Viorel Moldovan s-a confruntat cu adevărul. Ce a spus despre plecarea de la Rapid
- Cristi Buș
- 3 aprilie 2025, 14:41

Rapid a câștigat partida cu Metalul Buzău, scor 3-0, și s-a calificat în semifinalele Cupei României.După fluierul final, Viorel Moldovan a vorbit despre viitorul său în Giulești.
Întrebat dacă i s-a propus prelungirea contractului sau o să plece la finalul sezonului, președintele clubului giuleștean a refuzat să ofere un răspuns concret, deși sursele din club susțin că Viorel Moldovan o să plece de la Rapid.
Viorel Moldovan a confirmat că i se încheie contractul cu Rapid
”(n.r. Veți pleca de la Rapid la finalul sezonului?) Nu am ce să comentez, pentru că momentan sunt președintele în funcție. Sunt concentrat pe ce am de făcut acum, la finalul sezonului. Contractul meu într-adevăr expiră la finalul stagiunii.
La meciul cu Buzăul, repriza a doua mai bună ca prima. Important e că ne-am îndeplinit obiectivul şi ne-am calificat în semifinale. Ăsta e un lucru foarte bun. Avem o semifinală în faţă.
Sperăm să ne calificăm în finală şi să câştigăm acest trofeu. E mult mai complicat câteodată. Ei se mobilizează foarte mult. A fost meciul vieţii în această seară (n.r. miercuri, 2 aprilie) şi au jucat foarte bine. A fost un meci foarte important pentru noi.
S-au văzut multe surprize în fotbal. Leverkusem a fost eliminată de o echipă de liga a treia, în Germania. Ne-am temut puţin de acest joc”, a declarat Viorel Moldovan, după Metalul Buzău-Rapid 0-3.
Ce a spus Marius Șumudică după meciul cu Metalul Buzău
Marius Șumudică a ținut să-și felicite adversarii din Cupa României și a precizat că este bucuros pentru faptul că N'Jie a marcat după o lungă perioadă în care nici măcar nu a jucat.
„Da, e adevărat, în momentul în care dai de un astfel de teren e greu să construiești, dar vreau sincer să felicit echipa gazdă. Nu își merită locul din clasament, din play-out, nu ne-a fost ușor în prima repriză, după care a trebuit să intervin puțin la pauză, să ne trezim.
În final cred că am meritat această calificare. Suntem în semifinale, nu s-a mai întâmplat de mult la Rapid, dar știți cum e la Rapid, dacă nu câștigi trofeul…
(n.r. Ce le-a transmis elevilor săi la pauză) Întrebați-i pe jucători. M-a îngrijorat că am jucat cu multă presiune, nu aveam curaj să jucăm, într-un final au ieșit altfel și au demonstrat. Un teren impracticabil, nu înțeleg cum acest teren este omologat pentru Superliga, este o rușine, ce se întâmplă în fotbalul românesc este inacceptabil. Cratere, nu am văzut în viața mea, nici în Liga 4 nu există așa ceva.
E clar că le dă așa un dram de încredere, eu știu ce pot ei să facă. Chiar vreau să felicit antrenorul de aici și să le urez baftă în continuare. Sunt mulțumit că revine Clinton (N’Jie) în echipă și arată altfel. Noi sufeream la capitolul ăsta, jucătorii de atac marcau puțin, stăteam în Petrila și Dobre.
(n.r. Despre meciul cu Hermannstadt din semifinale) Mergem să ne calificăm, avem o revanșă de luat, am pierdut în minutul 90 la ei în campionatul regulat. Întâlnim o echipă bună, un conducător bun, un antrenor bun. Dar trebuie să mergem să ne calificăm, Rapidul trebuie să ajungă în finală, dar până atunci avem meciul cu Dinamo de duminică, trebuie să câștigăm și noi un prim joc în play-off.
Și dacă vom reuși să luăm Cupa, probabil vor dori eventul, ăștia sunt suporterii, îi respectăm. Ne dorim să ajungem acolo. Pentru mine această calificare este o performanță, mult mai mult decât a realizat această echipă în ultimii ani.
Nu a existat niciun fel de amendă, nici azi nu a existat nici bonus, nici amendă. Am aflat cu 3-4 ore înainte, eu îmi închid telefonul în ziua meciului. Mi-a spus acționarul minoritar ‘Ai văzut ce mizerie au scris iar?’. De ce apare această informație în ziua meciului la o lună de la acel eveniment pe care îl invocă ei? Nu s-a întâmplat, nici nu s-a luat în calcul”, a spus Marius Șumudică la finalul meciului Metalul Buzău – Rapid 0-3.