Zelenski avertizează Europa că trebuie să se pregătească pentru atacuri cu drone din partea teroriștilor
- Bianca Ion
- 18 martie 2026, 16:37
Volodimir Zelenski. Sursă foto: Facebook- Zelenski: Din păcate, nu mai este doar un nebun bogat ca Putin
- Rusia și Iran, „frați de arme”
- Dronele devin mai rapide, mai letale și folosesc deja inteligență artificială
- Ucraina spune că poate oferi sprijin defensiv aliaților
- Zelenski: Putin nu poate fi cel care beneficiază de pe urma conflictului din Iran
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marți, la Londra, un avertisment privind riscurile tot mai mari pe care tehnologia dronelor le poate aduce pentru statele europene, subliniind că amenințările nu mai vin exclusiv din partea statelor, ci și din partea actorilor non-statali, de la grupări teroriste până la infractori sau atacatori solitari.
Zelenski: Din păcate, nu mai este doar un nebun bogat ca Putin
În timpul vizitei sale în Marea Britanie, liderul de la Kiev s-a adresat deputaților și membrilor Camerei Lorzilor, cărora le-a prezentat cele mai noi evoluții tehnologice din domeniul militar. În acest context, el a atras atenția că accesul tot mai larg la drone schimbă radical natura amenințărilor.
„Nu este vorba doar despre un stat care lansează atacuri, trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de atac, inclusiv din partea actorilor non-statali, a reţelelor criminale, a grupurilor teroriste şi chiar a atacatorilor singuratici care pot avea acces la astfel de tehnologii. Odată cu răspândirea dronelor, atacurile în masă nu mai costă miliarde. Costă mult mai puţin. Din păcate, nu mai este doar un nebun bogat ca Putin cel care îşi poate permite acest lucru, dar chiar şi acum i se acordă în continuare bani, pe măsură ce sancţiunile impuse asupra sa sunt ridicate”.
Mesajul său a fost că această tehnologie nu mai este rezervată exclusiv statelor puternice, iar riscul unor atacuri extinse devine unul real pentru întreaga Europă.
Rusia și Iran, „frați de arme”
Zelenski a vorbit și despre colaborarea dintre Moscova și Teheran, susținând că cele două regimuri sunt unite de aceeași ostilitate și de aceeași logică militară. Potrivit liderului ucrainean, războiul din Orientul Mijlociu nu este o problemă îndepărtată pentru Ucraina, tocmai din cauza tehnologiei și sprijinului militar împărtășite de Rusia și Iran.
„Dacă răul învinge, evoluţia războiului va traversa orice distanţă de pe pământ, niciun ocean nu va ajuta, niciun deşert, niciun munte. Regimurile din Rusia şi Iran sunt înfrăţite în ură şi de aceea sunt fraţi de arme. Nu vrem ca un astfel de regim să ameninţe Europa sau partenerii noştri”, a arătat Zelenski.
Acesta a reamintit că Rusia a folosit în atacurile asupra infrastructurii critice din Ucraina drone Shahed proiectate de Iran, precum și variante proprii dezvoltate după acest model.

Volodimir Zelenski. Sursă foto: president.gov.ua
Dronele devin mai rapide, mai letale și folosesc deja inteligență artificială
În discursul său, președintele ucrainean a insistat asupra transformării rapide a acestor arme, care au evoluat de la sisteme rudimentare la mijloace de atac mult mai sofisticate.
„Nu spunem că Rusia nu poate inova. Poate, dar o face pentru a ucide, a mutila, a distruge. La asta se pricepe cel mai bine, la fel ca ayatollahii; se vede din modul în care Shahed-urile au evoluat de la arme rudimentare de atac rapid la drone mai rapide, mai letale şi care folosesc deja IA”, a subliniat liderul de la Kiev.
El a avertizat că astfel de atacuri nu mai sunt excepții și că pot fi lansate inclusiv de pe nave aflate pe mare, nu doar de pe uscat, ceea ce complică și mai mult apărarea.
„Acesta este genul de întărire pe care o oferim şi s-ar putea să fie necesară în curând în toată Europa. Dronele pot fi lansate nu numai de pe uscat, ci şi de pe nave aflate pe mare. Astfel de atacuri de lungă distanţă nu mai sunt rare”, a averizat el.
Ucraina spune că poate oferi sprijin defensiv aliaților
Zelenski a afirmat că Ucraina ar putea pune la dispoziția aliaților occidentali experiența acumulată în războiul cu Rusia. El a vorbit despre posibilitatea de a oferi inclusiv echipe de interceptare și radare pentru protejarea bazelor militare și civile occidentale din Orientul Mijlociu care au fost atacate de drone iraniene.
Prin acest mesaj, liderul ucrainean a sugerat că expertiza acumulată de Kiev în apărarea anti-dronă poate deveni utilă nu doar pe frontul ucrainean, ci și pentru securitatea altor state partenere.
Zelenski: Putin nu poate fi cel care beneficiază de pe urma conflictului din Iran
Vizita lui Zelenski în Marea Britanie a avut loc într-un moment în care la nivel occidental există temeri că războiul din Iran ar putea schimba prioritățile strategice și ar putea afecta indirect Ucraina. Una dintre îngrijorări este că escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu ar putea sprijini indirect economia rusă, prin creșterea prețurilor la petrol, și ar putea reduce disponibilitatea unor sisteme de apărare aeriană care sunt acum desfășurate în acea regiune.
În acest context, premierul britanic Keir Starmer a subliniat că sprijinul pentru Ucraina nu trebuie slăbit.
„Putin nu poate fi cel care beneficiază de pe urma conflictului din Iran, fie că este vorba de preţurile petrolului sau de ridicarea sancţiunilor. Este foarte important să ne menţinem hotărârea în ceea ce priveşte sprijinirea Ucrainei, făcând tot ce putem pentru a slăbi puterea lui Putin”, a declarat, la rândul său, premierul Keir Starmer.
La discursul susținut de președintele ucrainean în Parlamentul britanic a fost prezent și secretarul general al NATO, Mark Rutte.