Zoia Ceaușescu, mutilată psihic după Revoluția din 1989. Cum a suferit fiica dictatorilor

Zoia Ceaușescu, mutilată psihic după Revoluția din 1989. Cum a suferit fiica dictatorilorzoie ceausescu / Sursa foto: EVZ

Mircea Oprean, profesor universitar și ginerele lui Nicolae Ceaușescu, a făcut dezvăluiri despre soția sa, Zoia Ceaușescu, în cea mai recentă ediție a podcastului „Altceva” cu Adrian Artene.

Deși s-au discutat multe subiecte, unul dintre cele mai emoționante a fost mărturia sa despre impactul profund pe care l-a avut asasinarea părinților asupra soției sale, precum și influența traumatizantă a celor opt luni petrecute în închisoare.

Zoia Ceaușescu, tratamente inumane în închisoare

Oprean își amintește cu tristețe de evenimentele din Revoluția din 1989 și împărtășește momente impresionante în cadrul podcastului.

Asasinarea cuplului prezidențial a fost un șoc pentru el, dar mai ales pentru soția sa, Zoia Ceaușescu, care a suferit tratamente inumane în închisoare.

Această experiență a lăsat urme adânci asupra ei, iar Oprean descrie cum Zoia a fost „mutilată psihic” și cum a trăit cu incertitudinea că părinții ei sunt îngropați în locul în care i s-a spus.

Oprean trimis de Zoia Ceaușescu, cu flori, la mormântul părinților

Cu toate acestea, ea îi spunea soțului său să meargă în fiecare an cu flori la cimitir, pentru a-și găsi liniștea sufletească. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care Oprean a continuat demersurile legale, dorind să clarifice evenimentele petrecute.

„Mă trimitea să duc flori acolo și ea era cu sufletul împăcat. De aceea am și continuat procesul, ca apoi să fac identificarea și să le fac mormântul separat, să fie împreună, pentru că asta a vrut ea”, spunea soțul Zoiei Ceaușescu.

Zoia Ceaușescu, „mutilată psihic”

Mircea Oprean afirmă că „devenisem eu bărbatul în familie. Pe mine nu putea să mă rănească, eram mult prea călit, însă ea era foarte vulnerabilă.

În primul rând, pentru că ea a fost mutilată psihic, prin tratamentul din pușcărie. Au făcut-o hoață, nu există acuzație mai mârșavă ca asta, să i se spună că a furat.

Faptul că părinții au fost asasinați, săraca nici măcar să meargă la cimitir, acolo unde se spunea că au fost îngropați, nu a putut.

Ceausescu judecată

Ceausescu judecată / Sursa foto: Captură video

Oprean vrea să clarifice evenimentele din procesul Ceaușeștilor

Mircea Oprean subliniază că, dacă justiția ar funcționa cu adevărat în România, procurorul care s-a ocupat inițial de acest caz ar trebui să fie tras la răspundere, pentru că nu ar fi existat nicio probă în dosar.

„Nici măcar nu pot să spun că vreau să reabilitez, nu pot să spun chestia asta. Este limpede că acela nu a fost un proces. Nu a fost finalizat, pentru că ei au fost executați înainte să se scurgă zilele pentru care aveau voie să facă apel.

În dosarul acela nu există nicio probă, dacă justiția ar exista în țara asta, acel procuror ar trebui să fie pedepsit, pentru că el a făcut niște acuzații fără să aibă vreo probă, vreo dovadă, vreo hârtie. Am spus să facem procesul ca să vedem probele.