După lovitura de forță din octombrie 1917, Lenin a fost nevoit să lupte pe mai multe fronturi: cu partizanii țarului răsturnat, cu naționaliștii, cu democrații, cu socialiștii.

De aceea, din 1918, a instaurat un comunism de război.

Naționalizând industria și comerțul, a dispus rechiziționarea întregii recolte a țăranilor. Măsurile sunt urmate de o foamete care provoacă mai multe milioane de morți și o prăbușire fără precedent a activității economice.

Revolta fierbe în rândurile soldaților fideli bolșevicilor.

Pe 28 februarie, marinarii din Kronstadt se revoltă în numele democrației și socialismului. Ei sunt masacrați de Armata Roșie a lui Troțki.

În raportul său din martie 1921, la Congresul al X-lea al PCUS, Lenin mărturisește:

„Acestea sunt faptele. Rusia este amenințată de foamete. Întreg sistemul comunismului de război a intrat în contradicție cu interesele țărănimii (…). Am mers prea departe cu naționalizarea comerțului și a industriei, cu blocarea comerțului local. Este posibil să restabilim într-o anumită măsură libertatea comerțului? Da, este posibil. Este o chestiune de măsură. Putem să facem câțiva pași înapoi, fără ca prin aceasta să afectăm dictatura proletariatului.”

În ciuda opoziției lui Troțki, principalul său adjunct, dictatorul sacrifică dogma marxistă acordând puțină libertate țăranilor, comercianților și micilor întreprinzători.

Începea pentru Rusia o perioadă de șapte ani de relativă înflorire.

Citiți continuarea în Evenimentul Istoric.