau telefoanele sub ascultare.

Totul era orchestrat cu ajutorul unui computer IBM-360, dovedind că regimul găsea mereu resurse pentru tehnologie de control, deși pretindea că nu are valută pentru mâncare. Mai mult, Securitatea era pregătită nu doar pentru reprimarea propriului popor, ci și pentru un război chimic și bacteriologic, susținea Pacepa.

Aceasta este „moștenirea” unui stat care știa totul despre cetățean, dar nu dădea doi bani pe viața lui, concluzionau francezii.

Realitatea cifrelor CNSAS

În realitate, din cercetările CNSAS-ului, pentru perioada de funcționare a Departamentului Securității Statului (D.S.S., 1978-1989), rezultă circa 8.000 de aprobări de interceptări și aproximativ 1.000 de aprobări de filaje. Mai mult, nu existau capacități tehnice de stocare, de înregistrare. Se lucra cu banda de magnetofon, casca, hârtia și creionul. Cred că azi am spune că erau mijloace artizanale.

Nici în materie de informatori, cifrele furnizate de Pacepa nu au vreo legătură cu cele comunicate oficial de CNSAS.

Astfel, la o populație de 23 de milioane în 1989, ”în perioada 1980-1989 au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, peste 200.000 de persoane. Doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări (...) Astfel, dacă la cei 120.000 recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutați în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutați în ultimii 20 ani de ceauşism.”. Zice CNSAS, depozitarul arhivelor fostei Securități. Total, peste 600.000 de informatori, din 1947 în 1989, cu mențiunea că o parte din ei nu erau activi.

Nicu Ceaușescu: „Prințișorul” cu salam de Sibiu pentru câini

În timp ce tatăl se visa Hitler, fiul „moștenitor”, Nicu Ceaușescu, își exercita propria dictatură a plăcerii la Sibiu. Corespondentul The Times, Boris Rogers, făcea o descriere care provoacă uimire și azi: vila lui Nicu era un monument al „lipsei de gust”, un kitsch monumental în care se lăfăia un „nabab hrăpăreț”.

Detaliul care a șocat opinia publică britanică? În grădina vilei mișunau câini alsacieni hrăniți cu salam de Sibiu. În timp ce românii stăteau la cozi de la 4 dimineața pentru o bucată de parizer cu zgârciuri, câinii „prințișorului” consumau delicatese imposibil de găsit în magazine.

Vila era dotată cu piscină, antene satelit pentru a urmări Sky Sport (într-o țară cu două ore de TV pe zi) și o garderobă ticsită cu pijamale de mătase și zeci de pălării (Nicu suferea de chelie timpurie). Sertarele biroului său, singurul loc unde nu trona portretul tatălui, ascundeau o maturitate întârziată: fanioane de fotbal amestecate cu lenjerie intimă feminină și arme albe. Era portretul unui om de 39 de ani care nu se maturizase niciodată, dar care avea putere de viață și de moarte asupra unui județ.

18 Ianuarie 1990. Sfârșitul „jucăriilor” fotbalistice ale clanului Ceaușescu

În acest climat de dezvăluiri șocante, pe 18 ianuarie 1990, Federația Română de Fotbal lua o decizie simbolică: desființarea „echipelor- de familie” ale regimului. FC Olt Scornicești, echipa satului natal al lui Nicolae Ceaușescu, promovată prin „abuzuri flagrante” și încălcări grosolane ale oricărui regulament sportiv, a fost radiată.

FC Olt Scornicești a fost monumentul suprem al megalomaniei rurale, o echipă care a sfidat nu doar legile sportului, ci și pe cele ale matematicii elementare, reușind „performanța” de a promova din ligile județene direct în Divizia A mai repede decât ar fi putut un tractor să traverseze tarlaua.

Sub bagheta unui Mitică Dragomir, aflat pe atunci în plină ucenicie a artelor „aranjamentului”, Scorniceștiul a intrat în istoria neagră a fotbalului cu celebrul 18-0 aplicat Viitorului Albești, un scor dictat la telefon pentru a asigura golaverajul necesar promovării.

Victoria București, echipa Miliției, radiată

Victoria București a fost visul milițianului cu epoleți grei, o „jucărie” construită în laboratorul Ministerului de Interne pentru a demonstra că, sub bagheta lui Tudor Postelnicu, până și mingea de fotbal ascultă de legea bastonului. Și aici îl regăsim pe Mitică Dragomir, ca aranjor șef.

Echipa a promovat mai repede decât ar fi putut un arbitru să fluiere un penalty inventat, adunând puncte prin „reciprocitate” și transferuri făcute cu arcanul, totul sub privirea plictisită a unor tribune populate de milițieni în termen care aplaudau la ordin. A fost un miraj de carton care a ajuns până în Sferturile UEFA, dovedind lumii că poți simula performanța europeană dacă ai suficiente dosare de șantaj în sertar și destul „salam de Sibiu” pentru a unge rotițele sistemului.

De ce este important să ne amintim aceste lucruri în 2026

Pentru că ele explică de unde vine „talentul” politicienilor de azi de a ignora realitatea. Sau de a inventa fapte fantastice.

Presa occidentală ne vedea în 1990 ca pe o țară victimă a unei „lipse de gust” și a unei „demențe” administrative. Privind la balanța noastră comercială alimentară de azi, unde importăm mere din Polonia și carne din Germania, ne dăm seama că am scăpat de dictator și de fiul său, dar am păstrat în sistem acea „mutație genetică”.