Alecu Racoviceanu; Sursa: Arhiva EVZ Frica e precum o carie care se lipește de partea cea mai dură a sufletului și își roade în el un mic sălaș. Asta la început că apoi sapă tot mai mult, până când totul devine o sită murdară.
De fix 45 de ani nu e zi de 4 Martie să nu vorbim de moarte, de pierderi, umane și materiale, de clădiri ce stau să cadă și, asemenea muierilor din ”Drobul de sare”, contabilizăm declarații demente ale unor așa-ziși specialiști în seismologie care ne țin în priză așteptând ”Marele Cutremur”.
Dar să nu credeți că știrile despre cutremure prind doar în preajma comemorării Cutremurului din 1977, dimpotrivă, oricând apare un astfel de material el se va număra printre cele mai citite de la noi.
Din 1977, pentru toți, și cei care au trăit perioada și cei care le-au urmat, cuvântul ”cutremur” le dă fiori.
Dar seismul nu e prima spaimă devenită națională. Din 1944 încoace, ”Vin rușii!” sunt cuvinte care dau fiori. Cei 14 ani cât Armata Roșie a fost în România au rămas în memoria colectivă drept ani negri, iar amenințările din 1968 – când s-a crezut că România urma să fie călcată de tancurile sovietice, după ce șenilele ”treziseră” Cehoslovacia la realitate – nu au făcut decât să adâncească găurile săpate și de această carie în sufletele românilor.
Două spaime naționale, una motivată de forța distrugătoare a naturii și una de neputința de a răspunde pe măsură agresiunii sălbatice. Ajung? E mult? Sunt întrebări retorice, orice popor are spaimele sale, dictate de istoriile trăite. Uneori și le înving, alteori ele sunt intensificate de evenimente. Sunt genul de trăiri care amintesc fiecărui membru al comunității că suntem mici în palmele destinului și neputincioși, că, oricât de puternici și falnici ne credem, sunt anumite situații în care suntem singuri în fața primejdiei și a judecătorului.
De câteva zile, vreo zece, mai exact, am văzut că istoria relativ recentă a mai lăsat o carie să sape în sufletele noastre. Românii au început să caute pastile de iodură de potasiu, remediul pe care, în 1986, după catastrofa de la Cernobîl, românii îl înghițeau, sperând să diminueze efectele radiațiilor.
Privind din nou spre data de 4 Martie 2022, vedem cum s-au adunat într-o singură zi, printr-o comemorare sau știri despre realitățile tulburătoare de la graniță, toate spaimele românilor.
Recomandările noastre
