Zeci de operatori, pregătiți să preia urgențele, în Republica Moldova, de Paște

Zeci de operatori, pregătiți să preia urgențele, în Republica Moldova, de Paște

Pregătiri intense, și în Republica Moldova, pentru zilele de sărbătoare, care vor culmina cu cea de Paște. Aproximativ 50 de operatori 112 din Centrele de preluare a apelurilor de urgență nr. 1 și nr. 2 ale instituții publice “Serviciului național unic pentru apelurile de urgență” vor asigura preluarea și procesarea situaților de urgență în zilele Sărbătorilor de Paști.

În fiecare Centru de preluare a apelurilor de urgență vor fi disponibili 28 de operatori care vor munci în trei ture. Operatorii vor lucra într-un ritm alert pentru a asigura recepționarea urgențelor de la cetăţeni şi transmiterea acestora către dispeceratele serviciilor specializate de urgență Ambulanță, Poliție și Pompieri în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor.

Zeci de operatori 112 vor lucra de Paște

Cetățenii pot solicita intervenția specializată 24 din 24 de ore, de pe orice telefon fix sau mobil sau printr-un mesaj text (SMS) la numărul unic de urgență 112 disponibil gratuit la nivelul întregii țări.

În situațiile de risc pentru viață, sănătate, mediu și proprietate cetățenii pot apela cu încredere la numărul de urgență 112, conform oficial.md.

Ne puteți urmări și pe Google News

Altfel, în acest an, Republica Moldova are, în total, 12 sărbători legale, iar cele mai multe sunt în luna mai.

Luna mai aduce cinci zile de sărbătoare oficială, iar agențiile guvernamentale nu vor avea program de lucru cu această ocazie.

Astfel, instituțiile guvernamentale vor avea zile libere pe 1, 6, 9 și 13 mai. De asemenea, bugetarii nu vor lucra nici în weekenduri, dacă nu se prevede altfel în program. a Poșta Moldovei, zilele de 1, 6, 9 și 13 sunt libere în toată țara. De asemenea, medicii de familie nu vor lucra, iar centrele de sănătate vor rămâne închise și în zilele de sărbătoare din 1, 6, 9 și 13 mai.

Și Inspectoratul General pentru Migrație este închis în cele patru zile, iar Agenția Servicii Publice, care este responsabilă cu emiterea documentelor, precum și alte agenții guvernamentale și majoritatea organizațiilor bugetare, vor avea zile libere 1, 6, 9 și 13 mai.

Care sunt sărbătorile din luna mai:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri); 5 și 6 mai – prima și a doua zi de Paști (duminică și luni); 9 mai – Ziua Europei și Ziua de Comemorare a Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial (joi); 13 mai – Radonița (Paștele Blajinilor), zi de pomenire (luni).