Zelenski își ia în primire buzduganul pe 20 mai

Zelenski își ia în primire buzduganul pe 20 mai

Rada Supremă (Parlamentul de la Kiev) a decis că ceremonia de învestire a noului președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski, va avea loc luni, 20 mai, atunci când Vladimir Zelenski va prelua oficial funcția de șef al statului.

La ceremonia de învestire, președintele ucrainean primește simbolurile puterii în stat: buzduganul, sigiliul și colanul.

Decizia Parlamentului a fost luată după ce Zelenski le-a cerut deputaților să stabilească data de 19 mai, drept ziua în care acesta să fie investit în funcția de președinte al Ucrainei, scrie lyberti.com.

Potrivit legislației, inaugurarea ar trebui să aibă loc nu mai târziu de 30 de zile de la anunțarea oficială a rezultatelor alegerilor prezidențiale de către Comisia Electorală Centrală. Astfel, termenul limită este 3 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, Blocul lui Petro Poroșenko a propus ca ceremonia de investire a noului președinte să aibă loc pe întâi iunie.

Promiţând să "distrugă sistemul" puterii post-sovietice, Volodimir Zelenski, actor de comedie fără niciun fel de experienţă politică, a câştigat detaşat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 21 aprilie în faţa preşedintelui aflat la sfârşit de mandat Petro Poroşenko, acuzat că nu a făcut destul în lupta împotriva corupţiei endemice.

Chiar dacă preşedintele ales se angajează acum să menţină orientarea prooccidentală a acestei foste republici sovietice, programul să rămâne vag şi mulţi îşi pun întrebări în legătură cu capacitatea lui de a conduce o ţară ce se confruntă acum cu imense provocări, printre care războiul cu separatiştii proruşi din est, criza fără precedent în relaţiile cu Rusia şi gravele probleme economice.