Vreme surprinzătoare în România. De ce e mai cald la munte decât în zonele de câmpie

Vreme surprinzătoare în România. De ce e mai cald la munte decât în zonele de câmpieToamnă. Sursa foto: Pixabay

Vremea surprinde în aceste zile printr-un fenomen neobișnuit. Temperaturile în zonele montane sunt mult mai ridicate decât în regiunile joase, diferențele ajungând până la 12 grade. Meteorologii ANM spun că „inversiunea termică”, apare atunci când aerul rece se acumulează în văi și câmpii, în timp ce aerul mai cald rămâne la altitudine.

Vreme surprinzătoare în România

Consecințele sunt vizibile: zonele joase rămân sub un strat de ceață și burniță, iar la deal și la munte temperaturile sunt surprinzător de ridicate pentru această perioadă a anului. Fenomenul va persista câteva zile, dar meteorologii anunță schimbări de marți, când sunt așteptate ninsori în zonele montane.

Mai multe detalii despre evoluția vremii în România a oferit meteorologul Mihai Huștiu, de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„Nu ar trebui să ne speriem, doar că vremea este diferită pe trepte de relief. La câmpie și mai ales aici, în partea de sud și prin centru persistă ceața și nebulozitatea de tip stratiform, norii joși, în vreme ce la munte vremea este însorită și foarte caldă. În mod obișnuit temperatura scade cu înălțimea, însă în aceste zile avem partea de inversiune termică, ea crește cu înălțimea”, a explicat meteorologul, la Antena 3.

Fenomen meteo rar

În unele zone montane, temperaturile au ajuns la pragul de 20 de grade.

„Temperaturile sunt scăzute la câmpie, temperaturi ce nu depășesc la amiază 7-8° în vreme ce la munte sunt temperaturi cu mult mai ridicate, chiar recordul de temperatură pentru această perioadă a anului, temperaturi ce ajung și la 19-20°. Cele mai ridicate valori astăzi prin zona deluroasă din vest, dar și în zona subcarpatică din sud și chiar la munte, pe Valea Prahovei, temperaturi de 16-17”, a arătat el.

Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în zona deluroasă din vest, în subcarpații din sud și pe Valea Prahovei, cu temperaturi de 16-17°.

soare

Soare. Sursa foto: Freepik

Potrivit meteorologului, inversiunea termică apare în sezonul rece, când soarele nu mai încălzește suficient suprafața pământului, iar aerul rece se acumulează în zonele joase. Aerul dens și rece rămâne staționar, crește umiditatea și generează ceață, care reduce vizibilitatea. Huștiu a subliniat că fenomenul va persista până duminică, când în câmpie și pe văi se va menține ceața și norii joși, în timp ce la deal și la munte vremea va fi însorită și caldă, cu temperaturi de până la 20-21°.

„Încă avem atenționări privind vizibilitatea redusă din cauza ceții, iar acest fenomen îl vom avea și duminică, în ultima zi a săptămânii, tot o vreme diferită pe zonă de relief, la câmpie și pe văi, în continuare ceață și nebulozitate. În schimb, la deal și la munte și duminică va fi o vreme general frumoasă și foarte caldă, temperaturi ce vor atinge și 20, chiar 21°”, a mai spus specialistul.

Cum va fi vremea la începutul săptămânii

Luni, vremea va fi caldă în sud-est, cu temperaturi de 20-21°, însă dinspre Europa Centrală va avansa un front atmosferic rece. Ploile se vor extinde încă de luni seara în vest și nord-vest, fiind posibile și descărcări electrice.

Huștiu a explicat că instabilitatea atmosferică este mai neobișnuită decât inversiunea termică de aceste zile și că frontul rece va traversa marți întreaga țară, determinând scăderea temperaturilor. În sud-est va rămâne cald marți, iar miercuri se va răci în toate zonele.

„Cald va fi și luni, pe partea de sud-est ar putea să avem 20-21°, însă tot luni așteptăm o schimbare a vremii. Dinspre Europa Centrală va avansa un front atmosferic rece și așteptăm ca ploile să se extindă ca arie încă de luni seara, pe partea de vest, nord-vest, unde așteptăm chiar și descărcări electrice”, a explicat el.

Marți încep ploile

Potrivit acestuia, ploile vor cuprinde întreaga țară marți, iar în zonele montane acestea se vor transforma treptat, începând de marți după-amiază, în lapoviță și ninsoare, posibil cu depunere de strat de zăpadă.

Totuși, stratul de zăpadă nu va persista, pentru că de joi temperaturile vor crește din nou, iar ploile se vor relua în zonele montane. Huștiu a concluzionat că săptămâna viitoare va aduce alternanțe termice importante, cu perioade mai reci și precipitații, urmate posibil de o încălzire spre sfârșitul lunii, specifică vremii de noiembrie, mohorâtă și închisă.

„Așteptăm ca ploile să cuprindă toate zonele marți, iar la munte chiar așteptăm ca treptat, începând de marți, marți după-amiază să predomine ninsoarea și posibil chiar să depună strat de zăpadă”, a mai spus meteorologul.

Temperaturile ar putea crește spre finalul săptămânii

După valul de ploi și ninsori, vremea s-ar putea încălzi la finalul săptămânii.

„Deci spre weekend-ul viitor s-ar putea ca temperaturile să crească din nou, o influență dinspre Marea Mediterană, cu nori și ploi ce vin dinspre această zonă, dar cu o încălzire după 20 noiembrie”, a mai spus meteorologul ANM.