Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Vladimir Ilici Ulianov – Lenin. Cine era de fapt omul din spatele imaginii create de propaganda bolșevică
Vladimir Ilici Ulianov – Lenin. Cine era de fapt omul din spatele imaginii create de propaganda bolșevică

Vladimir Ilici Ulianov – Lenin. Cine era de fapt omul din spatele imaginii create de propaganda bolșevică

În jurul lui Lenin, comuniștii au construit un adevărat cult al personalității. De numele său se leagă cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, în toamna lui 1917. El a fost cel care a creat primul stat bolșevic în lume. Cine era de fapt omul din spatele imaginii create de propagandă.

„Revoluționar – tactician de geniu”, „un rebel între rebeli și un gânditor printre ganditori” sunt numai câteva dintre expresiile cu care apropiații îl binecuvantau pe mentorul lor. Arhivele secrete ale Partidului Bolșevic ne dezvăluie însă, după căderea Uniunii Sovietice, diverse și contradictorii fațete ale fondatorului URSS.

 Țarul Roșu – primul lider al bolșevicilor

Lenin, burghezul ce a visat la o revoluție în numele proletarilor, fotografiat la Kremlin, palatul țărilor ruși

Pe 21 ianuarie 1924, membrii Biroului Politic al Partidului Comunist din URSS anunță moartea lui Vladimir Ilici Lenin. Urmează patru luni în care prioritar pentru conducerea țării pare operațiunea îmbălsămării trupului defunctului lider, la care participa douăzeci și șase de medici.
Nici învățătură lui nu trebuia dată uitării. Din 1920 și până în 1965 s-au reeditat de cinci ori Operele complete ale lui Lenin. Pentru ediția a șasea, care nu a mai văzut lumina tiparului, erau pregătite șaptezeci de volume. Numitorul comun al tuturor acestor lucrări este evidențierea unicității și valorii lui Lenin în istoria omenirii.

Vladimir Ilici Ulianov – adevăratul nume al lui Lenin – s-a născut la 22 aprilie 1870, în orașul Simbirsk. Era cel de-al treilea copil al inspectorului școlar Ilia Ulianov și al Mariei Alexandrovna, fiica unui mic nobil, doctorul Blank.

Copilăria lui Volodea – așa cum era alintat de familie – a fost una lipsită de griji materiale. Elev merituos, Vladimir Ilici nu a avut prea mulți prieteni. Unul dintre apropiații casei povestește că i-ar fi fost greu să devină prietenul unui „grosolan, convins de propria importantă, considerat un geniu în interiorul familiei”.

Încă din vremea studiilor liceale, Volodea adera la grupări marxiste, participând la acțiunile clandestine ale acestora. Dar ideile sale și ale camarazilor săi erau interzise de autoritățile țariste, drept pentru care este exmatriculat că suspect și nedemn de încredere. Reușește cu greu să între în învățământul superior, specializându-se în Drept. Dar avocatură nu-l va interesa, preferând să se dedice lecturilor și călătoriilor prin Europa, în căutarea social-democraților revoluționari, renegați de regimul țarist.

În peregrinările pe bătrânul continent, lucrează în presă ilegalista, participa la fondarea Ligii Luptei pentru Emanciparea Clasei Muncitoare și își termină prima lucrare – Dezvoltarea capitalismului în Rusia.

Condamnat la trei ani de exil în Siberia

Întors în Rusia, Lenin întră din nou în atenția Ohranei (Siguranță) țariste, care îl condamnă la trei ani de exil siberian. Ulianov va folosi această perioada pentru studiul unora dintre ideologii vremii. Printre primii autori care l-au inspirat pe Lenin a fost Nikolai Cernisevski, cel de la care a preluat ura pentru liberalism, principiile și metodele tipice revoluționarilor. O altă sursă de inspirație pentru tânărul social-democrat a fost Neceaev, al cărui dicton – „Orice ajută revoluția este moral, orice o frânează este imoral și criminal” – îl va transpune în practică abia după preluarea puterii.

Prima acțiune politică majoră care a marcat apariția pe scenă istoriei a lui Vladimir Ilici Lenin a fost al doilea Congres al Partidului Social Democrat, din 1903. Poziția radicală adoptată de Lenin și susținătorii săi, favorabilă răsturnării violente a țarismului, a spart Partidul în două: mensevicii – moderați, reformiști, și bolșevicii – revoluționari.

După „duminică sângeroasă” (22 ianuarie 1905), Rusia întră într-o-o perioada de criză internă, marcată de greve și asasinate. Pentru calmarea situației, țarul Nikolai al ÎI-lea promite drepturi civile și înființarea Parlamentului. Bolșevicii vor încerca să speculeze momentul de slăbiciune al regimului. Vor organiza la Petrograd un Soviet al Deputaților bolșevici, pregătind o insurecție armata. Dar dezorganizarea revoluționarilor și lipsa de fermitate a lui Lenin și Troțki – liderii momentului – vor duce la arestarea Sovietului și înăbușirea tentativei insurecționale, scrie timpul.md.

Lenin ia drumul exilului

Scăpând situația de sub control, Lenin se vede nevoit să ia drumul exilului. Ceasul marii revoluții nu sosise. Călătorește prin Finlanda, Elveția, Germania, Franța, alături de soția să, Nadejda Krupskaia, și ea veche membră a grupurilor marxiste.

În 1914, Germania declara război Rusiei. În primii trei ani ai războiului, armatele țariste pierd continuu. Acest lucru determina demoralizarea soldaților, care vor ajunge în 1917 să dezerteze în masă de pe front. Criză armatei este accentuată de criză internă a Rusiei: țarul abdica, puterea fiind preluată de un Guvern Provizoriu condus de Alexandr Kerenski, un premier care nu va reuși să aducă liniștea în țară. Revoluționarii bolșevici nu vor întreprinde nimic deocamdată. Acuzat de trădarea intereselor țării, Lenin este obligat să fugă în Finlanda.

Prima tentativă de revoluție bolșevică eșuează în iulie 1917. Revoluționarii revin pe scenă politică abia la 7 noiembrie 1917, când ocupă capitală și dizolvă guvernul Kerenski. Preluarea definitivă a puterii se decide la Congresul Sovietelor, din aceeași noapte. Delegații opoziției democrate părăsesc sala, lăsând mâna liberă bolșevicilor, majoritari. Revenit în secret pentru această ocazie, Lenin îi mărturisea lui Troțki: „Trecerea de la ilegalitate la conducerea statului a fost prea rapidă. Mi se învârte capul”.

Vladimir Ilici Lenin a fost ales în fruntea noului guvern, numit Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom). Venise timpul să pună în practică toate teoriile sale despre înfăptuirea revoluției. Primul pas a fost acapararea puterii executive și a celei legislative. Principalul instrument de guvernare pentru Lenin era forță, întruchipată în Gărzile Roșii, apoi în Comisia Extraordinară pentru Combaterea Contrarevolutiei (CEKA). Convingerea să supremă a fost că reușită revoluției era condiționată de instaurarea dictaturii proletariatului, iar dictatură înseamnă forță dusă până la extrem. Lenin nu se va sfii să decreteze chiar asasinarea tuturor celor care nu se supuneau ordinelor partidului.

A ordonat lichidarea Romanovilor

Contrar promisiunilor lui făcute în discursurile despre libertate, drepturi egale și bunăstare, la doar câteva luni după instalarea guvernării proletare, Rusia era în colaps. Curând începe războiul civil. Foametea face ravagii, împingând populația la canibalism. Toate resursele materiale erau destinate succesului revoluției. Toate marile proprietăți, inclusiv averile bisericești și mânăstirești au fost confiscate, iar foștii proprietari executați, închiși sau deportați. Știință a fost și ea pusă în slujba politicii bolșevice, intelectualii având de ales între a se supune sau a fugi din țară. Pentru nesupuși, soluțiile date de Lenin au fost extreme: muncă forțată și pedeapsa cu moartea.

Același Lenin care părea un om blând și vesel, căruia îi plăceau copiii și animalele, care ascultă Beethoven, nu a ezitat să ordone lichidarea prin împușcare a dinastiei Romanovilor (iulie 1918).

În ultima perioada a vieții sale, în față dezastrului economic ce amenință Rusia, Lenin a revenit la anumite măsuri de redresare, cunoscute sub numele de Nouă Politică Economică (NEP).

Obosit și suferind de o scleroză a vaselor sanguine din creier, Vladimir Ilici Lenin se stinge din viață la vârstă de 54 de ani.

Buharin despre Nouă Politică Economică: „Am greșit fundamental când am afirmat că, după distrugerea moșierilor și a capitaliștilor, va urmă o perioada de „echilibru”, (…) în care va dispărea lupta de clasa. De aceea, în loc să îndemn la distrugerea chiaburilor, am ajuns să transform această chemare într-o lozinca pașnică: Îmbogăți-ți-va!”

Atentate la viața lui Lenin

Lenin a fost țintă unor atentate organizate împotriva să de nemulțumiții față de regimul în fruntea căruia se află. Primul atentator, Fania Efimova Roitman (Kaplan) a încercat să-l asasineze în august 1918, trăgând de la mică distanță cu un revolver în liderul bolșevic. Rănile provocate au fost minore. Sub arest, revoluționară Fania Kaplan declara anchetatorilor că intenționa de mult să-l omoare, considerându-l trădător al cauzei revoluției. Părerea ei nu era singulară. Scriitorul comunist Maxim Gorki îi consideră în acea perioada pe Lenin și acoliții săi „intoxicați de otravă oribilă a puterii”, incapabili să guverneze respectând drepturile democratice.

Primul eveniment care zdruncină viață familiei Ulianov este arestarea celui mai mare dintre fii, Alexandru. Fratele lui mai mare, adulat de Vladimir Ilici, făcea parte dintr-un grup de studenți anarhiști, care plănuia un atentat împotriva țarului Alexandru al III-lea. Descoperirea planului va atrage condamnarea atentatorilor la moarte. Respingând rugămințile mamei sale de a cere grațierea, Alexandru va preferă să moară pentru cauza să. Este executat public, prin spânzurătoare.

Prin 1923, aflat încă în fruntea PCUS, Lenin era izolat. Suferea de o scleroză a vaselor sangvine din creier, moștenită ereditar. Boală i-a paralizat și simțul vorbirii. Vocabularul lui se rezumă la cuvintele „țăran, celulă, congres, revoluție”. Scria doar cu ajutorul soției. În clipele de luciditate, Lenin l-a obligat pe Stalin să-i promită că îl va scapă de agonie otrăvindu-l cu cianură. Lucru acceptat de viitorul șef de la Kremlin, dar care nu s-a întâmplat niciodată. Lenin moare în urmă unei serii de atacuri cerebrale.